Author Image
Ovidiu BOICA
Și-a început cariera la 16 ani, în 1993, iar de atunci până în prezent a lucrat fără întrerupere pentru TRIBUNA, departamentul SPORT. În paralel, a fost ofițer de presă al cluburilor sibiene CSU Voința și FC Hermannstadt. De asemenea, a făcut parte din prima echipă de colaboratori a ProSport, al cărui corespondent e și în prezent.
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Sibienii de la PUMA, în avionul groazei, în care 11 persoane au fost rănite, la zborul dintre Buenos Aires și Frankfurt. ”Ne-am născut a doua oară!”
Unsprezece persoane au fost rănite în turbulenţe produse în cursul nopţii de liuni spre marți, în timpul unui...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Măgura obține al doilea succes consecutiv în Liga Florilor, primul în deplasare. Ex-rapidista Alina Ilie aduce victoria, la Slatina
Măgura a obținut a doua victorie la rând în campionat, după cea la 20 de goluri diferență cu...
Sport
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Ai luat vreunul dintre aceste medicamente? Stai departe de volan dacă vrei să nu rămâi fără permis!
Ministerul Sănătății a actualizat, la începutul acestei luni, lista medicamentelor care conțin substanțe psihoactive ce pot da un...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Lotul echipei FC Hermannstadt valorează peste 10 milioane de euro. Pe ce loc sunt sibienii în Superligă și cine e ”milionarul” din rândul acestora…
FC Hermannstadt se află în partea a doua a clasamentului alcătuit pe baza cotei jucătorilor din lot, conform...
Eveniment
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Regal voleibalistic în ”Transilvania” și la Școala Gimnazială nr. 1. ”Panterele” se desprind în fruntea clasamentului seriei în Campionatul Național U17
Champions A a câștigat și cel de-al doilea turneu din Seria K a Campionatului Național U17, disputat tot...
Eveniment
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Anunțul de ultimă oră făcut de Măldărășanu!
Tehnicianul echipei FC Hermannstadt spune, la microfonul DigiSport, că nu va demisiona chiar dacă sibienii au pierdut al șaselea...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
(ACTUALIZARE) Nici pe ”Ion Oblemenco”! FC Hermannstadt ajunge la al șaselea eșec consecutiv în campionat. Sibienii cedează cu 3-1 după ce au condus cu 1-0 și sunt ultimii în Superligă
Sibienii au început bine pe ”Ion Oblemenco”, deschizând scorul prin Aurelian Chițu, dar nu s-au bucurat prea mult...
Sport
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
(EXCLUSIV) Daniel Niculae, la primul meci al sibienilor în calitate de președinte executiv al clubului FC Hermannstadt
Daniel Niculae este noul președinte executiv al echipei sibiene FC Hermannstadt. El a pus la punct împreună cu...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Măldărășanu, despre ”tratativele secrete” cu Sepsi și eventuala venire a lui Mutu la Sibiu… ”De unde știu? Mi-ascultă telefonul? E mare lucru!”
Marius Măldărășanu a fost deranjat de o altă informație apărută în mass-media, zilele trecute, conform căreia ar discuta...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Măldărășanu, iritat de vehiculata ”ceartă” cu Găman: ”N-a avut nicio reacție, nu înțelegeți?”
După eșecul de pe ”Giulești”, echipa sibiană a devenit din nou ținta unor articole din mass-media națională și...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Măldărășanu speră ca sibienii să profite de situația de la Universitatea: ”Nu ne va fi ușor, dar suntem bărbați. De aia ne-am făcut fotbaliști…”
Marius Măldărășanu se gândește că echipa sa ar putea profita de forma mai puțin bună pe care o...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 luni
Fetele de la FC Hermannstadt, învinse de campioana Farul cu 7-0, pe Litoral. Sibiencele au rezistat aproape o repriză întreagă
Echipa feminină a FC Hermannstadt a pierdut cu 7-0 pe Litoral, cu campioana în exercițiu Farul, menținându-se pe...
Sport
2 min de citit