Articol
Misterele identităţii
După oficierea Sfântei Liturghii de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoţi (n.n din care au făcut parte arhimandritul Ioachim Tomoiagă, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, preotul prof. univ. dr. Constantin Necula, prodecanul Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu, preotul Ioan Coşa, protopopul de Sibiu, preotul paroh Ec. Petru Madina, consilier economic al Arhiepiscopiei, cadre didactice, consilieri ai eparhiei, diaconi şi alţi slujitori ai sfintelor altare) ierarhul în cuvântul de înţelepciune a făcut referiri la " începutul Mântuirii noastre şi la arătarea Tainei celei din veac…", mântuire care "a fost prevestită prin vestirea pe care îngerul o aduce Maicii Preacurate…şi se împlineşte, arătarea Tainei celei din Veac, ascunse şi de îngeri neştiută". "Toate au fost cunoscute din veci, toate au fost cuprinse în acel plan veşnic al lui Dumnezeu şi noi, cei de astăzi şi cei din sfârşitul veacurilor şi cei dinainte, toţi au fost cuprinşi şi toţi suntem cuprinşi în planul lui Dumnezeu", a mai spus Înaltpreasfinţitul Laurenţiu precizând că " Întruparea pe care, a rânduit-o Dumnezeu ca Fiul său să vină în lume şi să ne răscumpere, a fost cea mai de preţ lucrare … faţă de fiinţa umană şi dragostea nemărginită cu care ne cuprinde pe toţi.".
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a acordat distincţii şi acte de cinstire celor ce au ajutat la lucrări. Au primit distincţia "Crucea Şaguniană pentru mireni" domnii Gheorghe Popa şi Florian Serbănuţ; Ordinul Ctitoricesc "Mitropolit Ioan Meţianu" domnilor Dumitru Ghişe, Dumitru Mircea şi Gheorghe Aldea; Ordinul Ctitoricesc pentru femei "Anastasia Şaguna" doamnelor Gabriela Berghezan, Georgeta Cosma şi Maria Cotigă; Acte de cinstire domnilor Constantin Pungilă şi Florin Brezai. În semn de preţuire pentru părinteasca grijă faţă de comunitatea "Bisericii din Groapă" pr. paroh Ec. Petru Madina, consilier economic al Eparhiei sibiene, a oferit ierarhului la final o icoană cu Buna Vestire.