Ce mai e cu Sala Frescă şi dacă s-au marcat zebre pe Milea

Acasa >

Articol

Atunci când cititorii noştri (dar nu exclusiv ai noştri) mai pun mâna şi ne întreabă, prin metode specifice, anumite lucruri, noi căutăm să le răspundem pe loc. Aceasta atunci când răspunsul este lesne de dat, când nu trebuie să te apuci de umblat-săpat sau să răsfoieşti pachete de documente. Când nu este lesne de dat, ne dăm silinţa să întrebăm în stânga-dreapta, să scormonim pe unde e de scormonit ca să găseşti şi în măsura informaţiei deţinute, facem şi asta. Când întrebările devin de interes public, atunci le publicăm şi noi, că poate mulţi se întreabă acelaşi lucru şi aşa află şi cei care aveau aceeaşi problemă, dar nu ne-au întrebat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dar când întrebările lor, ale cititorilor, devin şi ale noastre – că şi noi suntem cititori până la urmă – atunci le dăm şi noi mai departe, că poate, se primeşte răspuns. Deşi uneori sunt şi întrebări pe care le dăm şi nu primim răspuns şi ne tot bărbierim periodic pentru a nu spune că ne creşte barba până avem vreun semn (de la primărie, de exemplu).

Custom Image Custom Image

De ce nu-s zebre pe Milea? Ba sunt!

Este şi cazul de faţă. Uite, începem cu ce e mai uşor. Domnul V. D. (îi avem numele complet din adresa de email, dar ea fiind GDPR şi neavând confirmarea scrisă că putem folosi public numele domniei sale o lăsăm aşa, la nivel de iniţiale) ne întreabă, adică ne pune să întrebăm: "Poate dacă întrebaţi dvs. Se vor marca şi trecerile de pietoni pe Milea unde primăria a asfaltat acum o lună. Multumesc."

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu plăcere. Uite, nu mai e nevoie să întrebăm şi vă dăm şi răspunsul: în cursul zilei de marţi 1 octombrie 2024 după orele 17 a sosit comunicatul primăriei care, printre altele, anunţa că "lucrările de reparații pe bulevardul Vasile Milea şi de pe str. Florilor s-au încheiat". De dragul domnului care nu de mult spunea că sunt "doar un ziarist slab", "omul de serviciu al PSD", care sunt citit doar "de 50 de nostalgici comunişti" şi multe altele, pe alt coleg făcându-l public şi în scris "infect", m-am deplasat până pe Milea să văd cum funcţionează zebrele pe acolo. Ei bine dragă domnule, ele sunt marcate în teren, alături de alte marcaje rutiere utile şi necesare traficului. Şi nu doar pe Milea, ci şi la intrările pe Iorga şi Rahovei. Lucrare bună, că se vede. Asta e, ghinion, nu a fost să fie, poate data viitoare va fi mai cu noroc. O zi minunată şi se poate traversa strada pe loc marcat. Cu plăcere.

 

Custom Image

 

Ce (mai) e cu Sala (cu) Frescă?

Iubitorii de Sibiu vechi se tot întreabă, şi noi pe lângă ei, ce e cu acea Sală Frescă sau Sală cu Frescă din clădirea situată în Piaţa Mică Nr. 22, actualmente Casa Căsătoriilor.

Chiar aşa, ce e cu Sala Frescă? Pe când Sibiul nu era aşa de pe sustenabilitate şi "verde", când pistele de biciclete erau mult mai puţine, iar traficul era destul de normal, Sala Frescă era vizitabilă. Gratis.

Ultima oară a fost redeschisă în mai 2023, cu prilejul Nopţii Muzeelor, şi cam atât. Nu îmi amintesc ca de la repararea casei din Piaţa Mică 22 (şi pavarea grădinii istorice, apropo, s-a săpat arheologic acolo sau s-a sărit peste detaliul ăsta, că, neah e la periferie, nu în zona istorică?) să mai fi fost redeschisă deşi înainte era vizitabilă.

De ce ar merita să fie redeschisă? Păi o dată, că e închisă şi nimeni nu a explicat de ce nu mai e voie ca sibienii şi turiştii să intre acolo. Apoi, exact pentru acea frescă, una dintre cele mai vechi din Transilvania, datată la 1631, plus blazonul din tavan, datat la 1694.

Fresca este color, era vizibilă bine, şi prezenta mai multe scene, una urbană, una de vânătoare cu un iepure gigantic care totdeauna m-a amuzat, o scenă biblică (parcă Judecata lui Solomon şi alte ornamente. Frumoase. A fost descoperită întâmplător, în 1957, în timpul unei renovări a magazinului APROZAR care se afla acolo (Apropo, denumirea vine de la APROvizionare ZARzavaturi). Acolo a mai funcţionat prin anii 90 un magazin de antichități interesant, apoi nimic, iar în 2009 au avut loc lucrări de restaurare iar sala a fost deschisă publicului. Acum e închisă publicului, deşi mulţi sibieni şi turişti ar dori să o vadă, dar e încuiat şi întunecat.

Deci, de ce e închis şi de ce nu se deschide?

Până când cineva ne va răspunde, avem aici nişte poze din vremea când era voie şi puteai vizita.

Custom Image

Imagini din Sala Frescă, 2011

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor
02 octombrie 2024 la 11:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 11 ore
Mii de sibieni, la bisericile din oraș. Klaus Iohannis printre ei
Mii de sibieni au participat la slujba de Înviere, la bisericile din centrul orașului și din cartiere. Dacă...
Actualitate
1 min de citit
acum 15 ore
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns pe Aeroportul din Sibiu
Lumina Sfântă a ajuns în această seară cu o aeronavă de mici dimensiuni pe Aeroportul Internațional Sibiu, iar...
Actualitate
1 min de citit
acum 16 ore
Să nu uităm: Paştele trist din 2020, când oamenii nu au putut lua lumină
Au trecut cinci ani, respectiv patru, de când România a trăit una dintre cele mai urâte perioade ale...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit