"Bărbaţii ca Belmondo sunt pe cale de dispariţie"

Acasa >

Articol

*Una dintre actriţele devoratoare de bărbaţi – cele mai multe fiind americance – a fost elveţianca Ursula Andress, ajunsă la venerabila vârstă de 86 de ani. Unui reporter de la revista Paris Match a acceptat să i se destăinuiască, spunând câte ceva din agitata ei carieră şi viaţă personală (Am văzut-o şi eu în Veselie la Acapulco, Casino Royale, Africa Express, Scaramouche, Ciocnirea titanilor). Blondă, apetisantă, frumoasă, iubăreaţă, era croită să devină actriţă de succes când a ajuns la Hollywood. "Aveam 17 ani când rn-am îndrăgostit prima dată de Daniel Gelin, care juca într-un film care se făcea în Elveţia, dar tot atunci l-am cunoscut pe Marlon Brando, care mă dorea în patul lui, numai că eu eram minoră…. Visul meu era să ajung la Los Angeles şi am ajuns. Cu James Dean am avut o relaţie scurtă dar intensă: el, 24 ani, vedetă, eu, 19 ani, o necunoscută dorită de bărbaţi. Aveam bagajele în maşina lui James, celebra Porsche 555 Spyder, cu care trebuia să plec, dar a apărut John Derek, de care mă îndrăgostisem între timp, aşa că mi-am mutat bagajele în maşina lui şi… aşa am supravieţuit, James având teribilul accident din 30 septembrie 1955. Aşa a vrut destinul. Cu Elvis Presley e o altă poveste: la început n-am vrut să aud de el, mi se părea bădăran. In realitate era gentil, sensibil, atent. Mi-a făcut cadou un BMW 507 argintiu. L-am ţinut în garaj 20 de ani, i l-am dat unui mecanic auto gratis şi l-a vândut cu un milion de dolari, în 1995…. Pe Belmondo l-am cunoscut în 1957. Relaţia noastră furtunoasă a durat opt ani. N-am mai cunoscut bărbaţi ca el. Intr-o noapte, la hotel, a provocat o inundaţie, pentru a veni pompierii şi a sparge uşa pe care refuzam să i-o deschid. Bărbaţii ca el sunt ca tigrii şi elefanţii, dar sunt pe cale de dispariţie. Tinerii de azi sunt tot cu nasul în telefon, altceva nu ştiu. Au trecut anii în care un bărbat mi-a oferit un milion de dolari ca să-mi petrec noaptea cu el…"
Ursula Andress, Marylin Monroe, Brigitte Bardo, Elizabeth Taylor, Catherine Deneuve, Barbra Streisand şi alte câteva, dacă n-ar fi avut noroc să ajungă actriţe renumite, puteau avea ghinionul să ajungă curve anonime. *În vreme ce proiecte de legi zac prin sertarele Parlamentului nostru cu anii, printr-o lege recent votată de parlamentari, avem o floare naţională /!/ în "persoana" bujorului! *Bineînţeles că preşedintele Klaus lohannis a promulgat legea fără să clipească şi fără să întrebe de ce nu ciuboţica cucului sau canabisul. Asta presupune ca "anual să se organizeze, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice". Eu de când v-am spus că suntem buni de dus la balamuc. Cu pensiile se coiesc de ani şi nu sunt sigur că au ajuns la un numitor comun, dar cu bujorul s-au descurcat rapid.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
28 noiembrie 2022 la 21:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 11 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 18 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit