În conștiința colectivă, cămătarii sunt niște băieți răi, violenți, prevăzuți cu ceafă lată, bicepși lucrați și priviri neînduplecate. Ei bine, există ceva mai rău în materie de cămătărie, ceva instituționalizat, iar când spun asta mă refer la unele bănci. Am mai discutat despre nivelul mare al dobânzilor la creditele acordate de filialele din România ale unor bănci străine, în comparație cu cele practicate în alte state europene. S-a făcut mult scandal pe tema asta, s-au încordat niște mușchi, după care s-a așezat batista pe țambal pentru că, vorba aia, nu te pui cu marii bancheri, că-ți iau țara și ți-o mută la marginea lumii.

Din pură curiozitate, uitați-vă dacă aveți aplicația băncii la care vă intră salariul, ce comisioane vă percepe instituția. Recent, cineva mi-a arătat o listă cu tot felul de comisioane percepute de banca la care are cont. În doar trei luni a „decartat” șapte comisioane cu diferite denumiri: de operațiune, de administrare a contului, de administrare a cardului. Omul nu folosește cardul decât pentru salariu, având alt card pentru cumpărături. Sumele care i s-au retras din cont pentru „gașca” de comisioane oscilează între 5 și 15 lei. Nu sunt o avere, dar adunate însumează câteva zeci de lei, iar dacă ne gândim că banca are zeci, poate sute de mii de clienți, ajungem la sume consistente. Tu, clientul instituției bancare, ești „muls” la fiece tranzacție, inclusiv atunci când schimbi codul PIN la bancomat. Pentru că ești clientul băncii beneficiezi de așa-zise facilități care sunt, de fapt, tot formule prin care vei plăti un preț mai mare pentru servicii obișnuite. Cum, încetul cu încetul ne îndreptăm spre digitalizarea tuturor plăților, spre operațiuni financiare ce trec musai prin „vămile ” băncilor, devenim sclavi ai instituțiilor financiare care ne „tund” la fiece pas.

Nu mai contează că banca se folosește de banii tăi, că uneori ai parte de un disconfort generat de nefuncționarea bancomatului, că te lovești de zidul birocratic la fiece pas, deși nu ești într-o instituție publică. Clientul e doar ugerul din care curge, câte un pic, laptele care se adună în canistrele beneficiarilor bine proptiți în peisajul bancar românesc. De ce își fac de cap cei din instituțiile bancare, practicând dobânzi la credite mai mari decât media europeană sau de ce inventează tot felul de comisioane? Pentru că statul român le permite, pentru că statul român se comportă cu aceste instituții ca și cum ar fi un bibelou de care ți-e teamă să te atingi. Mai bine zis, teama se manifestă față de stăpânii bibelourilor.