Cătălin Tineiu, debut cu o ”dublă” în naționala de minifotbal, la EURO. Trei sibieni, calificați cu România în optimile turneului din Bosnia&Herțegovina

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cătălin Tineiu a avut un debut de vis în echipa națională de minifotbal a României la Campionatul European care se desfășoară, zilele acestea, la Sarajevo, în Bosnia&Herțegovina. Component al echipei Juventus, Tineiu a înscris două goluri în prima repriză a meciului cu Turcia, de sâmbătă, primul pentru ”tricolori” în Grupa D, câștigat cu 9-0.

După ce Mircea Ungur a deschis scorul (’4), sibianul a dublat avantajul României, cinci minute mai târziu, tot el stabilind scorul primei reprize (’25), la un minut după ce Vlad Mocanu făcuse 3-0.

În partea a doua a meciului, ”tricolorii” au mai punctat de cinci pri prin Iulian Sîplăcan (‘26), Raul Dumitrovici (‘30, ‘45), Alexandru Nechita (‘49) şi Vasile Pop (‘50).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Tricolorii” au obținut al doilea succes în grupa de la EURO, duminică seara, cu Polonia (5-2). În prima repriză, România a fost condusă în două rânduri, portarul Dragoș Nițu (’20) și Marius Balogh (’25+4, din penalti) egalând de fiecare dată, astfel că la pauză tabela indica scorul de 2-2.

În partea a doua, ”tricolorii” au mai punctat de trei ori, fără să mai primească vreun gol, prin

Andrei Șumălan (’31), Alexandru Nechita (’48) și Balogh (’50+3), impunându-se cu 5-2, rezultat în urma căruia au obținut calificarea în optimile de finală.

România va juca ultimul meci din Grupa D luni seara, pe 3 iunie, de la ora 21:45, cu naționala Ungariei.

”Tricolorii” sunt campioni mondiali en-titre și au cucerit ”argintul” la ultima ediție a Campionatului European. România are în palmares cinci titluri continentale, obținute între anii 2011 și 2015.

La ediţia precedentă a Campionatului European, în 2022, România a fost învinsă în finală de Azerbaidjan.

Pe lângă Cătălin Tineiu, în lotul României se regăsesc alți doi sibieni, portarul Ionuț Neacșa și Mircea Popa. În vârstă de 36 de ani, ultimul este chiar căpitanul ”tricolorilor” (și) la acest EURO. În prezent, Neacșa este component al echipei Nova Vita Tg. Mureș, iar ”Ciucă” face parte din lotul bistrițenilor de la Extratereștrii.

Lotul României pentru Europeanul de minifotbal care e în plină desfășurare este alcătuit din Dragoș Nițu (Sam Vig CCM Bistrița), Ionuț Neacșa (Nova Vita Tg. Mureș) – portari; Mircea Popa (Extratereștrii Bistrița), Marius Balogh (Grand Hill&Ony Oradea), Gabriel Dumitrașcu (Chedra Tax Ploiești), Raul Dumitrovici (Sam Vig CCM Bistrița), Vlad Mocanu (Inter Traian Vaslui), Vasile Pop (Sam Vig CCM Bistrița), Alexandru Nechita (Luxury & Maria și Ion București), Viorel Șaim (Nova Vita Tg. Mureș), Iulian Șîplăcan (Nova Vita Tg. Mureș), Andrei Șumălan (Bad Boys Oradea), Andrei Balea (Nova Vita Tg. Mureș), Mircea Ungur (Nova Vita Tg. Mureș) și Cătălin Tineiu (Juventus Sibiu).

Selecționerul naționalei României este Virgil Bejenaru, din staff-ul său mai făcând parte Dan Ștefan Cojocaru (manager general), Emil Cotenescu (doctor), Mircea Trifan (staff medical), Alin Pașcan (maseur) și Ovidiu Gorcea (analist video).

 

 

 

 

 

 

Autor
03 iunie 2024 la 10:30

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit