Articol
FC Hermannstadt a încheiat anul cu o victorie pe terenul campioanei CFR! În această seară, pe Stadionul ”Dr. C-tin Rădulescu”, ”alb-roșii” s-au impus cu 1-0 prin golul din minutul 90+4 al lui Florin Bejan, în urma unui corner. Jucătorii lui Marius Măldărășanu au obținut alte 3 puncte prețioase după cele de acum o săptămână, la revenirea pe ”Municipal”, în acel spectaculos 4-0 cu liderul Superligii, Farul.
Echipa sibiană termină anul pe locul 6, cu 33 de puncte și +3 la ”adevăr”, iar în prima etapă din 2023 va primi vizita vicecampioanei FCSB pe un ”Municipal” care, cu siguranță, va fi umplut până la refuz.
Revenind la meciul din această seară, după o primă repriză în care și-au mai creat cât de cât câteva opcazii, ”ceferiștii” s-au lovit de o apărare precisă a jucătorilor lui Măldărășanu și Letica nu a mai avut de lucru, iar în prelungiri aceștia au dat lovitura.
Măldărășanu a început meciul cu Letica – Medina, Bejan, Antoche, Opruț, Biceanu, Mino Sota, Butean, Balaure, Oroian și Paraschiv, iar în partea a doua au mai intrat P. Petrescu, Iancu, Matic și Răuță.