Câștigător al Raliului Dakar, la startul Red Bul Romaniacs. Prologul se întoarce pe Bd. Coposu

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În pofida dificultăților din ultimii doi ani și cu un format adaptat condițiilor, Red Bull Romaniacs și-a continuat drumul și a reușit ca în 2020 și în 2021 să ofere pasionaților de motorsport din întreaga lume aceleași imagini spectaculoase cu care s-au obișnuit. Doar anul trecut raliul organizat în România a fost difuzat la posturi de televiziune din peste 50 de țări, cumulând un total de 633 de ore de transmisie.

După pauza forțată de contextul pandemic, o parte semnificativă a celui mai dificil raliu hard enduro din lume revine, și de această dată pare că va fi mai imprevizibil ca oricând. Prologul, show-ul urban de pe Bulevardul Coposu din Sibiu, cel care stabilește ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile de off-road, se va desfășura pe 26 iulie, finalele fiind programate să înceapă la ora 17:00. Primii care intră pe traseu vor fi cei de la clasa Bronze, iar anul acesta spectatorii vor avea parte de o evoluție inedită. Matthias Walkner, câștigător al Raliului Dakar (2018) și dublu campion mondial de rally-raid, participă la această clasă, și nu oricum, ci în șaua unei motociclete KTM 450 Rally Factory, mai precis, același model pe care în ianuarie l-a folosit în deșertul din Peninsula Arabă. Pol Tarres, care a văzut deja cât e de greu cu o motocicletă mare pe traseele sinuoase și abrupte de la Romaniacs, va concura și în acest an cu Yamaha Tenere 700, tot la clasa Bronze.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Etapă în Campionatul Mondial de Hard Wnduro

 

Red Bull Romaniacs este cea de-a cincea etapă din acest sezon al Campionatului Mondial de Hard Enduro și este cursa cu cele mai multe națiuni prezente la start, peste 50. Vin în Transilvania practicanți de enduro atât din Europa, cât și din țări precum Canada, SUA, Africa de Sud, Noua Zeelandă, Fiji, Guatemala, Mexic, Japonia, Coreea de Sud sau Indonezia. La capitolul cei mai mulți concurenți înscriși, conduce detașat Marea Britanie, de unde vor veni 112 de ”romaniaci“.

 Raliul a cărui poveste a început în 2004 a devenit renumit în întreaga lume nu doar pentru dificultatea traseului, ci și pentru rezistența și tenacitatea de care ai nevoie ca să ajungi să treci pe sub arcul de sosire de la finalul celor cinci zile de cursă. În fiecare an echipa propune noi surprize, iar de această dată este vorba de o noapte petrecută în stațiunea Rânca, mai precis între a doua și a treia zi de off-road. Datorită acestei incursiuni în județul Vâlcea, se va rula și la peste 2.000 de metri altitudine.

 

Trasee noi pentru concurenții de la Gold

 

Concurenții clasei Gold (cea mai dificilă din raliu) vor ajunge pe trasee noi pentru ei, iar acest lucru ar putea fi un avantaj atât pentru Manuel Lettnebichler (Germania, KTM), care poate câștiga al patrulea titlu în România,cât și pentru legenda Graham Jarvis (Marea Britanie, Husqvarna), cel care anul trecut a fost nevoit să se retragă în urma unei accidentări suferite în a doua zi de off-road. În lupta pentru Top 5, îi vom mai vedea pe experimentații Wade Young (Africa de Sud, Sherco), Mario Roman (Spania, Sherco), Alfredo Gomez (Spania) și Taddy Blazusiak (Polonia, Gas Gas). Trystan Hart (Canada) a făcut o cursă impresionantă anul trecut, terminând pe locul 7 primul său Red Bull Romaniacs și este posibil să-l vedem chiar în lupta pentru podiumul In Madness We Trust.

Custom Image

Chris Birch, câștigătorul din 2010 și un rider cu cinci prezențe pe podium, a decis să revină în acest an și va concura la clasa Silver cu o motocicletă KTM 500 exc. Tot la clasa Silver îl vom vedea și pe sătmăreanul Mani Gyenes, singurul endurist din lume cu 18 finișuri din tot atâtea posibile.

 

Parada Națiunilor

 

Luni, 25 iulie, de la ora 13:30, concurenți din toate țările și de la toate categoriile vor ajunge pe străzile din centrul istoric al Sibiului în cadrul Paradei Națiunilor. Martin Freinademetz, fondatorul raliului, și Andy Fazekas, mastermind-ul Prologului, se vor afla în fruntea clasei Gold, urmată de restul concurenților. Ocazie unică pentru fani, prieteni și echipele de asistență tehnică să-și fotografieze și să-şi filmeze favoriții în locuri emblematice din Sibiu, cum ar fi Podul Minciunilor sau Turnul Sfatului. Parada se va încheia pe Bulevardul Coposu, unde la ora 13:45, concurenții clasei Gold vor face un scurt show pentru media, evoluând pentru prima dată pe obstacolele de la Prolog, show-ul fiind urmat de conferința de presă.

 

Cum poate fi urmărită ediția 2022 – In Madness We Trust

 

Red Bull Romaniacs oferă în acest an o acoperire mult mai mare a acțiunii din zilele de off-road. Pasionații din întreaga lume vor putea lua pulsul acțiunii datorită imaginilor brute transmise live din locuri spectaculoase de pe traseu. Imaginile live din traseu vor fi comentate de către experți în hard enduro ca Paul Bolton, Darryl Curtis, Craig Stone și Martin Freinademetz.

Prologul de pe 26 iulie și finișul de pe 30 iulie vor fi transmise live pe site-ul competiției și pe canalele de social media, iar cei care vor să fie la curent cu cât mai multe informații din fiecare zi pot urmări secțiunea Live News de pe site-ul raliului, unde o echipă formată din zeci de creatori de conținut urmărește acțiunea de la fiecare dintre cele cinci clase: Gold, Silver, Bronze, Iron, Atom.

Cu câteva zile înainte de start, pe site-ul Red Bull Romaniacs vor fi disponibile și coordonatele GPS ale punctelor pentru spectatori din fiecare zi de off-road.

 

Pentru prima dată Romaniacs intră în lumea crypto

 

O ediție limitată de 2.500 de non-fungible tokens va fi emisă prin intermediul romaniacs.org, Romaniacs devenind astfel pionier în lumea NFT-urilor și a hard enduro-ului. 5% din vânzări sunt direcționate către proiectul caritabil Enduro for Romania și 5% către primii 10 concurenți de la clasa Gold.

 

Programul Red Bull Romaniacs 2022

Luni, 25 iulie

13:30 Parada Națiunilor – centru istoric al Sibiului

13:45 Media Show & conferința de presă – Bulevardul Coposu, Sibiu

Marți, 26 iulie

07:30 Calificări Prolog – Bulevardul Coposu, Sibiu

16:00 Calificări clasa Gold – Bulevardul Coposu, Sibiu

17:00 Finalele Prolog – Bulevardul Coposu, Sibiu

Miercuri, 27 iulie

Prima zi de off-road

Joi, 28 iulie

A doua zi de off-road, se ajunge la Rânca

Vineri, 29 iulie

A treia zi de off-road, se revine în Sibiu

Sâmbătă, 30 iulie

Ultima zi de off-road

11:00 Sosire – Dealul Gușteriței

 

Autor
19 iulie 2022 la 13:11

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit