BC CSU a pierdut în fața campioanei Bulgariei la ”Memorialul Elemer Tordai”. Sibienii întâlnesc CSM Tg. Mureș în finala mică

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Memorialul Elemer Tordai” în meciul cu campioana Bulgariei, Rilski Sportist. A lipsit doar Filip Adamovic, conducătorul de joc bosniac fiind în Serbia pentru recuperarea după o accidentare. Baschetbalistul de 35 de ani are ceva probleme de ordin muscular, dar sunt șanse mari să fie recuperat până la începerea meciurilor oficiale. În schimb, Rinkevicius le-a dat minute celor patru juniori care vor face parte din lotul mare, anul acesta, Luca Otgon, Raul Mitrache și Elias Drăgan, doar Erik Sledinschi nefiind inclus pe foaie.

Pipkins a deschis ”balul” cu o triplă, apoi tot el a făcut 5-2. Colak a fructificat următorul atac și CSU se desprindea la cinci lungimi (7-2).

Planinic a redus din diferență cu două coșuri de la semi-distanță, iar după reușita grecului Schizat, tot el a egalat pentru prima dată în urma unei greșeli antisportive a ”galben-albaștrilor”, Rinkevicius văzându-se nevoit să ia primul time-out (11-11).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pipkins a fost adoptat încă de la primele acțiuni de fani și a pus alte două puncte în dreptul său, iar Colak a refăcut diferența de +5 cu un coș de-afară, din zero grade (16-11).

Bogdan Popa și Dragoste au ratat de la distanță, oferindu-le ocazia bulgarilor să preia inițiativa, Rideau aducând-o pentru prima dată pe Rilski în avantaj după o intercepție la milocul terenului (17-16).

Diferența de o jumătate de coș în favoarea campioanei de la sud de Dunăre avea să se regăsească pe tabelă și la finalul primului sfert (21-20).

 

Bulgarii întorc scorul în sfertul doi

 

Schizas a readus-o pe CSU în avantaj, în debutul actului secund, dar Karamfilov, Kostov și Sessions au replicat cu un run de 15-0, obligându-l pe Rinkevicius să mai ia un time-out (36-22).

La reluare, ”galben-albaștrii” au mai recuperat câte ceva din deficit, dar la pauza mare Rilski era totuși la +8 (40-32), după 19-12 în perioadă.

Alex Gross și Pipkins au reaprins speranțele în rândul sibienilor, la începutul reprizei secunde. Schizas a înscris din spatele semicercului, dar Planinic a fost scăpat din marcaj șin-avea cum să rateze nici el tripla (49-40).

 

Tripla lui Otgon o readuce pe CSU la conducere

 

”Galben-albaștrii” au reușit un run de 9-0 –  cu three-point play-ul al lui Pipkins, tripla lui Schizas, reușita de la semi-distanță a lui Dragoste, după ce tot el ratase, dar și recuperase mingea și coșul de-afară al tânărului Otgon – prin care preluat după multă vreme conducerea (51-49).

Bulgarii au luat time-out și, până la ultima pauză, au întors scorul, ultimele 10 minute începând de la 59-56.

 

Sibienii, doar 5 puncte în sfertul patru

 

Campioana Bulgariei s-a desprins la aproape 10 puncte în prima parte a actului decisiv, asta și pentru că Bogdan Popa și Colak au irosit trei aruncări din spatele semicercului, în încercarea de a anula ecartul de pe tabelă (65-56).

Dragoste și-a completat evoluția cu alte două reușite de la interior, însă ”galben-albaștrii” n-aveau cum să amenințe succesul bulgarilor cu numai cinci puncte în perioadă, Rilski impunându-se cu 78-61, iar joi seara vor întâlni echipa din Rm. Vâlcea, cu trofeul pe masă.

Sibienii vor întâlni echipa CSM Tg. Mureș în finala mică, jocul urmând să se dispute de la ora 19:30, la cererea bulgarilor, care au solicitat să joace de la 17:00 pentru că îi așteaptă un drum de circa 12 ore spre casă.

 

Grecul Schizas, 17 puncte

 

Stavros Schizas a fost cel mai bun marcator al lui CSU, cu 17 puncte, având 100% la aruncările de la distanță (2/2) și 75% la aruncările de la semi-distanță(3/4), la care a adăugat o recuperare și un assist, în 17 minute petrecute pe parchet.

Jalon Pipkins a fost cel mai folosit jucător de către Rinkevicius, peste 31 de minute, în care a marcat 14 puncte, a făcut 3 recuperări și a dat 3 pase decisive, conform statisticii de la masa oficială.

Mirel Dragoste a înscris 10 puncte, pentru BC CSu mai punctând Elias Drăgan (6), Mateo Colak (5), Bogdan Popa (5), Luca Otgon (3) și Raul Mitrache (unul). Au mai evoluat Anastasios Zetos și Daniel Banciu.

Procentajele ”galben-albaștrilor” la aruncări, 41,1% la cele de la semi-distanță (16/38), 28% din spatele semicercului (7/25) și 72,7% de la linia de ”libere”.

 

Autor
05 septembrie 2024 la 09:28

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit