Una dintre cele mai numeroase comunități de basarabeni formate în județul nostru se află la Cârțișoara și zona satului de vacanță Glăjărie – Bâlea. Moldovenii de dincolo de Prut au ales ca România să fie noua lor patrie, unde să muncească și să-și ducă existența, atunci când au realizat că nivelul de trai este superior aici, la fel ca și situația socio – politică, iar deschiderea oferită țării noastre odată cu aderarea la Uniunea Europeană și respectarea valorilor acestei structuri, a adus cu sine avantaje foarte mari.

O comunitate de frați basarabeni

La doar câțiva ani după revoluția din 1989 și dezlipirea Republici Moldova de fosta Uniune Sovietică, cetățeni din țara vecină au început să vină la noi în țară, la început pentru a-și descoperii rădăcinile și a-și vizita rudele, apoi pentru a-și găsi un loc de muncă, pentru a-și deschide aici mici afaceri sau pentru întemeierea unor familii noi. În prezent, în zona comunei Cârțișoara există o adevărată comunitate de basarabeni, ce numără aproximativ 35 – 40 de persoane, cei mai mulți dintre aceștia fiind și cetățeni ai țării noastre, ca urmare a parcurgerii procesului de redobândire a cetățeniei române. În general, localnicii i-au primit bine pe basarabeni, conviețuiesc în pace și bună înțelegere cu aceștia, cei mai mulți fiind apreciați pentru perseverență, puterea de muncă, ambiția și dorința mare de a realiza lucruri importante, de a fi independenți chiar și pe alte meleaguri decât cele natale.

Foarte mulți dintre basarabenii stabiliți la Cârțișoara lucrează în domeniul turismului și serviciilor conexe, salariul lunar câștigat în România fiind mai bun cu ceea ce ar câștiga în Republica Moldova, în aceleași locuri de muncă. Există însă și cetățeni moldoveni care au propriile locații în zonă, achiziționate sau construite „de la zero”, care, după introducerea în circuitul turistic și foarte multă muncă din partea proprietarilor, reușesc să aducă venituri frumușele, ce pot asigura traiul pe aceste meleaguri și, în unele cazuri, pot contribui la îmbunătățirea vieții pentru cei din familie care încă trăiesc în Republica Moldova. (Pentru cititorii noștri, am dorit furnizarea unor informații cât mai exacte și oficiale referitoare la aceste aspecte. Din păcate, solicitarea noastră adresată Primăriei comunei Cârțișoara în acest sens nu a avut efectul scontat, instituția comunicându-ne, în scris, că nu deține o evidență cu informațiile solicitate. Nici la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu, instituție căreia ne-am adresat la recomandarea aceleiași primării, nu a fost în măsură să ne ajute în această documentare.)

Zilele trecute am făcut o deplasare în zonă și am întâlnit câțiva basarabeni ce au acceptat să discute cu noi despre motivele care i-au determinat să-și părăsească plaiurile natale pentru a-și găsi un rost aici, în țara soră, despre greutățile întâmpinate și „rețeta” ce i-a ajutat să treacă peste acestea, despre cum s-au integrat sau au fost integrați în noua comunitate, relația cu oamenii și autoritățile locale sau naționale, planurile de viitor etc.

Dragostea a adus-o în România. De la medicina de urgență, la fabrica de sucuri

Prima oprire din întreg periplul nostru în Cârțișoara a fost la fabrica de sucuri și dulcețuri naturale deținută de Lina și soțul ei, localnic.

Fostă Tomacu, actualmente Magda, Lina ne mărturisește încă de la început că dragostea a fost factorul ce a determinat-o să vină în Cârțișoara, în urmă cu aproape un deceniu.

„Am fost medic în medicina de urgență și am coordonat substația de ambulanță din Florești, un oraș mai mic al Republicii Moldova. Nu pot să mă plâng că nu o duceam bine, dar existau anumite probleme și am realizat că în România voi putea trece mai ușor peste acestea. Am venit aici (în primăvara anului viitor se împlinesc 10 ani), și în primii cinci ani am încercat să-mi găsesc un loc de muncă în domeniul medical. N-am avut sorți de izbândă, apoi m-am concentrat exclusiv pe dezvoltarea afacerii deținută împreună cu soțul meu. Deja de câțiva ani, mă ocup de fabricarea sucurilor naturale și a dulcețurilor de fructe, domeniu care, într-o oarecare măsură, are anumite conexiuni și cu medicina (de fiecare dată, mă gândesc la beneficiile pe care fiecare sortiment produs le poate aduce sănătății, datorită compoziției fructelor și încerc să le explic oamenilor toate aceste chestiuni, sugerându-le, în același timp, anumite modalități de consum și combinații). Cred că fac bine și cu mare grijă ceea ce fac, oamenii mă cunosc și apreciază munca mea, iar portofoliul de clienți s-a dezvoltat cu trecerea anilor… S-a dezvoltat și afacerea noastră, iar acest lucru a fost posibil și datorită accesării unor fonduri disponibile printr-un program european. Avem și alte planuri pentru dezvoltare, dar trebuie să luăm totul pas cu pas…”, ne-a mărturisit Lina.

Fostul medic, actualul antreprenor povestește în continuare că are o mulțime de prieteni și cunoștințe în Cârțișoara dar nu numai, că aici simte libertatea și este convins că, atunci când muncești și ai ambiție, te poți descurca oriunde.

Pe lângă fabrica de sucuri, Lina are „în grijă” și o gospodărie foarte frumoasă. Crește pui și câteva găini, are solarii cu legume, plantații cu arbuști de aronia și o mică livadă cu pomi fructiferi, iar toate acestea îi ocupă aproape tot timpul. În rest, atunci când e cazul se ocupă cu mare drag de nepoții din Republica Moldova, primește cu bucurie în casă oaspeți și își ajută prietenii, basarabeni sau români.

Întrebată despre o posibilă reîntoarcere în Republica Moldova, Lina a răspuns ferm: „Nicidecum! Cel puțin, pentru anii ce urmează, nici nu se pune problema. Am acolo o parte a familiei, mă întorc cu drag la frate, noră, nepoți și celelalte rude ori la foștii vecini, merg să fac pomenirile necesare pentru părinții mei, dar nu vreau să mă restabilesc acolo. Acum, aici e casa mea, trebuie să respect șansa pe care mi-a oferit-o țara asta și simt că încă mai am multe de făcut aici. Doresc țării mele natale tot binele din lume și dragilor mei basarabeni înțelepciune! Am încredere că țara și poporul moldovean vor ști să aleagă și să respecte calea cea bună”, a spus, la finalul discuției noastre, Lina Magda.

Maia și Victor și-au împlinit un vis

Pentru a întâlni alți basarabeni stabiliți în zonă, am plecat spre satul de vacanță Glăjărie – Bâlea, unde ne-am oprit mai întâi la familia Maia și Victor Zosim.

Spre deosebire de interlocutoarea anterioară, cuplul din familia Zosim a ales să vină în Cârțișoara cu puțin înainte de declanșarea pandemiei Covid – 19, aici trecând peste toate „încercările” cauzate de aceasta.

„Am fost de mai multe ori în România, la rude sau la prieteni, dar înainte de 2019, am decis că vrem să ne mutăm aici, eventual să ne luăm o casă la munte. Ne-am îndrăgostit de zonă, știam de la Lina multe despre oamenii și locurile de aici, astfel că am stabilit că trebuie să ne îndeplinim visul de a avea o casă pe aceste meleaguri. Pentru cei mai mulți dintre cunoscuți, decizia noastră a fost cel puțin surprinzătoare, mai ales că în Republica Moldova tocmai finalizasem construcția unei case, ne mutasem acolo, eu aveam un loc de muncă bun (medic) iar soțul avea o afacere proprie destul de prosperă, copiii erau deja „pe picioarele lor”… Dar, am făcut-o! Eram deja, de câțiva ani, cetățeni români cu drepturi depline (ne-am redobândit cetățenia română), am găsit la Cârțișoara un teren convenabil, l-am achiziționat, ne-am apucat de făcut acte, am reușit introducerea rețelelor de apă, gaz, electricitate etc., am făcut proiectul, am contactat echipa de constructori și urma declanșarea lucrărilor de execuție. În acele zile, unul dintre băieții noștri au sosit în vizită la noi și cu ocazia unei plimbări făcute în zona Glăjărie – Bâlea, a apărut ideea de a ne stabili aici, locul acesta fiind mai aproape de ceea ce visam de mult timp. În doar câteva zile am făcut unele căutări, a apărut oportunitatea de a achiziționa casa de vacanță unde locuim acum, am vândut tot ce aveam în Republica Moldova, am vândut terenul și documentația de casă din Cârțișoara, devenind proprietari aici, la munte și aproape în mijlocul pădurii. Victor a venit aici să facă ceea ce era posibil ca această casă să devină locuibilă, a venit pandemia, izolarea, au apărut primele piedici, peste care am trecut destul de complicat și, prin vara anului 2020, am sosit și eu în satul de vacanță cu un microbuz în care am înghesuit tot ce mai aveam. Ne-am apucat de treabă, încet – încet am reușit să îmbunătățim câte ceva, am amenajat câteva camere și am pus la punct tot ceea ce trebuie pentru a putea găzdui oaspeți, iar aceștia au început să apară. Mulți dintre cei ce au sosiți la început au fost prieteni cunoștințe din Republica Moldova, care au venit, probabil, pentru a vedea cu ochii lor ce ne-a determinat să plecăm așa, val – vârtej din tară. Unii chiar au crezut că am luat-o razna… Le-a plăcut foarte mult cele văzute aici și câțiva dintre aceștia, ne sunt acum vecini, ne-au urmat rețeta. Ceilalți, sunt periodic oaspeții noștri și cei mai buni promotori. Îmi place să spun și cred că cei ce ne calcă pragul sunt oaspeții noștri, nu turiști. Vrem ca oamenii să se simtă bine aici și să aibă o experiență asemănătoare cu cea din familie. Pentru că noi locuim aici și credem că familia noastră e uneori mai numeroasă, alteori mai mică, în funcție de numărul de oaspeți pe care îi avem”, ne-au spus Maia și Victor.

I-am întrebat pe cei doi dacă banii câștigați din această activitate turistică le pot asigura traiul și eventual un venit suplimentar. Răspunsul lor a fost că da, dar afirmația a fost imediat completată de mențiunea că „Banii au o importanță oarecum secundară. Trebuie să câștigăm bani pentru traiul de zi cu zi, pentru a avea cele necesare, astfel încât să putem primi oaspeți în condiții cât mai bune, dar mai important este să ne simțim bine, să ducem viața liniștită pe care ne-o dorim. Copiii noștri sunt realizați și nu prea au nevoie de suportul nostru financiar, iar în Republica Moldova nu avem ce să investim”, spun cei doi.

Cât despre probabilitatea de a reveni în țara de origine, cei doi basarabeni au spus că, atât timp cât se vor simți bine aici și vor putea să facă lucrurile pe care doresc să le facă, nu se gândesc la o reîntoarcere. „La un anumit moment, poate va exista o nouă cotitură în viața noastră, dar vom decide atunci care va fi calea de urmat. Aici și acum avem o sumedenie de prieteni și cunoștințe, ne înțelegem bine cu lumea, suntem cunoscuți, ne simțim extraordinar, împliniți, ne-am acomodat foarte bine și cel puțin deocamdată, nimic nu ne poate determina să alegem altceva”, completează Maia și Victor.

Traiul, precum și desfășurarea unei activități economice, turistice, într-o zonă care nu este tocmai în buricul comunei, are, de obicei și anumite neajunsuri, peste care basarabenii au reușit să treacă cu calm, implicare, multă muncă și încredere în forțele proprii. După primii ani cu oarecare mici probleme, basarabenii în general au dovedit că sunt de încredere, că sunt parteneri de nădejde, oameni serioși și muncitori și că își doresc doar chestiuni normale, contribuind, astfel, la prosperitatea zonei.   

Copiii i-au convins să se stabilească în România

Elena Mardari și soțul său Valeriu au venit pentru prima dată pe Transfăgărășan în anul 2014 și, după vacanța petrecută aici, s-au îndrăgostit de zonă. La vremea aceea, situația politică în Moldova nu era chiar cea mai bună și pentru viitorul copiilor lor (băiatul cel mare era deja student la Arhitectură în București iar fata a fost admisă ulterior la Colegiul „Iulia Hașdeu”, tot în București), au decis, în 2017, să se stabilească în capitala României, mai ales că reușiseră să-și redobândească cetățenia română încă din 2010. Și-au echivalat studiile (de profesie, Elena e farmacist, iar soțul său este inginer), au avut câte un job, dar situația intervenită odată cu sosirea pandemiei i-a determinat să se retragă undeva unde e mai liniște, în mijlocul naturii. Atunci s-au gândit din nou la zona aceasta (veneau foarte des la prietenii lor, care deja erau stabiliți aici) și au decis să-și achiziționeze aici un imobil și să înceapă o activitate nouă. Așa au ajuns să se stabilească în zonă, în anul 2021…

Oamenii i-au primit cu brațele deschise, având în vedere caracterul lor, faptul că nu sunt conflictuali și dețin o doză consistentă de bun simț, iar administrația publică locală le-a acordat sprijin atunci când aceștia au solicitat. „Avem foarte mulți prieteni aici, atât din rândul localnicilor, cât și dintre conaționalii noștri stabiliți aici, e foarte ok. Oamenii sunt foarte prietenoși, sunt foarte deschiși (chiar dacă se zice despre ardeleni că sunt mai retrași), sunt primitori…”, ne-a povestit Elena.

Întrebată despre veniturile obținute prin activitatea turistică desfășurată la Glăjărie – Bâlea, Elena ne-a răspuns: „Suntem la început de cale, e ceva nou pentru noi și încercăm în permanență să găsim modalități noi de evoluție în acest domeniu. Momentan, situația financiară este ok, dar ar putea fi și mai bine, pentru că, față de timpul petrecut la București, salariile aici sunt ceva mai mici. Dar, noi rămânem optimiști, sper că și zona se va dezvolta iar lucrurile vor merge mult mai bine”.

La fel ca majoritatea basarabenilor din zonă, nici Elena cu Valeriu nu cred că o se reîntoarcă în Republica Moldova. „Niciodată nu se știe, dar cel puțin 10, 20, 30 de ani, nu cred că o să ne întoarcem. Fiul e la București, profesează acolo, și poate, peste doi – trei ani se va muta mai aproape de noi, poate la Sibiu. Fiica noastră e în Olanda, iar în Republica Moldova o mai am doar pe mama. Imediat ce o să avem și noi spațiul nostru (în imediata vecinătate a pensiunii deținută împreună cu alți investitori, Elena și Valeriu și-au achiziționat un teren și au început construcția unui imobil, ce va fi locuință și casă de vacanță pentru oaspeți), probabil că o s-o aduc și pe mama aici. În România, și în mod deosebit aici, posibilitățile de dezvoltare a unei afaceri sunt mult peste ceea ce s-ar putea face în Republica Moldova. Apartenența României la Uniunea Europeană, cu avantajele acestei situații (investițiile, fondurile europene puse la dispoziție etc), constituie avantaje ce nu există în republica Moldova. Sperăm, la fel ca și marea majoritate a populației, că și țara noastră va deveni, în curând, membră a Uniunii Europene, iar atunci lucrurile vor sta, cu siguranță, altfel”, ne-a mărturisit Elena.

Am constatat că mulți dintre basarabenii ce formează astăzi comunitatea din zona Cârțișoara provin din domeniul medical, sunt oameni ce au o pregătire foarte bună. Și Elena e din aceeași categorie, dar spre deosebire de țara natală, aici acum desfășoară o cu totul altă activitate. „Cred că undeva și acuma există în mine acel grăunte care mă tot provoacă, să zic așa. Da, am avut un statut, dar până la urmă consider că nu trebuie să-ți fie rușine de nicio muncă pe care o faci. Asta a fost alegerea mea; acolo, în domeniul farmaciei, am ajuns până unde am ajuns, am demonstrat cine și cum sunt, am întors pagina, am început de la zero și am acceptat provocarea să fac și chestia asta, pentru că tot ceea ce am făcut până acum m-am străduit să fac cât mai calitativ. Dacă fac ceva, vreau să fac bine, dacă am niște îndoieli și nu sunt sigură pe mine, atunci nu mă apuc… Asta m-a determinat dar vă zic că și copiii și traiul mai bun, m-au determinat să fac acest pas. Am avut speranțe pentru România deoarece, cel puțin în domeniul meu, nu voi avea de-a face cu politica; fiind farmacist, am stat la tejghea și am prestat niște servicii de deservire a populației, servicii farmaceutice calitative. În rest, dacă m-a interesat politicul, am deschis televizorul, am văzut (sunt la curent cu tot ce se întâmplă), dar nu am mai simțit presiunea. Iar acum, cu atât mai mult, de când am venit aici, chiar nu mă interesează nimic, sunt foarte relaxată, am un pic de regret că nu mai profesez în domeniul în care m-am pregătit, pentru că ceea ce fac acum e cu totul altceva, dar mă împac cu gândul că și aici fac aceleași activități ca în casa mea, exact ceea ce face o femeie în casă”, spune Elena.

N-a cunoscut pe nimeni când a ajuns în România, iar acum are aici propria afacere…

La câteva imobile depărtare am cunoscut-o pe Svetlana Zaiteva, care acum, împreună cu familia, dețin și administrează o pensiune.

Originară din zona de sud – est a Republicii Moldova, destul de aproape de granița cu Ucraina și de Odesa, fosta contabilă Svetlana are o poveste puțin diferită față de ceilalți basarabeni cu care am povestit în zonă. A venit în România acum zece ani, în căutarea unui trai mai bun, iar, pentru o perioadă, a lucrat la o cunoscută cabană din Bâlea Lac. Apoi, împreună cu copiii și soțul, a plecat la Sibiu. A lucrat, copiii au mers la școală și au stat în chirie. Chiar dacă soțul nu mai poate muncii, au reușit să strângă ceva bani, au plătit un avans pentru pensiunea de la Glăjărie – Bâlea, copilul cel mare s-a atașat de proprietar și a venit să învețe cum stat lucrurile pe aici. Mai târziu, a venit momentul să se mute aici, iar Svetlana și fiul cel mare, au început revitalizarea locului; doar câteva camere puteau fi folosite în circuitul turistic, restul necesitând reabilitări masive. Au început munca, iar cu ajutorul fratelui, au reușit să facă progrese, să aducă locația la o stare decentă pentru servicii turistice. Anul trecut au plătit ultima rată pentru pensiune; acum locul și afacerea le aparține complet.

„Când am venit în România, aici nu cunoșteam pe nimeni. Din primele zile, oamenii m-au impresionat mai mult ca orice; peste tot am întâlnit persoane bune, calde, prietenoase, primitoare și dornice să mă ajute. În Republica Moldova, un străin în situația mea nu primea ajutor. Toate aceste întâmplări m-au determinat să rămân aici. Vă spun cu toată sinceritatea că nu mă înțeleg cu basarabenii așa de bine cum mă înțeleg cu localnicii; am o mulțime de prieteni în Cârțișoara și în Avrig”, ne-a declarat Svetlana.

Acum, din postura de proprietari de afacere cu drepturi depline (inclusiv cetățenia română, redobândită în urma parcurgerii procedurii legale), Svetlana și familia ei face eforturi să țină lucrurile sub control, să poată merge înainte. Nu câștigă foarte mult, dar reușește să-și ducă traiul decent și să poată creditul la bancă. Mai au un hop de zece ani, apoi speră să poată trăi liniștiți, fără grija ratelor la bancă. În plus, reușește să trimită și ceva bănuți mamei, care încă trăiește în Republica Moldova.

Nici Svetlana cu familia ei nu cred că se vor întoarce vreodată, altfel decât în vizită, în țara natală. Au  fost dezamăgiți de corupția de acolo, nivelul scăzut de trai, autorități, viața politică, astfel încât nu simt încă niciun fel de dorință de întoarcere. Nici copiii nu simt altfel, chiar dacă ei și-au lăsat acolo foarte mulți prieteni, precum și rude…

Sigur că un simplu demers jurnalistic nu poate prezenta, pe larg, întreaga comunitate de basarabeni stabilită în zonă. Am dorit doar să consemnăm fenomenul, mai ales că, după informațiile culese în timpul acestei documentări, există încă foarte multe persoane de dincolo de Prut ce doresc să se stabilească în zona Cârțișoara. Considerăm că exemplele prezentate sunt reprezentative pentru descrierea „fenomenului” manifestat în zonă. 

Este îmbucurător faptul că cei mai mulți dintre basarabenii ce au ales această zonă pentru a deveni „acasă” sunt cetățeni respectabili, foarte bine pregătiți profesional, cu bun statut în țara de origine, care au reușit să se impună și aici prin muncă, seriozitate, ambiție și respect.

Foto: Răzvan Negru