Bravo, băieți! FC Hermannstadt a fost aproape de o victorie cu vicecampioana FCSB! Sibienii au protestat în debutul jocului de pe ”Arena Națională” pentru restanțele salariale

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lăsând la o parte problemele financiare, după cele 30 de secunde în care au ”înmărmurit” pe gazonul ”Arenei Maționale”, fotbalistii sibieni au obținut un rezultat de egalitate în fața vicecampioanei FCSB, echipă calificată în grupele Conference League. Surpriza ar fi putut fi și mai mare, ”roș-albaștrii” neprinzând o zi prea bună, în vreme ce jucătorii lui Măldărășanu s-au prezentat cu lecția bine învățată și doar 3 minute i-a despărțit de un succes mare. FC Hermannstadt are 10 puncte după patru remize și două victorii, e pe locul 6 și face parte dintr-un club select al echipelor care încă nu au pierdut în actualul sezon, alături numai de Farul și FC Botoșani!
Fără titularul și, totodată, integralistul dintre buturi, bulgarul Iliev, despre care se spune c-ar fi plecat de la echipă din cauza problemelor cu banii, caz dar despre care clubul a promis că va face lumină în zilele următoare, Măldărășanu a început cu Vlad Muțiu în poartă, iar goal-keeper-ul de 27 de ani a avut câteva intervenții prin care i-a salvat pe ”alb-roșii”. Prima a fost la lovitura de cap a lui Bogdan Rusu, în urma unui corner ('6). Un minut mai târziu, Tamm a trimis în brațele lui Muțiu, tot cu capul și tot în urma unei lovituri de la colțul terenului.
Sibienii n-au rămas datori, Târnovanu respingând în lateral la șutul lui Antoche, de la 12-13 metri, apoi Baba Alhassan i-a făcut rost de minge lui Mino Sota, care a reluat în blocaj, iar din Oaidă a ajuns în brațele portarului FCSB-ului ('19).
Avea să fie faza care a anunțat golul… Două minute mai târziu, Butean a recuperat la Dawa și a combinat cu Petrescu, căpitanul ”alb-roșilor” l-a găsit în careu pe Paraschiv, atacantul a întors mingea pe 16 metri, de unde Butean l-a executat cu un șut plasat, în plasa laterală, la colțul lung, pe Târnovanu.
Tamm a venit din nou în sprijinul ofensivei la o lovitură liberă executată de Musi și a trimis, cu pământul, de la 8-9 metri, minge grea pentru Muțiu, dar portarul a respins în corner, de lângă bară ('33).
Muțiu n-a mai avut ce face, un minut mai târziu, când Petrescu a înălțat o ”lumânare” în marginea propriei suprafețe de pedeapsă, Bogdan Rusu l-a găsit pe 6 metri pe Dawa, care a preluat și a șutat imparabil, din întoarcere, sub transversală, camerunezul reparându-și greșeala de la primul gol ('34).

Dică, patru schimbări la pauză!

Enervat la culme, antrenorul FCSB-ului, Nicolae Dică, aproape și-a consumat toate schimbările în debutul reprizei secunde. ”Aș fi înlocuit 7-8 jucători”, a recunoscut tehnicianul, la final. Însă, nici Cordea, nici Miculescu sau Octavian Popescu nu au adus plusul scontat. Jocul ”roș-albaștrilor” a fost confuz, în fața unei echipe care s-a apărat exact și a încercat să ”muște” pe contraatac de fiecare dată când a avut ocazia.
Mai mult, ocaziile au apărut la poarta lui Târnovanu și, după șuturile lui Antoche ('52) și Petrescu ('60), primul atingându-și ținta, al doilea nu, sibienii au preluat din nou conducerea. Petrescu a executat la prima bară o lovitură de la colțul terenului și Daniel Paraschiv nu i-a dat speranțe lui Târnovanu ('65).
Jucătorii lui Măldărășanu puteau să-și securizece victoria în ultimul sfert de oră, însă Buhăcianu s-a jucat cu ocaziile. Mai întâi, atacantul s-a încăpățânat să rezolve faza de unul singur, l-a păcălit pe Dawa, a pătruns pe stânga și a reluat slab, din unghi, incomodat de Tamm, în loc să scoată pentru Oroian ('75). Apoi fostul jucător al lui Hermannstadt, Alex Pantea, a gafat-o, mingea a ajuns la același Buhăcianu, care a șutat alături, de la 12-13 metri ('82), pentru ca, în minutul 87, să trimită în plasa laterală, din interiorul careului.
La celelalte buturi, Tamm l-a mai remarcat o dată pe Muțiu, după un corner bătut de Cordea ('79), iar Miculescu a trimis alături din centrarea lui Pantea ('89).
Ofensiva la poarta lui Muțiu s-a intensificat și Edjouma a trimis în brațele acestuia, din centrarea lui Pantea ('90+1).
”Roș-albaștrii” au fost salvați de același Edjouma, care a primit de la Dawa, o centrare în cros, a preluat de lângă Butean și a restabilit pentru a doua oară egalitatea cu un șut la colțul lung ('90+2).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Tamm, Boboc – Dulca (Oct. Popescu '46), Oaidă (Edjouma '46) – Raţă (Cordea '46), Olaru, Musi (Radaslavescu '66) – Bg. Rusu (Miculescu '46). Antrenor: Nicolae Dică.
FC HERMANNSTADT: Muţiu – Butean, Antoche, I. Stoica, Opruţ – Mino Sota (Al. Răuţă '86) , Biceanu – P. Petrescu (Balaure '68), Baba Alhassan (Năstăsie '68), Al. Oroian (C. Popescu '86) – G. Paraschiv (Buhăcianu '72). Antrenor: Marius Măldărăşanu.

Autor
28 august 2022 la 22:08

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit