Ce e mai grav: să iei o șpagă sau o viață?

Acasa >

Articol

Dacă îți începi dimineața cu jurnalele televiziunilor de știri, inevitabil vei porni la drum cu un platouaș de crime, tâlhării, violuri și bătăi. Bunăoară, ieri am avut la „micul dejun” televizat o femeie tranșată și băgată într-o valiză, asezonată cu o altă femeie ucisă de concubin. Așa, de încălzire, căci ziua avea să mai aducă și alte grozăvii. Mi-a reținut atenția povestea celei de a doua crime, pentru că ea oglindește halul în care se află instituțiile și legislația din România. Pe scurt: o femeie a sunat la 112 anunțând că e agresată de concubin, iar polițiștii au încercat să o localizeze vreo 20 de ore, până au fost anunțați că într-un imobil au fost găsite două cadavre (miroase a cazul Caracal această întâmplare). Individul care o agresase pe vicitmă și-a dus planul la bun sfârșit, a ucis-o, după care și-a pus capăt zilelor. Tipul nu era ușă de biserică, în trecut fiind condamnat pentru tentativă de omor, după ce își înjunghiase fosta soție. Cât credeți că a stat închis pentru că încercase să ia viața unui om? Vreo 4 ani. Cât au stat alții, pentru fapte de corupție? 5 ani. N-aș vrea să creadă cineva că bagatelizez gravitatea faptelor de corupție, dar orice s-ar spune, cred că să iei o viață e mult mai grav decât să iei o șpagă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Poate vi-i mai amințiți și pe violatorii din Vaslui care au făcut vreo doi ani și jumătate de pârnaie, după care de plimbau, bine mersi, pe lângă victima lor traumatizată fizic, psihic și emoțional. Nu are rost să mai umplem lista exemplelor și cu alte cazuri de infractori deosebit de periculoși, eliberați mult prea devreme, brute care au recidivat precum cel amintit mai devreme. S-au transmis în direct o mulțime de meciuri demonstrative cu hidra corupției, am asistat la sentințe grele, dar iată că atunci când vorbim despre inși ce atentează la viața și integritatea semenilor, legislația dă dovadă de o blândețe exasperantă.

Dacă cineva care a încercat să ucidă un om iese din închisoare după patru ani și reușește să își desăvârșească „opera”, înseamnă că legislația din România e complice la crimă. Omul de rând se teme mai mult de cuțitul și bâta descreieratului care intră peste el în casă decât de combinațiile purtătorilor de gulere albe, pentru că primul îl poate ucide într-o clipită. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
12 iunie 2024 la 12:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit