Bustul gl.lt.dr. Alexandru Augustin, dezvelit într-un loc istoric de mare cinste

Acasa >

Articol

Anul acesta s-au împlinit 116 ani de la nașterea celui care a dat numele Spitalului Clinic Militar de Urgență din Sibiu. General locotenent dr. Alexandru Augustin este o personalitate marcantă a medicinei militare românești. Pentru ctitoriile sale pe tărîmul medical-militar și pentru reputația adusă indirect și Ganizoanei Sibiu, în armonie cu aniversarea celor 105 ani de la trecerea Spitalului Militar Sibiu din administrația austro-ungară în subordinea Corpului 7 Armată Sibiu al Armatei române – Ziua Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, în incinta instituției, a fost organizată o ceremonie aniversară, eveniment înnobiliat prin dezvelirea bustului gl.lt.dr. Alexandru Augustin. După slujbă de sfințire și depuneri de coroane de flori, din partea organizatorilor, în sala de conferințe a Spitalului Clinic Militar, în prezența reprezentantului Direcției Medicale a MApN, colonel ing.dr. Vasile Petcu, a autorităţilor publice locale şi a numeroşi invitaţi, a avut loc lansarea cărții ”Gl.lt.  dr. medic Alexandru Augustin – Providența în slujba semenilor”. Asistența a avut bucuria de a cunoaște și colectivul de elaborare a acestui volum, anume: col.(rz)prof.univ.dr. Filofteia Repez, dr. Ion Rîșnoveanu și col.(rtr)dr. Gabriel Stroilă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Reiterând memoria bravului medic-militar

General lt dr. Alexandru Augustin s-a născut în 9 aprilie 1908 în satul Ghijasa de Jos. A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu. A absolvind facultatea de medicină la București în vara anului 1941, cu gradul de sublocotenent fiind și participant la cel de-al Doilea Război Mondial. A fost încadrat la partea operativă a Spitalului Brâncovenesc din Bucureşti și a avansat la gradul de general-locotenent. În perioada 1953–1955, s-a consacrat chirurgiei urologice, unde a obţinut titlul de profesor doctor docent. A fost şeful secţiei de urologie a Spitalului Militar Central din Bucureşti, apoi comandant al acestuia, iar în 1965 a fost numit şeful Direcţiei medicale a armatei, funcţie îndeplinită până la vârsta de 65 de ani (1973), când s-a pensionat. Nu numai că a pregătit zeci de generaţii de medici, în calitate de profesor la Facultatea de Medicină a IMF Bucureşti dar a și elaborat lucrări de specialitate în domeniul urologiei, participînd la congrese şi simpozioane în ţară şi străinătate, cu expuneri la clinici şi universităţi prestigioase din Moscova, Berlin, Viena, Paris, SUA, Spania, Ungaria etc., unde a efectuat şi intervenţii chirurgicale urologice. A încetat din viaţă în 14 aprilie 1995 – la vârsta de 87 de ani.

 

Momente emoționante 

Comandantul instituției, colonel medic șef lucrări dr. Doru-Florian-Cornel Moga a oferit din partea Spitalului Clinic Militar de Urgenţă Sibiu (n.n. care poartă numele distinsului general din anul 2001) ca semn de recunoștință și apreciere pentru întreaga activitate desfășurată la comanda spitalului placheta cu însemnele Spitalului Clinic Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Augustin”, un fanion, un ecuson și un coin al unității domnilor: Gl.bg. (rtr)dr. Victor Palada, col.(rtr)dr. Gheorghe Vlad, col.(rz)dr. Ioan-Vasile Barb și col.(rz)dr. Daniel Chelcea, Totodată, în semn de apreciere pentru contribuția la organizarea și desfășurarea activităților prilejuite de Ziua Spitalului Clinic Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, a oferit domnului col.(rz) Ioan Iacob, Președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Logistica Armatei ,,General Constantin Zaharia”, domnului col.(rtr)dr. Gabriel Stroilă, Președintele Filialei Județene Sibiu al aceleiași asociații și domnului Liviu Muscalu, sculptor la Studioul de Arte Plastice al Armatei, care a realizat bustul Gl.lt.dr. Alexandru Augustin, o plachetă cu însemnele spitalului.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

16 august 2024 la 08:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 13 ore
(ACTUALIZARE) Cei doi minori din Alțâna au fost găsiți în zona Troiței de lângă Șelimbăr!
În jurul orei 23:00, polițiștii sibieni au reușit depistarea celor doi copii, pe raza localității Șelimbăr, în zona...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 15 ore
O giurgiveancă a câștigat Marele Premiu al Festivalului „Lucreția Ciobanu”
Cea de-a opta ediție a Festivalului - concurs „Lucreția Ciobanu” o are drept câștigătoare pe Alexandra Georgiana Pițu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 15 ore
Doi minori din Alțâna au plecat după lemne de foc și nu s-au mai întors acasă! Amplă acțiune de căutare!
La nivelul IPJ Sibiu este în desfășurare o amplă acțiune de căutare a doi minori, ambii în vârstă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 16 ore
Turist polonez rănit în apropiere de Lacul Avrig
Salvamont Sibiu intervine pentru salvarea unui turist polonez care s-a rănit în timp ce se afla pe un...
Eveniment
2 min de citit