Articol
După primele ediții, Târgul de Crăciun de la Sibiu a reușit să se impună în întreaga țară, ba chiar și prin străinătate. Mii de oameni, localnici sau turiști, veneau să se fotografieze la deschiderea evenimentului, umplând rețelele de socializare cu poze făcute printre luminițele din Piața Mare. În vremurile de apogeu, Târgul de la Sibiu a fost comparat cu fratele mai vechi și mai mare de la Viena. A fost o perioadă în care aranjamentele și atmosfera din centrul Sibiului nu prea aveau rivali în țară, Bucureștiul, Brașovul sau Timișoara nereușind să organizeze ceva mai acătări. Craiovenii -însă- nu au stat cu mâinile în sân, iar în acest an Târgul de Crăciun din cetatea Băniei se pare că a luat fața frăținelui din Sibiu. O fi și ceva marketing la mijloc, dar poate că cei de acolo au învățat de la noi ce să nu facă. Așa că, au amenajat totul într-un spațiu mai aerisit, mai larg. Trebuie să recunoaștem, Târgul de Crăciun de la Sibiu e cam înghesuit și poate că extinderea perimetrului în care a fost organizat și în Piața Mică sau pe o porțiune a Bulevardului Nicolae Bălcescu ar fi atenuat acea senzație de îngrămădeală care i-a nemulțumit, în ultimii ani, pe mulți vizitatori (se pare că nu scăpăm de blestemul îngrămădelii, vezi aleile și trotuarele înguste din Parcul Belvedere și nu numai). Când mergi ”bară la bară” printre căsuțe și te calci pe bombeu cu restul plimbăreților, nu te încearcă cele mai plăcute senzații. Înghesuiala e cea mai invocată nemulțumire a celor ce s-au perindat prin Târg, urmată de comentariile despre prețuri. Da, unora prețurile li se pot părea mari în unele cazuri, dar comercianții spun că plătesc destul de mult pentru închirierea căsuțelor, pe salariile angajaților etc. În aceste condiții, e greu să păstrezi prețurile la un nivel scăzut. Poate că amenajarea Târgului pe un spațiu mai întins și niște chirii mai mici ar fi contribuit la creșterea atractivității acestui brand. Nu e de ajuns să ajungi în vârf, trebuie să faci mereu ceva pentru a te menține acolo, nu trebuie să te hrănești cu iluzia că cei din jur vor sta cu mâinile în sân, privindu-te plini de admirație. Ne place sau nu să recunoaștem, anul acesta s-a vorbit mai mult despre Târgul de Crăciun de la Craiova, decât despre cel de la Sibiu, iar acest lucru n-ar trebui să genereze obișnuitele manifestări ale frustrărilor legate de olteni, ci să ne pună pe gânduri. Dacă jucăm ”bătuta pe loc” s-ar putea ca tot ceea ce s-a construit în timp să se piardă în umbra mobilizării altora, mai orientați, mai practici.