Când vor acorda audiențe consilierii locali ai Avrigului

Activitatea noului deliberativ local al orașului Avrig a intrat pe făgașul normal, recent fiind stabilit și programul de audiențe ce vor fi acordate de consilierii locali cetățenilor ce solicită acest lucru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul ultimei ședințe ordinare, Consiliul Local Avrig a adoptat hotărârea referitoare la aprobarea ordinii de acordare a audiențelor, în funcție de apartenența politică a alesului local, precum și alte chestiuni organizatorice. Astfel, în prima săptămână a fiecărei luni a anului, cetățenii Avrigului se vor putea întâlni cu membrii legislativului local, pentru a-și expune problemele comunitare, pentru a discuta despre planurile și ideile de dezvoltare sau pentru a-și exprima opiniile referitoare la diverse inițiative locale. În funcție de apartenența politică a consilierului local, audiența poate fi organizată de luni până joi, după cum urmează: luni – grupul PNL, marți – grupul PSD, miercuri – grupul AUR și joi – grupul ADU.

Audiențele acordate cetățenilor de consilierii locali se vor desfășura la sediul Primăriei orașului Avrig, în intervalul orar 10 – 12.

Pentru a se înscrie în audiență, cetățenii trebuie să depună o cerere la secretariatul autorității administrației publice locale, cu cel puțin cinci zile înainte de data stabilită pentru întâlnire.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În situații excepționale, la solicitarea cetățeanului și doar cu acordul grupului de consilieri, audiența se poate desfășura la o altă dată și oră decât cea stabilită prin hotărârea Consiliului Local Avrig. De asemenea, există și posibilitatea ca audiența să se desfășoare în format electronic, pe o platformă de videoconferințe, cu sprijin din partea angajaților Primăriei Avrig.

Programul de audiențe stabilit prin această hotărâre a legislativului local este valabil pe întreaga durată a mandatului (2024 – 2028).

Autor
08 decembrie 2024 la 12:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit