”Călăreții roșii” anunță transferurile portarului Cadar și al fostului dinamovist Giafer

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Călăreții roșii” și-au completat lotul cu încă doi jucători, Deniz Giafer și Edgar Cadar alăturându-li-se pe lista achizițiilor din această iarnă lui Dennis Berța, Daniel Benzar, Petrișor Petrescu, Sergiu Jurj și Alexandru Luca.

În vârstă de 18 ani, Edgar Cadar evoluează între buturi și vine de la juniorii lui Lecce, el semnând cu CSC Șelimbăr până în vara anului 2026. El și-a început cariera la academia lui Gică Hagi, iar în urmă cu doi ani a plecat în Peninsulă,

”Edgar are 18 ani și evoluează pe postul de portar. Formarea sa a început în cadrul grupelor de juniori de la Farul Constanța (Academia Hagi), după care, la vârsta de 16 ani, a semnat cu echipa italiană US Lecce, formație pentru care a evoluat la grupele de juniori Under 17 și Under 18 și a adunat 16 partide oficiale în tricoul lupilor. S-a alăturat clubului nostru pentru următorul an și jumătate!”, a anunțat CSC Șelimbăr pe rețelele de socializare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deniz Giafer și-a început cariera la Dinamo, iar în prima parte a sezonului a evoluat pentru FC Bihor, în Liga 2. El a adunat aproape 50 de meciuri în tricoul ”câinilor roșii” și este internațional U17 și U20 al României.

Giafer ajunge sub comanda lui Neluțu Luca sub formă de împrumut până în vară.

”Deniz Giafer are 23 de ani, evoluează pe postul de fundaș și se alătură «călăreților roșii» pentru următoarele 6 luni. Deniz este sută la sută un produs al Academiei Dinamo, ca mai apoi să câștige un loc de titular în echipa mare a «câinilor roșii», pentru care a evoluat în 49 de partide. A fost un jucător exponențial în sezonul în care Dinamo a revenit pe prima scenă fotbalistică. În cariera sa, Deniz a mai evoluat pentru CS Tunari și FC Bihor, de unde a venit sub formă de împrumut! A făcut parte din acțiunile echipei națonale de fotbal Under 17 și Under 20, pentru care a jucat în 7 partide și a înscris un gol!”, notează pagina oficială de Facebook a grupării din Șelimbăr.

”Călăreții roșii” vor mai susține, la finalul săptămânii, două meciuri de verificare, pe terenul unor echipe din Liga 3, la Cugir și Blaj, înaintea reluării campionatului. Cu această ocazie, la CSC Șelimbăr ar putea redebuta Alexandru Luca, fiul antrenorului sibienilor. Cadar a fost folosit deja în două meciuri amicale ale ”călăreților roșii”, în ”dubla” cu SCM Rm. Vâlcea, iar Giafer a debutat în jocul de pe terenul oltenilor, la sfârșitul săptămânii trecute.

Autor
11 februarie 2025 la 16:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit