Când nu prea ai ce să dai la prezidenţiale, nici nu te grăbeşti să le faci

Acasa >

Articol

Aflu, de pe la media de Bucureşti, că miercuri, Coaliţia (doar atât, "coaliţia", fără tinicheaua sunătoare agit-propagandistică de "pro-europeană") a decis ca data prezidenţialelor să fie undeva departe, vorba piesei lui Holograf, adică prin mai. Citând ba "partidele din coaliţia de la guvernare", ba un un comunicat al PNL, mai sus menţionata presă anunţa două chestii. Prima, că alegerile vor avea loc cândva prin mai 2025, adică pe 4 şi 18. Apoi că aceeaşi coaliţie îl re-susţine pe autosuspendatul Crin Antonescu, ca (virgulă) candidat comun al ei la aceleaşi prezidenţiale. A, s-a mai decis ca pe 4 mai să aibă loc alegeri pentru prmăria Zalău şi Buşteni, dar asta, ca ne-zălăuani şi ne- buşteneni, nu ne interesează. A, iar decizia oficială a adoptării datelor alegerilor replay-prezidenţiale se va oficializa săptămâna viitoare. Dacă va fi tot aia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cum să NU afli oficial de data alegerilor

OK, am căutat informaţia "pe oficiale", că "pe surse" e ca pe surse, fiecare cu a lui. Cel puţin până la acest moment de joi 9 ianuarie în jurul amiezii, informaţia nu exista în mod direct deşi partide sunt destule în coaliţie, politicieni şi mai destui, pagini web şi pagini facebook mai mult decât suficiente pentru ca informaţia să vorba aia, parvină.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La PNL, pe pagina oficială, ultima ştire este din 28 noiembrie, în care suntem îndemnaţi să votăm Reformele lui Bolojan, ca să avem "o șansă pentru un stat modern, eficient și european!". PSD sunt mai recenţi în chestia cu update-urile, ultimul fiind mult depăşit faţă de ce aveam la colegii lor liberali: 22 decembrie 2023, când suntem informaţi că (iar "Virgulă" n.n.) "Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit la sediul central al PSD" şi că Ciolacu şi PSD ar vrea guvern majoritar. UDMR este şi mai la zi. Pe 3 ianuarie ni se arată că "Ministerul Dezvoltării a publicat, spre dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny". Mulţumim, dar ne interesa altceva.

Bun, să zicem că administrarea unui site cu maximum câteva ştiri pe zi este o treabă extrem de dificilă şi obositoare, aşa că am migrat "pe reţelele de socializare" care, în linii mari, tot facebook se numesc. Şi cine pot să dea cele mai autorizate informaţii decât liderii partidelor? Ia să vedem. Am văzut nimic. Premeirul şi liderul PSD Marcel Ciolacu ne urează de Sf. Ioan. Ilie Bolojan a spus despre cum a ajuns el prefect de Bihor în 2005,d e parcă ar fia sta o informaţie interesantă în 2025. Kelemen Hunor a postat ceva în 5 ianuarie, exclusiv în maghiară, dar la câtă maghiară ştim sau nu, e clar că NU era vorba de data alegerilor.

Cu Puterea nu am avut baftă, aşa că am zis "ia să vedem la Opoziţie". Ei aici se pare că oamenii sutn ceva mai harnici sau mai abili în materie de PR şi la "diseminare". USR transmite părerea liderului ei, Elena Lasconi. Bine, ia să vedem de la ea direct. De la ea direct aflăm parţial doar despre cum primul tur va fi pe 4 mai: "E bine că au stabilit, în sfârșit, o dată pentru alegeri. Dar rămân trei întrebări la care nu ne-au răspuns încă: 1. "De ce au așteptat până astăzi să prezinte calendarul? 2. De ce 4 mai? Cum au calculat această dată? De ce așa târziu? Are Ciolacu, mă întreb, zboruri cu avion privat înainte și să nu-i stricăm programul? 3. De ce au anulat alegerile, cine și de ce se face responsabil? Următoarele vor fi organizate sau nu în siguranță?" La întrebările de la punctul 1 şi 2 subscriu şi eu, mai mult din curiozitate profesională. Restul de comentariu al lui Lasconi merge pe chestii personal-electorale. Dar îmi place cum termină "Am mare încredere în inteligența românilor și am mare încredere că Dumnezeu lucrează prin oameni". Să-l văd pe Dumnezeu pomenit în zona USR este, totuşi un eveniment şi probabil mulţi membri de Partid ar dori să nu citească aşa ceva.

George Simion, primul "om al ruşilor" cronologic vorbind, (nu mai ai loc de "oameni ai ruşilor" de o vreme în politica de Dâmboviţa) este singurul care pomeneşte de existenţa unui comunicat liberal şi de data alegerilor. Bun, spuse pe un ton destul de tranşant, pe blogul personal al politicianului. Sub titlul "Cât cred că ne mai pot prosti? Votul românilor trebuie respectat, nu anulat!" George spune aşa: "Am așteptat să treacă noaptea pentru că se spune că e un sfetnic bun. Pare-se că nu în cazul coaliției Bolojan-Ciolacu. Seara trecută, PNL-ul lui Klaus Werner Iohannis s-a grăbit să anunțe că alegerile sunt pe 4 mai și 18 mai, iar candidatul lor rămâne reînviatul Crin. Ăștia chiar ne iau de proști? Cine crede, având în vedere ce s-a întâmplat anul trecut, că rămân alegerile în luna mai e naiv."

Trecem şi pe la celălalt "om al ruşilor" şi cauză ("declasificată") pentru anularea prezidenţialelor (repet, Ok, nu a fost corect legal, dar CE să fi ales în turul doi?) candidatul surpriză, Călin Georgescu. Ok. Ultima postare e de pe 6 ianuarie unde ne îndemnă să participăm, pe 10 ianuarie (adică vineri) la ora 10 la o aşa-zisă "Marea Unire Juridică a poporului nostru". "Semnăturile noastre, cu cât vor fi mai multe, vor scrie cu adevărat istorie și vor restabili turul 2 așa cum este legal! Dragii mei, aveți ocazia de a vă face copiii și nepoții mândri că ați luat atitudine în mod demn și pașnic, că ați plecat din fața televizorului și ați renunțat să priviți cum o gașcă de interlopi politici vă calcă neîncetat în picioare drepturile constituționale", spune Georgescu pe pagina de facebook. Că nu înţeleg mare lucru, o fi problema lea personal-politică.

 

Când nu prea ai ce să dai la prezidenţiale, nici nu te grăbeşti să le faci

În naivitatea mea, bănuiam (sau mai mult speram), ca incomoda anulare a alegerilor prezidenţiale să fie rezolvată cât mai repede, pentru ca, nu-i aşa, să scăpăm odată de ele. Dar Coaliţia "pro-europeană" a decis altfel. Ce-i drept, nici marfă nu prea este în zona aceasta, decât tot oferta veche.

Aşa că de ce să ne grăbim cu alegerile? CE să alegem? În general, până acum, îi avem pe cei vechi: Lasconi, Simion, Georgescu, ultimul fiind în creştere a popularităţii tot mai mare în ciuda opiniilor experţilor politici din Las Fierbinţi sau a teologilor ortodocşi pro sistem care au trecut de la vaccinul-dar divin şi binecuvântare la împroşcat împotriva "haurişltilor" şi "suveraniştilor". Sau poate tocmai de aceea. Elena Lasconii este aceeaşi, probabil şi ea mult mai "pornită" după ce a picat ca victimă colaterală a anulării turului doi şi nu vreau să mă gândesc ce era în România nici dacă ea căştiga, nici dacă ea pierdea, mă refer în materie de implementări de dictaturi.

Despre capacitatea de a cuceri electoratul şi puterea de a aduna voturi a lui Crin Antonescu mă abţin să comentez ceva, se pare că tabăra care-l simpatizează cel mai mult se limitează doar la membrii coaliţiei "pro europene" (de ce repet asta? Păi ei şi-ai zis aşa!) şi este, cel puţin până acum, dificil să îi dai pronosticul de căştigător, cu toată coaliţia (pro europeană!) din spatele lui. Aceasta mai ales după valul de măsuri anti-populaţie emanat de noua guvernare. Apropo, pagina lui Antonescu (CRIN! să nu zică unii că pomenesc de fascişti pe aici) este link mort, iar cea de facebook este veche din vremea perioadei timpurii a pandemiei. O noutate electorală este fostul ministru Daniel Funeriu, care şi-a anunţat candidatura ca independent, dar nu ştiu cât de relevantă va fi ea.

Deci oferta este şi mai sau la fel de săracă decât cea din 2024. e normal să să nu te nu te grăbeşti să faci prezidenţiale mai ales că nici nu au certitudinea că le vei câştiga. Aşa că la ce să ne mai grăbim?

Autor
09 ianuarie 2025 la 20:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit