Articol
O nouă campanie de donare marca "Donează Sânge, Fii Erou!" începe la Sibiu! Cei care vor să doneze sânge sunt aşteptaţi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu, situat pe Bulevardul Corneliu Coposu nr. 2 – 4 de luni până vineri între orele 07:30 şi 13:00, cu multe surprize oferite de partenerii campaniei – Fortech şi Spartan.
Celor interesaţi li se recomandă să se programeze prin aplicaţiile BlooDoChallenge sau Donorium.
Principalele criterii pe care trebuie să le îndeplinească donatorii de sânge sunt:
-vârsta: 18-60 ani;
-greutate: femei – între 50 şi 100 kg; bărbaţi – între 55 şi 110 kg;
-pulsul: 60-100 bătăi pe minut;
-să nu sufere de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecţioase, etc.);
-să nu aibă alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere) ;
-să nu fi suferit intervenţii chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operaţii minore în ultimele 3 luni, sau intervenţii stomatologice mici în ultimele 7 zile;
-să nu fie sub vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele şi mineralele, de exemplu vitamina C şi Zinc, sunt acceptate);
-să nu se fi tatuat şi să nu îşi fi pus piercing în ultimele 6 luni;
-să nu fie în perioada menstruală (sau cu câteva zile înainte sau după);
-să nu consume alcool cu 48 de ore înaintea donării.
Mai multe informaţii despre donarea de sânge pot fi găsite pe site-ul Donează sânge, fii erou!