Nu ştiu dacă v-am mai spus bancul cu "bea omul mai bea dar mai vinde şi sticle", era unul vechi fain şi ceauşist, pe vremea când românii cu umor erau majoritari. Era perioada după care cei de acum de la butoane fac copy-paste: reciclarea deşeurilor, sustenabilitate, surse alternative de energie, cine nu e cu noi e împotriva noastră. Era perioada când orice gospodină îşi completa veniturile familiale (oricum modeste) prin drumuri la "magazinul" de "Sticle şi Borcane", pentru a da, evident sticle şi borcane rămase prin cămară şi pivniţă şi de a primi, la schimb, bani. Bani buni, chiar raportat la valoarea actuală a leului. Hai spune, unde poţi acum să dai o sticlă goală de spumant pe 3 lei? Sau un borcan pe 1 leu? Nu mai căuta, nicăieri. Dar e bine şi aşa, să zicem, că uite ICVA, Întreprinderea de Colecrate şi Valorificare a Ambalajelor, cea cu magazinul de sticle şi borcane, aia ceauşistă şi bă nostalgicilor, a devenit europeanul "SGR" – Sistemul garanţie-Returnare". Adică tot aia dar pe plastic şi pe bani mai puţini. 

SGR – Sistemul de Garanţie-Returnare

Ocupaţia de a te duce cu peturile la punctul de reciclare, pentru a profita de acel SGR, a devenit un fel de modă. De la cel cu jipanul pe trotuar în faţa vilei de fiţă cu săcălăul de "sticle de plastic" în portbagaj până la homelessul cu săcălăul în spate, cam toată lumea, de voie şi mai ales de nevoie, îşi încarcă peturile în ce are el, de la rucsac şi plasă la portbagaj, îşi stabileşte targetul şi porneşte la reciclat, ca în ştirile şi comunicatele acelea cretine cu "sustenabilitate" la fiecare a doua frază.
 
SGR-ul românesc, spunea ministrul Mediului, Mircea Fechet, în tomana anului trecut, când s-a pornit chestia, este preconizat a fi al doilea cel mai mare sistem de felul acesta din Europa. Oau. Şi mai spunea ministrul Fechet că virgulă "cu siguranţă va fi cel mai modern” şi preconiza cantitatea de ambalaje reciclate la peste şapte miliarde pe an. "Targetul" de colectare pentru ambalajele din plastic este de 77% până în 2025, iar pentru 2029, va fi de 90%. La cum se mişcă chestiile, deja cred că am trecut la peste 120% ambalaje colectate şi e pe creştere.

Normal că reciclezi, că ai interes. De la amatori la profesionişti

"Cointeresarea" omului în a recicla ambalajele a fost simplă. Scumpeşti produsul cu 50 de bani (sau cu mai mult, dacă tot o faci, că eşti isteţ) zici că e garanţie. Dacă se poate, scrii cât mai mic pe eticheta produsului faptul că e cu 50 de bani mai scump din cauză de garanţie, că te prinzi de asta doar după ce plăteşti la casă şi lecturezi bonul. Astfel deja tu ştii că ai plătit mai mult pe produs şi vrei banii înapoi. Îţi găseşti un loc liber prin locuinţă unde să tot depozitezi ambalaje (cămară, debara, pivniţă) şi când se adună suficiente obiecte, dai o tură la supermarket şi tot introduci ambalaje în automat, privind satisfăcut cum afişajul digital îţi tot arată mometarul: 50, un leu, 3, 5, etc. Primeşti bonul şi, dacă nu uiţi, îl predai la casă, se scade din total, şi gata, eşti chit, ţi-ai scos pârleala. Dacă uiţi, îl laşi pe data viitoare. Asta e versiunea pentru amatori.

La "profesionişti" e altceva. Patrulezi pe străzi, prin parcuri şi scormoneşti coşurile de gunoi sau aduni d epe jos, că puberii lui mămik nu au greţuri cu reciclări şi din astea. Apoi dai o tură pe la containerele de la blocuri, unde cu un băţ, tot amesteci în "clopotul" galben de la plastic-metal şi extragi tot, fără discriminare. Umpli un sac imens şi te îndrepţi spre centrul de colectare. Eventual mai aduni şi alţi tovarăşi, apelaţi prin smartphone (aţi văzut ce smartphone au ăia de le daţi voi bani "să-mi iau şi eu ceva de mâncare"?. Nu, evident. Noi, da). Apoi mergi la punctul de colectare. Acolo faci selecţia: ce nu se colectează, arunci pe jos sau în coşurile aferente, până ce dă pe dinafară. Dacă vreun ambalaj mai e plin cu lichid, îl torni pe jos, că nu eşti la tine acasă. De banii adunaţi (cam 40 lei pe tură), iei ceva de mâncare aşa puţin, şi de băut suficient spre excelent, că beutura-i temelie).
Ce-i drept, am văzut şi pe unii cu sacul adus cu 4×4 care tot aşa, vărsau pe jos sau în coşul de hârtii ce mai era prin peturi sau sticle, ori aruncau pe unde apucau ce nu voia să primească aparatul. O diferenţă imfimă de comprotament faţă de ghiolbăneala, măcar scuzabilă, a "profesioniştilor" adunători de pe la gunoi.  

Pănă la urmă, omul câştigă, natura la fel

Decă, dacă socotim aşa, ca profesionist în adunat peturi, la trei ture pe zi cu capacitatea maximă de transport, îţi iese peste suta de lei. Suta de lei ori şapte, cam 7-800 lei pe săptămână. Ori patru, poţi ajunge lejer la 3.000 lei pe lună, pe care alţii îi fac (dacă fac atât) trăgând din greu pe la locul de muncă.

La fel, şi tu, ca om ce cumpără cu garanţie, ai grijă mai mare acum cu ambalajele-deşeuri. Chiar şi supergospodarii care la o sesiune de grătare le-ar fi lăsat să zacă pe malul Ştezii sau le-ar fi aruncat din mers prin  Sub Arini, ori le-ar fi "ţâpat", ca în satul natal, oriunde numai să nu fie acasă s-au conformat că, na, pică banul.
 
Şi sărmana natură e câştigată, în drumurile mele prin zonele verzi remarcând că s-au rărit binişor toate ambalajele de cole, beri, ape platele sau altele. Pentru că acum arunci pe banii tăi. Chiar dispreţuitor al politicilor "verzi" cum sunt, recunosc şi eu că sistemul ăsta e Ok şi funcţional, deocamdată. Mai puţin pozitivă greaţa ce te apucă pe la unele puncte de colectare, unde îţi pute a bere stătută iar încălţămintea ţi se lipeşte de pardoseală de la murdărie. Dar treci şi peste astea, că trebuie să recuperezi bani. Pentru că bea omul mai bea, dar mai vinde şi sticle. Ale lui sau ale altora.

Ultima oră: 
Conform unui document emis de RetuRO, Sibiul (municipiul) a returnat în aprilie 1.019.912 bucăţi ambalaje palstic, respectiv 35.055 kilograme. Pe următoarele locuri se află cele din metal cu 427.123 bucăţi şi cele de sticlă cu 279.306 bucăţi.