Ce facem în weekend: facem pe detectivii la Biblioteca ASTRA, mergem să căutăm hribi în Cindrel, vizionăm filme vechi sau ascultăm arii din opere celebre în spații neconvenționale

Acasa >

Articol

Nu mai e mult și se încheie încă o săptămână de muncă. În acest weekend sibienii au la dispoziție mai multe oferte pentru petrecerea timpului liber: ateliere creative la Biblioteca ASTRA, spectacole pentru adolescenți și prichindei la Teatrul „Gong”, drumeții pe cărările de munte din județ, vizionare de filme vechi sau delectare cu muzica artiștilor locali în Piața Mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, 27 septembrie sibienii sunt așteptați la „Noaptea Cercetătorilor”, la Biblioteca ASTRA, la un program de activități captivante pentru toate vârstele: între orele 17:00-19:00, au loc Ateliere creative  „Eco-Art”, Foaier, parter; între orele 17:00-18:00 – „Magnetism și alte legi ale atracției universale” – Panel discuții și expoziție (American Corner Sibiu, Terasa, et.5); între orele 17:30-19:30 – „Lumea 3D” – Demonstrații ale imprimantei 3D (American Corner Sibiu, et.5) și între orele 20:00-21:00 – „Povești în pijamale” – sesiune de lectură pentru copii despre mari exploratori și mistere (American Corner Sibiu, et.5).

Sub tema „Noaptea Detectivilor de Carte”, Biblioteca ASTRA organizează tot vineri, 27 septembrie, activități captivante pentru pasionații de mistere, enigme și aventuri literare: „Vânătoare de comori”, între orele 17:30-19:30, o provocare pentru cei curioși să descopere secretele ascunse în spațiile și colecțiile bibliotecii și „Povești în pijamale”, între orele 20:00-21:00, la American Corner Sibiu, et. 5, o sesiune relaxantă de lectură dedicată celor mici, în care poveștile prind viață și imaginația nu are limite.

Sâmbătă, 28 septembrie, între orele 12:00 și 14:00, la Biblioteca ASTRA actorul Marius Turdeanu organizează un atelier de actorie pentru liceeni, o ocazie unică ca aceștia să învețe secretele meseriei direct de la unul dintre cei mai talentați actori de teatru și film, care îi va ghida prin exerciții de actorie, ajutându-i să își îmbunătățească concentrarea, expresivitatea și încrederea în sine.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Teatrul „Gong” a pregătit pentru cei mici, Atelierul de comunicare prin artă „Pictăm toamna”, sâmbătă, 28 septembrie, de la orele 10,00 și 12,00. Tot în aceeași locație va avea loc spectacolul – concert de Ada Milea, „Jungla”, un spectacol cu umor și muzică, jucăuș și exaltant, pe înțelesul celor mai mici spectatori. Spectacolul va fi prezentat, sâmbătă, 28 septembrie și duminică, 29 septembrie, de la ora 11:00.

Iubitorii filmelor românești, de altădată, vor avea ocazia să îl revadă vineri, 27 septembrie, de la ora  20:00, pe Grigore Vasiliu Birlic, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”. În cadrul secțiunii RetroCinemateca va fi prezentat filmul  "TITANIC VALS", în regia lui Paul Călinescu, 1964, comedie, adaptare după piesa omonimă de Tudor Muşatescu. Alături de marele actor, în film sibienii îi mai pot vedea pe Silvia Fulda, Kitty Gheorghiu-Muşatescu, Mitzura Arghezi, Lucian Dinu, Coca Andreescu, Ion Lucian.

Anii Drumeției încheie prima lună de toamnă sâmbătă, 28 septembrie, cu o drumeție – lecție de educație montană și căutare de hribi în Munții Cindrel cu ghidul Catri Naicu și duminică, 29 septembrie, cu o drumeție în familie prin pădurea dintre Gușterița și Hamba.

Sala Transilvania găzduiește vineri, 27 septembrie, începând cu ora 10, competiția de handbal Cupa Speranțelor, organizată în cadrul Săptămânii Europene a Sportului. Turneul reunește echipe de handbal masculin din Sibiu și Șelimbăr.

Sibiul redevine în acest weekend epicentrul muzicii locale prin festivalul „Sibiu Sounds”, ajuns la a VII-a ediție. Vineri 27 septembrie și sâmbătă 28 septembrie, începând cu ora 17,00 pe scena pregătită în Piața Mică peste 60 de artiști sibieni, individuali sau trupe, vor evolua într-un spectacol în care vor prezenta live cele mai noi melodii, dar și piese lansate în anii trecuți. Muzica artiștilor sibieni va fi inclusă pe compilația muzicală “Together”, care se lansează vineri.

Iubitorii muzicii de operă vor avea parte, în acest weekend, de recitaluri de arii din opere celebre în diverse spații neconvenționale, în cadrul Sibiu Opera Festival 2024. Astfel, vineri, 27 septembrie, recitalurile vor avea loc de la ora 11:30, la Consulatul Germaniei și de la ora 13:00, la Autoklass Center. Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 17:00 – Autobuz Tursib (plecare din stația Sala Thalia), de la ora 18:00 – Hotel "Împăratul Romanilor" (pietonala Nicolae Bălcescu) și de la ora 19:00 – strada Cetății (Esplanada Filarmonicii). Sala Thalia va găzdui aceste recitaluri vineri, 27 septembrie, între orele 11:30 – 12:00 și 13:00 – 13:30 și sâmbătă, 28 septembrie, între orele 17:00 – 17:30; 18:00 – 18:30 și 19:00 – 19:30.

 

 

 

Autor
26 septembrie 2024 la 08:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 17 ore
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 20 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit