Articol
Echipa din Șelimbăr a remizat și în al doilea amical susținut în cadrul stagiului de pregătire de la Bolu, Turcia. Duminică, jucătorii lui Constantin Schumacher au făcut 1-1 cu ocupanta locului 11 în sezonul precedent al Super Ligii, Gaziantep, fosta echipă a lui MariusȘumudică, pentru acre evoluează în prezent internaționalul român Alexandru Maxim.
După o primă repriză încheiată cu scor alb, turcii au deschis scorul în minutul 65, în urma unei lovituri de la colțul terenului executate de Maxim, Arda Kizildag reluând cu o lovitură de cap, în plasă.
Șelimbărenii au restabilit egalitatea cu 10 minute înainte de final, la capătul unui presing prelungit, Bogdan Rotar fructificând o pasă primită de la Casian Soare
Conform paginii oficiale de Facebook a clubului din Șelimbăr, echipa lui Schumacher și-a mai creat câteva ocazii importante pe final, două dintre ele fiind irosite de George Monea și Cosmin Bucuroiu, primul trimițând în bară, al doiea șutând în plasa laterală din poziție de singur cu portarul.
Antrenorul Constantin Schumacher a început partida cu ”unsprezecele” Marian Brașoveanu – Lucian Buzan, Cătălin Gogor, Ciprian Natea (cpt.), Salvatore Marrone, Emanuel Baba Ayine, Tudor Butucel, Casian Soare, George Monea, Rodri Hernando, Vitalyi Nerukh. Pe parcurs au mai intrat Beniamin Hanzu, Cosmin Bucuroiu, Raul Gherman, Matko Babic, Emanuel Bîrză și Sorin Șerban.
Remiză și în primul test din Turcia
Remiza cu Gaziantep a însemnat al doilea 1-1 al ”călăreților roșii” în cantonamentul de la Bolu.
Cu două zile mai devreme, echipa lui Constantin Schumacher a remizat și cu o altă formație din Turcia, Kokaelispor, din eșalonul secund.
Pentru CSC Șelimbăr a marcat Vitalyi Nerukh în minutul 70.
Schumacher a început partida cu ”unsprezecele” Marian Brașoveanu – Lucian Buzan, Cătălin Gogor, Ciprian Natea, Salvatore Marrone, Emmanuel Baba Ayine, Tudor Butucel, Casian Soare, George Monea, Rodri Hernando – Matko Babic.
Practic, Schumacher a folosit și în primul amical aproape aceeași formulă de start ca în cel cu Gaziantep, singura modificare fiind cea din ofensivă, cu Kokaelispor fiind preferat Babic.
Pe bancă s-au mai aflat Rareș Măluțan – Beniamin Hanzu, Luca Popa, Raul Gherman, Sorin Șerban, Emanuel Bîrză, Paul-Henry Moussinga, Florin Mihăilă, Bogdan Rotar, Valentin Drăghescu, Vitalyi Nerukh și Cosmin Bucuroiu.
CSC Șelimbăr va mai susținu un test de verificare miercuri, 17 iunie, cu Ankara Keciorengucu din eșalonul secund al Turciei..
Apoi, pe 19 iulie, ”călăreții roșii” se vor întoarce acasă.