După mai mulţi ani de documentare tainică, prin înregistrarea mărturiilor unor persoane implicate în diferite secvenţe istorice de importanţă locală, regională sau naţională, la momentul destăinuirilor am reuşit să realizez o lucrare document. Este o radiografie cu aproape nouă decenii traversate de mine şi generaţia mea, la limita supravieţuirii, în care fiecare cuvânt este adevărat şi merită să fie citit pentru învăţătură, ca greşelile trecutului să nu se mai repete niciodată. Când am acceptat, după multe insistenţe să fac parte din sistemul de securitate în sectorul contraspionajului, ca unul din prima promoţie de cadre bine şcolite, credeam şi speram că vom putea schimba câte ceva în bine, din interiorul sistemului, astfel încât – prin legi potrivite şi prin aplicarea lor uniformă – să ne eliberăm de toate relele aduse de dictatura sovietică.
Dar îndată ce am pătruns în miezul problemelor, aflând şi despre fărădelegile dictaturii ceauşiste, n-am mai suportat, am întors armele – puţine câte aveam -, împotriva celor care stăteau în spatele mârşăviilor până la cel mai înalt nivel. Acesta este motivul pentru care în scurt timp am ajuns victimă, oaia neagră a regimului, persecutat, dezonorat, compromis şi învinuit de tot felul de fapte condamnabile, fără nicio judecare legală … Luptele duse cu acel sistem atotputernic mi-au distrus sănătatea, reuşind să scap parţial prin „dezertare”, prin pensionarea mea, pe caz de boală, în decembrie 1982.
Prin câte am trecut până am reuşit să mă îndepărtez de groapa săpată de „ei” vă las să aflaţi din volumul de faţă „VREMURI, LOCURI ŞI DESTINE”. Mai menţionez că, datorită unor constrângeri juridice, această lucrare acuzatoare a trebuit să rămână secretul autorului şi să aştepte 40 de ani, până să poată vedea lumina tiparului … Vă mulţumesc pentru încredere!
Recomand contemporanilor, mai ales foştilor elevi să se implice în toate domeniile vieţii, până când ţărişoara noastră va asigura speranţă de viaţă decentă, durabilă şi pentru urmaşii lor.
Doamne, ascultă-ne ruga!
Cei interesaţi pot procura volumul – editat într-un tiraj foarte mic, la sediul cotidianului „Tribuna”, str. G. Coşbuc nr. 38 (luni – vineri 8 – 16) sau prin intermediul autorului (cu dedicaţie), la tel: 0749-052731.
Iosif Derzsi – Bunicul