Muzeul de Istorie Naturală din cadrul Muzeului Național Brukenthal va lansa miercuri, 21 august, de la ora 13, catalogul "Spectacolul Naturii", autori Ana-Maria Păpureanu, Nicolae Trif și Alexandru Constantin Chituță.

În Transilvania, pătrunderea ideologiei umaniste începând cu secolul al XVI-lea și răspândirea acesteia cu ajutorul tiparului a determinat apariția unor importante centre de cultură în regiune. Sibiul era unul dintre aceste centre științifice și culturale. După 1690, Transilvania a devenit parte din Imperiul Habsburgic și astfel a fost favorizată dezvoltarea și asimilarea ideilor și a revoluției științifice iluministe din Europa.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Sibiul era centrul administrativ al provinciei, iar guvernatorul Samuel von Brukenthal, o personalitate enciclopedică, a sprijinit financiar și a încurajat dezvoltarea științelor naturale. El a invitat frecvent oameni de știință din țări europene, mai ales germanice, pentru a desfășura activități de cercetare în regiune, existând un interes imperial pentru bogățiile naturale de aici.

Brukenthal a fost la rândul său un colecționar de eșantioane mineralogico-petrografice. În perioada cât a fost guvernatorul Transilvaniei și ulterior, el a adus cercetarea științelor naturii respectiv mineralogia la un nivel avansat, iar rezultatele acestor activități răsună și astăzi în domeniul istoriei naturale. În perioada cât Brukenthal a fost guvernator au fost identificate și descrise pentru prima dată la nivel mondial șase noi minerale din Transilvania și anume telur, alabandit, nagyagit, krennerit, sylvanit și rodocrozit. În anul 1841 a fost înființată în Sibiu, atunci cunoscut ca Hermannstadt, "Societatea pentru cercetarea Transilvaniei" (Verein für Siebenbürgische Landeskunde), având drept scop cercetarea istorică a Transilvaniei și a bogățiilor sale naturale, prin intermediul a două secții.
În 1858 Societatea, împreună cu colecțiile sale, se instalează în "Casa Albastră” a orașului, clădire situată lângă Palatul Brukenthal în Piața Mare, luând cu chirie, cu un preț modest, trei camere. Acesta este primul sediu oficial al Societății și al muzeului în devenire. Deja în anul 1891 a fost acceptat proiectul arhitectului C. W. Fr. Maetz, şi în vara anului 1894 au început lucrările de construire a unui local pentru colecţii şi sediu pentru Societate. După doar un an, în 12 mai 1895 – comunitatea sibiană asista la deschiderea solemnă a Muzeului de Istorie Naturală, ridicat în mijlocul unui parc frumos. Clădirea muzeului, construită în stilul Renașterii italiene, cu cele 16 săli ale ei, reprezintă, în Sibiul sfârșitului de veac trecut, o realizare edilitară de prim rang. Colecţiile muzeului au fost vizitate încă în vara lui 1895 de nu mai puţin de 9600 de persoane. În 1957, Muzeul de Istorie Naturală devine secție a Muzeului Național Brukenthal, iar în prezent, după 67 de ani, cele două instituții continuă obiectivele Societății Ardelene de Științele Naturii din Sibiu prin activități muzeale și de cercetare.

Alături de piese din colecția de minerale, scoici sau fluturi în catalog va putea fi admirat și primul ierbar de pe teritoriul țării noastre. Colecția botanică a Muzeului de Istorie naturală din Sibiu are o deosebită valoare, nu numai istorică (aici există cele mai vechi ierbare din România, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea), ci și științifico-documentară prin valoroasele piese pe care le include. Ierbarul Baussner a fost întocmit în anul 1734 de către Georg Friedrich Baussner student la Königlichen Pädagogium din Halle (Germania). Conform datelor istorice cu privire la studenți, păstrate în arhiva instituției de învățământ în anul 1733, figura studentul „Joannes Georgius von Baussner, din Viena (Austria). Johann Georg Friedrich Baussner s-a născut în jurul anului 1719 la Viena. Tatăl său Simon Baussner Edler von Baussnern (1677-1742) era fiul superintendentului Bisericii Evanghelice din Transilvania și preot în Biertan (județul Sibiu), iar mama sa Anna Maria era sibiancă la origine, fiind fiica lui Bartolomeu Fabritius. Familia Baussner a locuit la Viena între anii 1711 și 1733, ca apoi să revină în Hermannstadt (Sibiu). Ierbarul conține exclusiv plante cultivate în grădini şi parcuri, culese probabil în mare parte în Germania. În literatura botanică acest ierbar a fost menţionat pentru prima dată de botanistul F. Schur, care l-a găsit în anul 1853 în moştenirea botanistului sibian Josef Lerchenfeld. Fiind vorba aproape exclusiv de plante cultivate, al căror loc de recoltare nu a fost menţionat de autor, acest herbar are o valoare culturală și istorico-documentară extraordinară.