Biserică nouă, în zona rezidențială Magnolia din Turnișor

Acasa >

Articol

Credincioșii din zona rezidențială Magnolia au un motiv de bucurie, în zona lor urmând a se construi o biserică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sâmbătă, 15 martie, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a sfinţit şi a aşezat piatra de temelie pentru noul locaș de cult ce se va construi în zona rezidențială Magnolia, în Parohia Sibiu-Turnişor IV.

Alături de ierarh s-au aflat pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, preotul paroh Cristi Argatu, alţi slujitori ai sfintelor altare și o mulțime de credincioși.

„Momentul acesta este unul de referinţă şi de mare bucurie, o bucurie care nu vine dintr-o năzuinţă zadarnică sau care depăşeşte realitatea, ci dintr-o necesitate firească. Totdeauna când avem ocazia să trecem prin părţile mărginaşe ale oraşului ne gândim cum vom putea face un locaş de închinare pentru credincioşii care se află acolo, aşa cum Statul se angajează să facă şcoli, grădiniţe şi alte instituţii absolut necesare comunităţii. (…) Lucrarea pe care am început-o este prima etapă în construirea unei biserici. Se pune piatra de temelie şi urmează etapa construirii locaşului, iar a treia etapă este încununarea locaşului prin sfinţire. Am sfinţit locul pentru ca pe el să facem un locaş care va fi sfinţit şi sfinţitor. Avem o vorbă în popor, că «omul sfinţeşte locul», dar şi locul sfinţeşte pe om. Sperăm să ne ajute Dumnezeu ca acest început să dea roade şi aceste roade se vor vedea foarte curând pentru că s-a amenajat deja locul pentru un locaş de rugăciune provizoriu, dar temeinic. Veţi vedea că locaşul aceasta, din momentul în care se va începe săvârşirea Sfintei Liturghii, va rodi în sufletele şi vieţile dumneavoastră. De fiecare dată când reuşesc să pun piatra de temelie pentru o biserică sau cu atât mai mult să ajung să sfinţesc o biserică începută din vremea mea, ea îşi are lăcaş în mine şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această şansă mare”, le-a transmis credincioșilor Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până la ridicarea locaşului de cult, slujbele religioase vor fi săvârşite într-un paraclis care urmează a fi amenajat. Protul paroh care va sluji la această biserică este pr. Cristi Argatu. Noul lăcaș de cult va avea hramurile Sf. Mucenic Ioan Valahul și Sf. Muceniță Eugenia.

Sursa foto: facebook Mitropolia Ardealului/ Costin Chesnoiu

(I.D.)

17 martie 2025 la 10:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit