Articol
Șelimbărul a obținut un punct din derbiul cu Corvinul și se menține pe primul loc în Liga 2, cu o etapă înainte de finalul anului. ”Călăreții roșii” au astfel șansa de a intra în 2024 din postura de lideri pentru că, peste câteva zile, vor primi vizita Reșiței, la Cisnădie.
Prima repriză a meciului de la Hunedoara a fost una de luptă, însă fără vreun șut pe spațiul porții. Primul sfert de oră a fost marcat doar de accidentarea lui Florinel Mitrea, Cătălin Alexe fiind alegerea lui Claudiu Niculescu, la înlocuire.
Marius Lupu ar fi putut debloca tabela, dar a trimis alături, din interiorul careului mare ('16). La cealaltă poartă, Năstăsie a avansat cu mingea la picior și a încercat să-l lobeze pe Blaga, însă gazonul i-a jucat feste și reluarea n-a fost cea mai fericită ('19).
Coman a trimis de două ori în blocaj, alegându-se doar cu o lovitură de la colțul terenului ('22). Același Coman a jucat rolul pivotului, așezându-i mingea pentru șut lui Hrezdac, dar nici acesta n-a prins cadrul porții lui Roșca, trimițând imprecis de pe la 22-23 de metri ('23).
Și, tot Coman a fost destinatarul unei mingi în centrul careului Șelimbărului, a pivotat și a șutat, însă în blocajul lui Crișan ('26).
Și Velisar și-a încercat tirul, din marginea careului de 16 metri, dar a trimis mult peste transversală ('36).
Hunedoarenii au cerut lovitură de la 11 metri, la centrarea lui Lupu, din apropiere, mingea lovindu-l în braț pe Lumbu, dar ”centralul” Dumitrache a dictat doar repunere din colțul terenului ('40).
Repriza a fost închisă de reluarea lui Coman, dar și de data aceasta mingea a fost deviată ('41).
Repriza secundă a fost ceva mai bogată în acțiuni. Roșca a avut emoții la o lovitură liberă executată de Neacșa, Mitran putea profita, dar a preluat prea larg și șelimbărenii au reușit să rezolve cu bine fața în cele din urmă ('69).
Două minute mai târziu, Roșca a reținut mingea reluată de Antonio Bradu, cu capul, din centrul careului mare.
Gazdele au avut o nouă oportunitate de a trece în avantaj tot în urma unei faze fixe, o lovitură de la colțul terenului, Palmeș respingând până la Mitrache, al cărui șut din marginea careului de 16 metri a fost deviat încă o dată în corner ('75).
Ceva emoții a avut și Blaga, goal-keeper-ul de 19 ani al Corvinului, pe care Rodri Hernando a încercat să-l surprindă direct din corner, dar tabela a continuat să indice 0-0 ('77).
Lupu a fost în prim-planul următoarelor două atacuri ale Corvinului. Mai întâi a trimis peste transversală, de la distanță ('79), apoi s-a prăbușit în careu, solicitând o lovitură de la 11 metri. N-a primit nimic, iar mingea a ajuns la Hrezdac din călcâiul lui Bradu, dar mingea expediată din marginea careului mare s-a scurs pe lângă stâlpul din dreapta lui Roșca ('82).
Ultima ocazie notabilă a hunedorenilor s-a consumat cu 3 minute înainte de final, tot în urma unui corner, mingea reluată de Manolache, din voleu, de la 14 metri, lateral dreapta, fiind respinsă de lângă bară de Palmeș.
Nu e mai puțin adevprat că și șelimbărenii au avut șansa de a pleca spre casă cu toate cele 3 puncte, dar Rodri Hernando n-a prins cadrul porții, șutând peste transversală de la 25 de metri.
Meciul disputat pe o temperatură de zero grade s-a terminat cu alte două zerouri pe tabelă, rezultat care le convine cel mai mult ialomițenilor de la Unirea Slobozia, care s-ar putea apropia la un singur punct de lider, peste două zile.
CORVINUL HUNEDOARA – CSC 1599 ŞELIMBĂR 0-0
CORVINUL: 1. Cristian Blaga – 13. Flavius Iacob, 6. Viorel Lică, 30. Antoniu Manolache, 98. Mihai Velisar – 97. Denis Hrezdac, 8. Antonio Bradu (19. Nicolae Pîrvulescu ’88) – 7. Marius Lupu, 10. Alexandru Neacșa (cpt.) (33. Marius Chindriș ‘86), 11. Sebastian Ion (18. Timotei Mitran ’65) – 9. Marius Coman. Antrenor: Florin Maxim. Rezerve neutilizate: 21. Darius D. Roman, 3. Ionuț Pop, 27. Elton da Silva, 67. Ilija Antonov, 5. Adrian Nicolae, 14. Andrei Hergheligiu.
CSC 1599: 1. Alexandru Roșca – 4. Raul Palmeș, 5. Nestorly Lumbu, 23. Radu Crișan, 2. Florinel Mitrea (13. Cătălin Alexe ‘14) – 10. Paul-Henry Moussinga, 18. Mickael Panos, 27. Marvin Schieb (9. Valmir Berisha ’65), 7. Ionuț Năstăsie (cpt.) (20. George Monea ’46) – 18. Raul Rotund (22. Casian Soare ’46), 21. Rodri Hernando (3. Danilo Babovic ’90+1). Antrenor: Claudiu Niculescu. Rezerve neutilizate: 68. Aleksander Mitrovic, 33. Alexandru Luca, Robert Gliga, Valentin Drăghescu.
Stadion: ”Michael Klein” (Hunedoara).
Arbitru: Bogdan Dumitrache (Bucureşti). Asistenți: George Suciu (Câmpia Turzii), Sebastian Păduraru (Gura Humorului). Rezervă: Krisztina Szabo (Crişeni/Sălaj).
Observator CCA: Ştefan Szilaghi (Satu Mare).
Observator FRF: Viorel Lolea (Reşiţa).
Cartonașe galbene: Seb. Ion ‘63, Mitran ‘86 / I. Năstăsie ‘36, Rodri Hernando ‘69.