Articol
Atunci când este trimis copilul la școală, părintele stă liniștit, pentru că se consideră că este în siguranță. Nu se întâmplă de fiecare dată, însă, ca la școală să nu apară situații în care copiii sunt victime ale violenței de orice fel. Iar cei care nu sunt ei înșiși implicați, sunt expuși vizual acestor violențe.
În cursul anul școlar 2021-2022, au fost sesizate, la nivelul Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu un număr de 60 de fapte penale. Dintre ele, 51 au avut .loc în incinta unităților de învățământ, nouă în zona adiacentă. Cele mai multe au fost în oraș: 14 în mediul rural și 46 în mediul urban.
Cel mai des, copiii sunt loviți: 41 de loviri, 6 furturi, 5 fapte de deținere fără drept de materiale pirotehnice, două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, un ultraj contra bunelor moravuri, trei purtări abuzive, un act sexual cu un minor, un port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
„Față de anul școlar anterior, numărul infracțiunilor sesizate este în creștere, de la 15 la 60 de infracțiuni, însă nu este relevantă această diferență, deoarece în anul școlar anterior, pe fondul contextului pandemic, prezența fizică a fost redusă, majoritatea orelor fiind susținute online. Lunar, infracțiunile sesizate sunt aduse și la cunoștința reprezentantului IȘJ Sibiu”, au spus reprezentanții Poliției Sibiu în ședința de Colegiu Prefectural.
Rivalitatea dintre elevi duce la violență
Printre principalele cauze care au dus la infracțiuni în școlile din Sibiu se numără rivalităţile dintre elevi, dar și lipsa de educaţie civică, antiinfracţională şi antivictimală a elevilor, manifestată prin necunoaşterea legilor şi a consecinţelor unor fapte grave. O altă cauză este și pătrunderea unor persoane străine, chiar și părinți în incinta unităților de învățământ pentru „a face dreptate” în rândul elevilor. Lăsarea bunurilor sau a unor sume de bani nesupravegheate, deținerea de către elevi a unor obiecte periculoase sau a unor materiale pirotehnice, în incinta unității de învățământ sunt alte cauze ce pot duce la acte de violență. Pe de altă parte, la fel de adevărat este că dascălii nu mai dispun de mijloace eficiente de pentru îndreptarea comportamentelor neadaptate ale elevilor. În plus, spun polițiștii sibieni, elevilor le lipsesc abilitățile/aptitudinile de a-și rezolva problemele în mod civilizat, fără a recurge la fapte de agresiune fizică/verbală.
Polițiștii au stat de vorbă cu aproape 10.000 de elevi
În semestrul întâi 2022, la nivelul IPJ Sibiu, au fost realizate obiectivele prevăzute în Planul de acțiuni al județului Sibiu pentru realizarea Programului de Guvernare în anul 2022.
Astfel, polițiștii sibieni au desfășurat 453 de activități cu caracter informativ-preventiv adresate elevilor, pe diferite teme: prevenirea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, legislația referitoare la răspunderea penală, bullying, respectarea regimului circulației rutiere. Dintre cele 453 de activități, 192 au fost desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară.
Numărul elevilor beneficiari ai acestor activități a fost de 9.943.
Zeci de elevi, consiliați de polițiști
În urma sesizării unor fapte penale în incinta sau în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului Sibiu, polițiștii din cadrul BSȘ au consiliat un număr de 42 elevi aflați în situații de risc, dintre aceștia 20 fiind elevi de liceu.
În aceeași perioadă, respectiv semestrul întâi 2022, la nivelul BSȘ au fost organizate 3 acțiuni pe linia centrelor universitare, fiind adresate recomandări și informații cu caracter preventiv unui număr de 190 de studenți cazați în căminele studențești din municipiul Sibiu.
„Faptele penale sesizate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar din județul Sibiu nu prezintă un grad ridicat de pericol, în general fiind conflicte spontane între elevi, concretizate în faptele de lovire sau alte violențe. Aceste fapte dețin ponderea cea mai mare a faptelor penale sesizate, respectiv de 68%. (…) Dintre dificultățile întâmpinate în asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, menționăm faptul că numărul acestora este foarte mare, respectiv de 353 de unități de învățământ preuniversitar, iar IPJ Sibiu s-a confruntat în această perioadă cu un mare deficit de personal. Din totalul unităților de învățământ de pe raza județului Sibiu, opt au fost asigurate de IJJ Sibiu, 18 de structurile Poliției Locale din județ, iar 327 de unități de învățământ au rămas în responsabilitatea IPJ Sibiu. În condițiile deficitului de personal, s-a încercat să se asigure prezența polițiștilor la aceste unități, însă nu s-a putut realiza zilnic, deoarece au fost situații când, mai ales în mediul rural, pe un schimb se afla în serviciu o singură patrulă de ordine publică, aceasta asigurând patrularea și intervenția pe raza mai multor localități. Ca și măsură de remediere a acestei probleme, se va realiza un concurs pentru ocuparea a 51 de posturi vacante de agenți de ordine publică, prin încadrarea din sursă externă”, arată reprezentanții Poliției Sibiu.