Butean și Baba Alhassan, în echipa etapei a XI-a după victoria lui Hermannstadt la Arad! Cifre impresionante pentru fundașul venit de la campioana CFR Cluj…

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mihai Butean și Baba Alhassan au fost incluși de Liga Profesionistă de Fotbal în echipa etapei a XI-a a Superligii. Fundașul dreapta a avut încă o dată o evoluție solidă, în vreme ce Alhassan și-a trecut în cont a treia ”dublă” din acest sezon. Ghanezul a ajuns la cota șase în clasamentul golgeterilor, trecând peste Daniel Paraschiv, coechipierul său din atac, care are un gol mai puțin.

În echipa etapei a XI-a, LPF a mai inclus trei jucători de la Sepsi, după victoria la scor cu FC Botoșani (7-0), doi de la FC Voluntari și câte unul de la Universitatea Craiova, Rapid, CFR Cluj-Napoca și Farul, iar Gheorghe Hagi a fost declarat antrenorul rundei.

În cele ce urmează, componența echipei ideale a etapei a XI-a și caracterizările făcute jucătorilor și antrenorului acesteia, pe lpf.ro:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Portar

MIHAI POPA (FC Voluntari / 21 ani) – A doua partidă la rând în care a fost la înălţime! Contra celor de la FC ”U” Craiova 1948, tânărul portar al ilfovenilor a avut 6 şuturi respinse, dintre care 3 "supersave-uri".

Fundași

MIHAI BUTEAN (FC Hermannstadt / 26 ani) – Singurul integralist din lotul revelaţiei FC Hermannstadt, Butean a reuşit o nouă pasă decisivă. În plus, a câştigat 14 dueluri şi a avut 9 recuperări, dintre care 4 în jumătatea adversă.

BOGDAN MITREA (Universitatea Craiova / 34 ani) – A înscris pentru prima dată în tricoul Universităţii şi a ajuns la 32 de reuşite în Superliga României.

CRISTIAN SĂPUNARU (Rapid / 38 ani) – Liderul din teren al Rapidului şi-a condus echipa spre un nou succes. A participat la construcţia ambelor goluri înscrise de giuleşteni.

MARIO CAMORA (CFR Cluj / 35 ani) – A înscris golul victoriei, primul cu piciorul drept din cariera acestuia în principala competiţie internă, fapt remarcat şi de Dan Petrescu.

Mijlocași

ABASS ACHAHBAR (Sepsi OSK / 28 ani) – Introdus pe teren în partea secundă, a contribuit la cel mai clar succes din istoria covăsnenilor în prima ligă cu un gol şi o pasă decisivă.

LUKAS DROPPA (FC Voluntari / 33 ani) – Pe lângă evoluţia foarte bună de la centrul terenului, a marcat golul care s-a dovedit a fi de 3 puncte.

BABA ALHASSAN (FC Hermannstadt / 22 ani) – Un nou meci mare făcut de mijlocaşul sibienilor, care a reuşit a 3-a dublă în acest sezon!

Custom Image

Atacanți

MARIO RONDON (Sepsi OSK / 36 ani) – Două goluri şi un penalti scos. A fost un meci special pentru vârful grupării din Sf. Gheorghe, asta deoarece a bifat cea de a 100-a prezenţă în campionatul României.

ALEXANDRU TUDORIE (Sepsi OSK / 26 ani) – Deşi a evoluat doar 23 de minute, a înscris de două ori şi a oferit o pasă decisivă spectaculoasă.

DENIS ALIBEC (Farul / 31 ani) – A făcut meciul perfect. A marcat de două ori şi a oferit o pasă decisivă.

Antrenrul etapei

GHEORGHE HAGI (Farul / 57 ani) – Fotbal spectacol, asta oferă Farul lui Hagi în acest sezon! Constănţenii au marcat de 3 ori pentru al 5-lea meci la rând şi sunt lideri după 11 etape.

Autor
21 septembrie 2022 la 18:57

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit