Autoturism în flăcări, la Bârghiș

Acasa >

Articol

– o femeie a suferit un atac de panică, dar, după ce a primit îngrijirile echipajului medical sosit la fața locului, a refuzat transportul la spital –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Un scurtcircuit produs la instalația electrică (compartimentul motor) a unui autoturism a provocat incendierea acestuia și doar intervenția promptă a pompierilor a făcut mașina să nu ardă în totalitate.

S-a întâmplat luni, în localitatea Bârghiș, iar pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari din cadrul Stației Agnita.

„La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor, incendiul se manifesta compartimentul motor al mașinii.

Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit produs la compartimentul motor, a fost lichidat prompt fără a se extinde la întregul autoturism.

Echipajul medical a acordat asistență medicală unei femei în vârstă de aproximativ 62 de ani, care a suferit un atac de panică, acesta refuzând transportul la spital”, ne-a informat s. maj. Raluca Morar, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu.

D.F.

23 septembrie 2024 la 16:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Sibianul Bogdan Mihai Radu aduce peisajul contemporan la Muzeul de Artă Brașov
Muzeul de Artă Brașov găzduiește o nouă expoziție semnată de artistul plastic Bogdan Mihai Radu, originar din Tălmaciu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Victorie extrem de importantă pentru Măgura în tentativa de a evita barajul pentru menținerea în Liga Florilor. Cisnădia e la 8 puncte mai sus de locul de baraj
Echipa sibiană a câștigat cu la o diferență de 5 goluri, pe teren propriu, cu HC Zalău, vecina...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Schimbări de program la Consulatul Germaniei la Sibiu în luna mai
Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu informează sibienii că va fi închis în data de 1 mai 2025,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 oră
Sibiu se alătură mișcării globale Wings for Life World Run! Aleargă pentru cei care nu pot, pe 4 mai, la Stadionul ”Municipal” din Sibiu
Asociația Hai la Mișcare invită comunitatea sibiană să ia parte la un eveniment sportiv de anvergură internațională, cu...
Actualitate
2 min de citit