Ca să nu se plictisească, din când în când, societatea românească are parte de subiecte la care se repede să le sfâșie, chiar dacă nu le cunoaște îndeajuns textura. Dramele de la Spitalul Sf. Pantelimon și deciziile inexplicabile, care au dus la moartea mai multor pacienți, au devenit subiect de dezbatere din zori și până în seară. Am devenit cu toții experți în noradrenalină, așa cum în urmă cu 3 ani descoperisem binefacerile și riscul ARN mesager, pledând pentru vaccinare sau scuipând în sân și crucindu-ne la gândul că ar trebui să fim înțepați. 

Vorbea românul de pretutindeni, de orice vârstă, sex, profesie, pregătire despre ARN mesager, de parcă se jucase cu el în țărână, în copilărie. Acum, a venit rândul noradrenalinei. O fi bună? Miere și alta nu, sunt de părere unii. Să n-o dai nici dușmanilor, strigă alții ca din gură de șarpe. Sunt și câțiva, mai temperați, ce spun că e bună, vorba unui banc, „o țâră pe fund”. Pe fundul injectomatului. Sunt curios dacă motoarele de căutare vor indica acest termen drept cel mai tastat cuvânt din ultima lună.  

Spectatorii dezvăluirilor venite în cascadă emit păreri de tot felul, croșetează scenarii, acuzând orice le pică în mână: medici, asistente, procurori, pacienți, aparținători, miniștri, politicieni etc. Recunosc, dată fiind dinamica dărilor în vileag, e greu să încerci să stabilești cine e adevăratul vinovat; lucru pe care îl vom afla mai târziu sau, foarte probabil, niciodată. Cum era de așteptat, această nenorocire a fost imediat transformată în instrument de răfuială politică, o mișcare specifică spațiului românesc, abordată de mai toate partidele care s-au perindat, în cele trei decenii, pe la putere și în opoziție.

Marele rău, firește, în afara celui punctual, tradus prin decesul bieților oameni, este încă o etapă în procesul de ucidere a încrederii populației în sistemul medical. În câteva zile a încolțit o nedreaptă generalizare în mintea foarte multor conaționali, oameni ce privesc cu scepticism și mefiență spre cei în halate albe. Aceiași purtători de halate albe pe care în urmă cu trei ani îi numeau eroi, salvatori. 

Pare-se că am ratat din nou sănătoasa disociere a oamenilor și a faptelor, iar simpla pronunțare a numelui secției ATI declanșează spaima în ființa multora dintre cei care până mai ieri nu se gândiseră la acel spațiu, în care sunt duși pacienții în stare foarte gravă. 

Lipsa cunoștințelor medicale (care nu e un păcat), împletită cu tendința de a generaliza (care însă e) și cu neîncrederea dobândită pe cale empirică au îmbolnăvit încă o dată societatea românească, înverșunând-o, făcând-o să reacționeze mai degrabă impulsiv, decât rațional. Din păcate, au murit niște oameni și, odată cu ei, și speranța într-un sistem însănătoșit.