Articol
Chiar dacă weekend-ul care se apropie se anunță cu vreme rece, sibienii îl pot petrece în aer liber, în drumeții sau luând lecții de cum se fac piftiile. Cei care doresc să participe la evenimente desfășurate în spații închise îi pot însoți pe cei mici la Teatrul „Gong”, la un atelier de creație sau la un spectacol, iar cei mari pot merge la Filarmonică, unde are loc „Micul Prinț – spectacol pentru oameni mari”.
Sibiencele care încă nu au făcut piftii pot participa la un eveniment special în cadrul căruia vor învăța cum se prepară acestea, la Muzeul ASTRA, care organizează, în acest weekend, vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 10,00, cea mai faină "răceală", „Răceala piftiilor” la început de 2025. Piftiile vor fi preparate după rețete tradiționale din Mărginimea Sibiului, Țara Secașelor și Valea Târnavelor.
Anii Drumeției continuă excursiile sâmbătă, 11 ianuarie, când sunt organizate o drumeție în familie la început de an, în Pădurea Catrina, alături de ghidul Mihai Proca și un circuit în Munții Făgăraș, pe traseul Mănăstirea Turnu Roșu – Poiana Pleșii – Chica lui Ionel – Mănăstirea Turnu Roșu, alături de ghidul Dumitru Troană. Duminică, 12 ianuarie, este organizată o drumeție pe Culmea Vârjoghii, prin Țara Colibelor sub haina albă a iernii și povești la gura sobei, pe traseul Râu Sadului – Culmea Vârjoghii – Dosul Albunlui – Vf. Derjani – Căsuța MGS – Râu Sadului, cu ghidul Nicoleta Ocneriu.
Anul 2025 începe la Teatrul „Gong” cu un atelier de creație și un spectacol. Atelierul de Creat Povești – „Îți multumesc!”, va avea loc sâmbătă, 11 ianuarie, de la orele 10:00 și 12:00 și este organizat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. „De Ziua Internațională a Cuvântului „Mulțumesc”, invităm copiii să creeze o felicitare unică în format 3D. Folosind carton, panglici colorate și alte decorațiuni, fiecare copil va realiza o mică operă de artă dedicată unei persoane dragi. Acest atelier îi ajută să exprime recunoștință într-un mod creativ, transformând simple materiale în mesaje încărcate de emoție. Hai să dăm viață celor mai frumoase mulțumiri, în culori și forme care spun mai mult decât cuvintele”.
Spectacolul „DEGEȚICA”, după H. C. Andersen, va avea loc sâmbătă, 11 ianuarie, ora 11:00, duminică, 12 ianuarie, ora 11:00. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani. „Se mai poate trăi ca în basme, în zilele noastre? Pornind de la povestea clasică, scrisă de H.C. Andersen, regizoarea Oana Leahu a creat un spectacol care îmbină cotidianul cu feeria lumii de basm. Degețica, cea mai mică fată din lume, născută dintr-un bulb de floare pentru a împlini dorința mamei ei de a avea un copil, pornește într-o aventură în lumea necuvântătoarelor. Spectacolul punctează nevoia de a-ți câștiga libertatea în drumul spre maturizare, păstrând, în același timp, din inocența copilăriei”.
„Micul Prinț – spectacol pentru oameni mari” este evenimentul organizat la Sala Thalia, duminică, 12 ianuarie, de la ora 19:00. „O montare minimalistă, pentru oameni mari, care aduce la suprafață profunzimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră și intimă. Decorul, costumele, scenografia sunt construite de cei mai mari creatori ai lumii teatrului, pe numele lor: spectatorii. Laboratorul de creație: imaginația. Mijloace: cuvântul, muzica și fantezia. Cadrul: scena. 3 actori cu 3 instrumente îi poartă pe privitorii pe toate planetele vizitate de Micul Prinț, într-o poveste emoționantă presărată cu personaje comice și situații inedite, toate acompaniate de muzică live”, au transmis reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
Sursa foto: facebook Muzeul ASTRA
(I.D.)