Ce a fost mai întâi: pana de curent sau factura adormită?

Acasa >

Articol

Dilema legată de ordinea apariției oului și a găinii e, de acum, prăfuită și, în plus, probabil că o va putea „elucida” vreo aplicație inventată de te miri ce roboțel încredințat că inteligența artificială e viitorul. O altă enigmă ne macină – însă –   acum: ce a fost mai întâi, factura întârziată sau pana de curent? De ceva vreme încoace, primirea facturilor la energie electrică a devenit o chestiune arbitrară, un continuu joc ce te ține în suspans. Te uiți în aplicație, în cutia poștală așteptând să primești factura (și ea cu potențial de surprize), fără succes. Unii spun că nu au mai avut parte de facturi din luna decembrie. Eu unul am primit una pe minus prin ianuarie și de atunci nimic. Între timp, am consumat și mă aștept la orice, dat fiind că am văzut atâtea și atâtea întâmplări nefericite prin care au trecut alții. Lucrurile ar putea fi simple, ca în trecut: să se factureze de la data X a lunii trecute până la aceeași dată a lunii în curs și să se emită factura în câteva zile, cu index, astfel încât să știi clar care e consumul. Dar de ce ar fi simplu dacă poate fi complicat, dacă putem emite patru facturi electronice într-o singură zi, după care slobozim una pe minus și, în final, lovitura de grație, una babană din care nu mai înțelegi nimic? Ei bine, toată această vânătoare e dublată acum de repetatele întreruperi neplanificate ale furnizării energiei electrice de care au parte sibienii din mai multe zone ale orașului. Când ți-e lumea mai dragă, când ai pus la spălat rufe sau vase, când funcționează centrala termică, aspiratorul, fierul de călcat, hodoronc-tronc pică rețeaua și te poți trezi cu electrocasnicele „prăjite”. Există posibilitatea să fii despăgubit, dar asta presupune să parcurgi o procedură alambicată, să întocmești tot felul de hârțoage. E un război al nervilor. Care e mai tare? Tu, păgubitul, sau ei, cei care ți-au pricinuit defecțiunea? Pe lângă pagubele materiale, puneți la socoteală disconfortul psihic, stările de nervozitate care îți macină sănătatea și veți ajunge la un prejudiciu complex. De aceea, ne întrebam ce a fost mai întâi: odiseea facturilor sau pana de curent? Indiferent de ordinea inconvenientelor, enervările provocate de ele îți otrăvesc destul timp, firea și ajungi să te simți vânat, batjocorit. Culmea, pentru tot disprețul ăsta scuipat în față necontenit, cel care plătește ești tot tu, abonatul lăsat în bătaia vântului jignitor al unor șmecheri aflați sub aripa protectoare a statului. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
06 martie 2023 la 19:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit