Articol
Echipa lui Claudiu Niculescu s-a desprins la patru puncte în fruntea clasamentului Ligii 2 după victoria de pe ”Municipal”, cu CS Mioveni. Șelimbărul este așadar aproape de a încheia sezonul regular pe primul loc.
”Călăreții roșii” au început relaxați meciul de pe ”Municipal” după ce, în urmă cu o săptămână, la Tg. Jiu, își asiguraseră locul în play-off, în vreme ce argeșenii au părut mai degrabă preocupați să nu primească gol. Așa că prima situație de deschidere a scorului a apărut de-abia aproape de jumătatea primei reprize, Croitoru respingând din plonjon mingea adresată de Monea lui Visic ('19).
Un minut mai târziu, Ștefan Blănaru, fostul atacant al lui Hermannstadt, a trimis prea înalt din afara careului mare.
Un sfert de oră apoi a fost din nou liniște, până când Aldescu a scos în corner, de sub transversală, mingea reluată de Trașcu după o respingere a lui Florinel Mitrea ('36) .
Argeșenii au avut trei lovituri consecutive de la colțul terenului, iar mingea reluată de Ignat, din careul mic, a fost deviată în afara terenului ('38).
Cea mai mare ocazie i-a aparținut însă lui Tudor Călin, care a luat bara la țintă cu un șut de la distanță, cu mult efect, la colțul lung, Croitoru fiind simplu spectator ('40).
Tabela a fost deblocată în sfârșit când mai erau 3 minute până la pauză, Cristi Ignat, fundașul împrumutat la Mioveni de Rapid deviind în propria poartă mingea trimisă în careul mic de Panos dintr-o lovitură liberă.
Ignat a încercat să-și ia revanșa, dar a trimis pe lângă bară, la firul ierbii, dintr-o lovitură liberă de la aproape 30 de metri ('44).
Mai aroape de 1-1 a fost Blănaru, care a reluat cu capul, din centrul suprafeței de pedeapsă, Aldescu respingând peste transversală ('45), iar în prelungiri George Monea ar fi putut face 2-0, la o fază în care a șutat în forță, din colțul careului mic, însă a înălțat prea mult ”zmeul” ('45+1).
Repriza a doua, ceva mai animată
Argeșenii au început mai deciși actul secund și Ionuț Șerban a căutat vinclul, la colțul opus, dar mingea a trecut destul de mult pe lângă poartă ('52).
În replică, Panos a executat în careul mic o lovitură de la colțul terenului, Monea a prelungit cu capul, de la prima bară, dar Palmeș l-a obstrucționat pe Șerbănică, în încercarea de a relua în plasă, de pe colțul lung ('54).
Stefan Visic a reluat cu capul exact pe direcția lui Croitoru, la o centrare din flancul drept ('57).
Intrat de un minut, Massaro a vrut să-i probeze reflexele lui Aldescu, dar a trimis de puțin pe lângă poartă de la 25 de metri ('62).
Visic putea aduce liniștea în tabăra ”călăreților roșii”, Rodri Hernando lăsându-l singur cu Croitoru, dar portarul Mioveniului a ieșit corect dintre buturi și a parat ('67).
Jucătorii lui Schumacher au intensificat raidurile la poarta lui Aldescu, în încercarea de a se alege cu ceva din meciul de pe ”Municipal”, dar printre cei care au reușit să finalizeze atacurile nu s-a numărat și vedeta Mihai Costea, fostul atacant al Universității Craiova.
Portarul Șelimbărului a respins în corner ”torpila” de la 30 de metri a lui Cărăruș ('73), iar în urma loviturii de la colâțul terenului rezultate, Massaro a trimis alături, la colțul lung, din interiorul careului mare ('74).
Nou-intratul Guțea a profitat de indecizia fundașilor centrali ai lui Claudiu Niculescu, care au lăsat mingea centrată în cros de Trașcu să cadă, însă n-a prins cadrul porții ('81).
Nici Cărăruș, fostul jucător al Șelimbărului, n-a reușit să mai prindă cadrul porții ('85).
Aflat la debut pentru ”călăreții roșii”, ghanezul Baba Ayine s-a întors pe ”Municipal” și, la scurt timp, și-a încercat norocu, dar a șutat imprecis, la colțul lung, din afara careului de 16 metri ('89).
”Călăreții roșii” au sărbătorit calificarea în play-off cu nouă victorie italienească, diferența fiind făcută de autogolul lui Ignat, din finalul primei reprize.
Pentru echipa lui Claudiu Niculescu, urmează deplasarea la Tunari, apoi ultimul joc de-acasă, cu Chindia, una dintre dezamăgirile actulului sezon.
CSC 1599 ȘELIMBĂR – CS MIOVENI 1-0 (1-0)
A marcat: Cristian Ignat '42 – autogol.
CSC ȘELIMBĂR: Marius Aldescu – Raul Palmeș Alexandru Gîț, Ciprian Natea (cpt.), Florinel Mitrea – Mickael Panos, Tudor Călin – George Monea (Marvin Schieb '77), Casian Soare (Raul Rotund '65), Rodri Hernando (Emanuel Baba Ayine '87) – Stefan Visic (Gabriel Deac '77). Antrenor: Claudiu Niculescu. Rezerve neutilizate: Simion Bumbar, Raul Gherman, Valentin Drăghescu, Robert Gliga, Cătălin Alexe.
CS MIOVENI: Flavius Croitoru – Andrei Trașcu (Cătălin Gogor '87), Rafael Garruti, Cristian Ignat, Ionuț Burnea, Daniel Șerbănică (cpt.) – Daniel Toma (Mihai Costea '69), Ion Cărăruș – Ionuț Șerban (Davide Massaro '61), Ștefan Blănaru, Alexandru Stan (Remus Guțea '61). Antrenor: Constantin Schumacher. Rezerve neutilizate: Valentin Sima, Ovidiu Duțan, Alin Șerban, Andrei Panait, Christu Bolohan.
Stadion: ”Municipal” Sibiu.
Arbitru: Mihai Motan (Târgovişte).
Asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare), Doru Nicolae Petre-Ioan (Bucov/Prahova).
Rezervă: Claudiu Gaitin (Timişoara).
Observator CCA: Dan Monea (Aiud).
Observator FRF: Radu Bitea (Oradea).