Bogdan Trif: "Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși"

Acasa >

Articol

”Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales. Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne, prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri și aceasta să conțină argumente legale și constituționale puternice. Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale”, consideră premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Am asistat, zilele trecute, la un atac josnic al tuturor partidelor, la adresa PSD, referitor la această decizie a judecătorilor Curții Constituționale a României. Dacă facem o analiză corectă a acestei situații, putem să deducem cine are de câștigat în urma acestei decizii. PSD nu ia voturi de la electoratul doamnei Șoșoacă. Cu atât mai mult AUR, prin domnul Simion, nu ia voturile doamnei Șoșoacă pentru că cei doi au fost într-un conflict deschis atât în Parlament, cât și în spațiul public. Cei care au de câștigat sunt cei de la PNL și USR, care încearcă să creeze un val de emoție, cum au făcut în pragul tuturor alegerilor prezidențiale, astfel încât alegătorii să uite faptele tuturor din ultimii patru ani de zile și să voteze emoțional, împotriva PSD, care, chipurile, ar fi orchestrat acest abuz.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Îi îndemn pe toți alegătorii să analizeze cu atenție ultimii 20 de ani, când, în preajma alegerilor prezidențiale, s-a creat în mod artificial un val de emoție și ne-am trezit cu doi președinți ”de dreapta” care, cu siguranță, au înșelat așteptările românilor. PSD, în mod clar, nu are niciun amestec și niciun câștig din această decizie a instituțiilor statului de a nu-i permite doamnei Șoșoacă să candideze la Președinția României.

Deputat Bogdan Trif,

Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Autor
07 octombrie 2024 la 12:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 37 minute
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 18 ore
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 21 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit