E vremea împodobirii bradului în case, e vremea când Moșul va așeza sub el darurile mult așteptate. Ultimii ani au adus în casele multora brazi artificiali, e drept, mai trainici, dar lipsiți de acel miros inconfundabil. Astăzi vom vorbi despre un altfel de pom de Crăciun, unul împodobit nu în sufragerie, ci în mijlocul naturii, povestea lui fiind „spusă” pe pagina de socializare a președintei CJ, Daniela Cîmpean: 

„Între miile de brazi ce mândri se înalță pe culmile Cindrelului, se află unul împodobit aidoma celor pe care bunicii și străbunicii noștri îi găteau în seara de dinaintea Crăciunului. Cu mere, nuci, covrigi, pâinici și conuri de brad, un grup vesel de drumeți a luat calea muntelui pentru a recrea bradul strămoșesc.

În duminica de dinaintea Crăciunului, pe Cheile Cibinului a ajuns o duzină de turiști conduși de Nicoleta Ocneriu, ghid al Programului „Anii Drumeției”, toți mânați de gândul de a împodobi un brad de Crăciun, precum doar moșii și strămoșii lor o mai făceau. 

„Merele simbolizează sănătatea, prosperitatea și fertilitatea, în timp ce nucile întruchipau bogăția”, spune ghida în timp ce scote din portbagajul mașinii un coș încărcat cu fructe. Dintr-o „straiță” se ivesc covrigi, biscuiți și pâinici. „Acestea fac trimitere la abundență, la holdele de grâu care le îndestulau familiile atunci când erau pline de rod”.

Nu departe de locul de unde s-a format grupul de drumeți de află ”Paznicul Cibinului”, falnicul brad despre care se spune că ar avea o jumătate de secol petrecută pe stânca tare a Cindrelului, de unde veghează apele ce curg spre Gura Râului.

În fruntea grupului se află Ema și Ioan, cei mai tineri drumeți, de doar 4 și 5 ani, urmați îndeaproape de Moș Crăciun, ce-i drept mai în vârstă, însă având același licăr de bucurie în ochi. Se râde mult, se bea ceai fierbinte și parfumat, fiecare pas aducând grupul mai aproape de locul în care bradul va fi împodobit. 

Poteca șerpuiește printre fagi și brazi, neaua proaspăt așternută îngroșând covorul moale de frunze pe care drumeții pășesc. Urme de căprioare, vulpi și lupi întretaie din loc în loc poteca, amintind călătorilor că sunt doar musafiri în aceste păduri stăpânite de animale și copaci înalți.

Nu departe de culme, brazii dau roată unei poienițe scăldate în soarele ce-și arată dinții  din înaltul cerului. Aici, Ema și Ioan aleg un brad demn să fie împodobit. Aproape instant, drumeții încep să colinde. Podoabele sunt așezate pe un ștergar țesut, parcă pentru a-și trage sufletul după urcușul care a durat mai bine de o oră. 

Rând pe rând, crengile se scutură de neaua albă, în loc primind mere colorate, nuci maronii sau vopsite în argintiu. Urmează covrigii, biscuiții, pâinicile și conurile. „Merele sunt din Slimnic, din acelea parfumate, iar nucile le am din satul copilăriei mele, Bucerdea Grânoasă, de lângă Blaj. Covrigii, biscuiții și pâinicile sunt din Sibiu, așa că bradul nostru are podoabe ardelenești”, spune Nicoleta Ocneriu în timp ce drumeții – colindători servesc prune uscate și prăjituri de casă cu  multă nucă.

La cei puțin peste doi metri ai săi, bradul de la marginea poieniței prinde culoare și strălucire. Fără să știe, devine un simbol al credinței strămoșești în renașterea omului și reînnoirea naturii, ambele trădând speranța în viața veșnică.

Soarele face un pas înapoi iar câțiva nori pufoși i se aștern în cale, privind parcă spre bradul împodobit.

Steluțe albe coboară lin peste pădure și micul brad, desăvârșind truda drumeților. Podoabele se îmbracă, la rândul lor, cu mantie fină de diamante imaculate, care vor străluci în noaptea de Crăciun, vestind și ele nașterea Domnului. 

Acolo, în Munții  Cindrelului, aproape de poteca șerpuită care leagă Cheile Cibinului de Păltiniș, un brad a devenit o punte între noi și înaintașii noștri, mijlocindu-ne rugăciunile și speranța în mai bine. 

Purtând vremelnice podoabe, bradul strămoșesc vestește lumii că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!”.