22 decembrie – cea mai frumoasă zi. Din răzbunare, au început să tragă în noi

Ziua de 22 decembrie 1989 a fost cea mai frumoasă zi din viaţa românilor, chiar din istoria românilor. Numai dacă ai trăit-o atunci vei şti despre ce vorbesc. Bucurie, uşurare, FERICIRE că AM SCĂPAT de cel de care nu mai credeam că vom scăpa şi de regimul lui jegos plin de jegoşi. Atunci a fost momentul de aur al României şi al românilor. Nicicând de atunci românii nu au mai fost aşa uniţi şi buni. Nici nu cred că vor mai fi.
Aşa că cei care nu aţi trăit atunci, nu mai emiteţi păreri pentru că efectiv nu ştiţi totul şi nu aţi trăit asta. În linii mari, a fost o trecere rapidă de la agonie la extaz.
22 Decembrie 1989 în ziarele oficiale, oamenii muncii înfierează tot ce a fost manifestaţie antiregim. Scînteia deschide cu "Marea adunare a oamenilor muncii din Capitală a dat expresie hotărârii de a acţiona pentru APĂRAREA CUCERIRILOR SOCIALISTE, A INDEPENDENţEI şI INTEGRITĂţII TERITORIALE A ROMÂNIEI", titrând cuvântarea lui Tovarăşul, de pe 21 Decembrie (am zis că după pac-pacul ăla şi "staţi liniştiţi la locurli voastre", totul a decurs normal). Se fac apeluri la a înfiinţa potere înarmate care să apere fabricile socialiste de trădătorii, nebunii, spionii şi huliganii anticeauşişti: "MUNCITORI, OAMENI Al MUNCII, CETĂŢENI Al ROMÂNIEI SOCIALISTE! Constituiţi imediat în întreprinderi şi instituţii, în localităţile în care trăiţi şi munciţi, puternice detaşamente de luptă şi apărare a avuţiei întregului popor, a bunurilor societăţii noastre socialiste, a ordinii, disciplinei şi a liniştii! Acţionaţi cu înaltă conştiinţă patriotică pentru apărarea independenţei, integrităţii şi suveranităţii patriei! Aceasta este acum obligaţia civică, patriotică fundamentală a fiecărui cetăţean al României socialiste!" Sau "OAMENI Al MUNCII, CETĂŢENI AI ROMÂNIEI SOCIALISTE! Nu există cauză mai înaltă pentru fiecare decît aceea de a asigura calmul, ordinea şi disciplina, climatul necesar pentru desfăşurarea normală a întregii activităţi economico-sociale, pentru a împiedica orice încercări de destabilizare, pentru a apăra independenţa, suveranitatea şi libertatea scumpei noastre patrii – România socialistă! (Scînteia, 22 decembrie 1989, pag. 3). Să fi fost şi acestea două semnale pentru a se trage "după"? Sau doar lozincăială disperată? Nu ştim.
*
La Caransebeş, cum am spus, era "vid de putere" după alungarea capilor comunişti şi a miliţienilor din oraş. Când se crăpa de ziuă (eram schimbul de dimineaţă, de la 3 la 6 parcă sau de la 6 la 9? Ştiu că era semi-ziuă, cel mai ticălos schimb, cel de noapte-dimineaţă), vedeam cum Armata se întorcea victorioasă după pacificarea fără violenţă a oraşului. Erau trei TAB-uri: două funcţionale, unul tras la ştangă de al doilea. Pe unul din ele, un megafon repeta un mesaj pentru localnci că armata îi lasă în pace dar să stea departe de unităţile militare că se trage fără somaţie. Pe unul din TAB-uri, pe post de erou, era comandantul arestului garnizoanei, faimosul pe plan local căpitan Răduca. Totul e monoton şi trist, că nu ştim ce va fi. Până primim lovitura. La TV-ul din dormitorul 
cadrelor "s-a dat" oficial că "trădătorul Milea" s-a sinucis. (interesant cum progresiştii ăştia civici şi de dreapta, deşi nu ştiau unii atunci nici cum se face pişi în mod corect, au preluat discursul ceauşist cu "trădătorul"). Lt. maj. Moldovan avea tenul alb, dar acum era ultra-alb când ne-a spus aşa. "L-AU OMORÂT PE MILEA!".
Atunci a fost momentul în care Ceauşescu a "pierdut" complet armata. Zic eu. Alt prilej de răzbunare asupra ei, cum s-a văzut în zilele ce vor urma.
După ceva timp, nu mult (când eşti în gardă timpul tău e diferit de cel normal), se aud urale şi bătăi şi urlete din acelaşi dormitor al cadrelor. Vestea ne loveşte iar, dar pozitiv. CEAUŞESCU A FUGIT! "Ceau bambina- Te-am f***t şi plec în China" spune un sergent major, nu-i mai reţin numele, unul din "umoriştii" unităţii şi care avea talentul de a-l imita la perfecţie pe Ceauşescu. Sărim, urlăm şi noi, dăm cu armele de pământ ("nu o arunca soldat că poate mai trebuie" a spus, profetic, un "cadru".) Eu şi fraţii Ioica din Deva (parcă) ne repezim şi devastăm panăul acela "politico ideologic" de pe holul cazărmii, sub ochii ofiţerului politic, Rusalin, care caută, cu jumătate de zâmbet, să ne domolească cu "măăi băieţi măăi, grijă că încă nu se ştie…". I-am dat de înţeles că ni se rupe, plus că eram înarmaţi (gardă, na) şi ne-a lăsat în treaba noastră pe care am făcut-o perfect. De la megafonul staţiei, hăuia "Sfânta zi de libertate".
*
La Sibiu se trăgea la Miliţie şi Securitate. Cu gloanţe şi gaze. Armata se uita, încă nu se băga. Oamenii mureau şi erau răniţi. Urme de gloanţe se mai văd şi acum în zidurile blocurilor din spatele Miliţiei şi e clar că NU le-a tras Armata, decât dacă le arunca cu mâna, peste clădire. Dar asta nu se mai spune. Dar se vede. Chiar dacă mulţi.
Cred că la Sibiu din toate oraşele din ţară, a debutat campania "cine trage în voi". La Sibiu au fost băieţii de pe blocurule din zona Miliţiei. Care băieţi? Ăia care nu au existat, că armata şi civilii înarmaţi s-au omorât unii pe alţii pentru că erau cretini şi "au văzut fantome". Băieţii care nu au existat erau înarmaţi şi îmbrăcaţi în clasicul combinezon negru ideal ca să ascundă mai multe ţinute: militară, civilă, de gărzi patriotice.
Ajung pe blocuri fără ca Miliţia, Securitatea sau Armata să se intereseze de viaţa lor, DEŞI ERA ALARMĂ DE LUPTĂ şi erau STRĂINI ÎNARMAŢI ÎN ZONA UNOR OBIECTIVE MILITARE ceea ce în mod normal se rezolva, regulamentar, cu somaţiile regulamentare, apoi foc. Dar, ca un făcut, NU! Chiar dacă zona în care stăteau ei acoperea Miliţia, Securitatea, Şcoala Militară, oamenii adunaţi acolo, bd. actual Milea fost Gh. Gh. Dej, INCLUSIV zona unde manifestanţii erau adunaţi în faţa Casei de Cultură. Iar când la Bucureşti lumea era în bucuria libertăţii, la Sibiu cădea primul militar: Dan Miţiţi, "împuşcat în condiţii neelucidate", dar care au dat startul nebuniei de la Sibiu. Mai sunt împuşcaţi, "la mişto", oameni pe la Casa de Cultură. În Piaţa Mare se trage din "ochii Sibiului", trăgătorii fiind anihilaţi de armată (chestie iar băgată sub preş). De menţionat că în Piaţa Mare se afla un punct strategic al regimului comunist, sediul UTC.
Conflictul se extinde, iar Sibiul va avea o primă noapte albă. Din casele din jurul unităţilor militare se trage sau se simulează că se trage. Cert este că mor oameni. Nebunia se extinde de la Sibiu în Bucureşti şi cam în toate oraşele unde s-a ieşit consistent împotriva lui Ceauşescu. Aşa ca o răzbunare. Sau ca o "apărare a avuţiei întregului popor, a bunurilor societăţii noastre socialiste, a ordinii, disciplinei şi a liniştii".

La televiziune: minciuni pe bandă, inclusiv despre Sibiu

La Sibiu, armata nu mai are muniţie iar trupele de securitate atacă unităţile militare. Tot trupele de secu' trag din spitalul judeţean. "Lupte intense" se dădeau, tot între Securitate şi armată, la Casa Armatei. Pe Coposu se trăgea în ambulanţele care duceau răniţii la spital, la Casa de Cultură se baricadase Securitatea şi Miliţia (de fapt acolo era noua structură democratică, ante-front a revoluţionarilor). Se mai duceau lupte pe Banatului, în Oraşul de Jos şi la aeroport.
Tot televiziunea "liberă" ne informa că blindate "securiste" merg la spitalul judeţean, de unde securiştii continuă să tragă în armată. În Piaţa Mare e MĂCEL. Numai sibian plecat din Sibiu să nu fi fost atunci, că te făceai cu inima.
*
"…în 22 decembrie, în perimetrul marcat de clădirile Inspectoratului M.I şi Şcoala Militară "Nicolae Bălcescu", au fost ucise 49 de persoane, iar 47 au fost rănite (27 de morţi şi 4 răniţi fiind cadre ale Ministerului de Interne, un mort şi 7 răniţi cadre ale M.Ap.N., iar 21 de morţi şi 36 de răniţi au fost civili), acestea reprezentând 61% din totalul victimelor înregistrare în municipiul Sibiu în perioada 22-30 decembrie 1989" scria cu cinci ani în urmă, Florian Şperlea, în Observatorul Militar. Cu toate acestea,22 decembrie 1989 a fost cea mai frumoasă zi.

23 – 24 decembrie, pe când existau cei care nu au existat. Şi trăgeau în noi

Primele zile de libertate ale românilor au fost sub semnul glonţului. Şi al haosului. Un stat ultracentralizat s-a făcut ţăndări şi toţi au ajuns să fie şefi şi să dea ordine. Ordine care se băteau cap în cap. În oameni se trăgea, armata riposta, uneori exagerat, dar dacă nu ai fost acolo să vezi, vorba cântecului, sau dacă nu ai trăit momentele, ai face bine să nu emiţi păreri despre cum ni s-a părut nouă atunci. Pentru că NU ni s-a părut.
După 22, armata nu a tras din senin. Ci a tras ca reacţie la faptul ca cineva a tras în ea. Sau în civili. Sau la cererea celor care acum o acuză că a tras. Uneori a tras şi din eroare şi chiar din prostie. Dar aşa e la război
Pe lângă că se trăgea, mai funcţiona, la maximum, şi fabrica de zvonuri de la secţiile de dezinformare ale băieţilor. Elicoptere care vin dinspre şi atacă. Desanturi libiene, cubaneze şi nord-coreene. Apa e otrăvită (se pare ca a fost totuşi şi ceva real în asta). Coloane de tancuri şi blindate "teroriste" care vin, se duc sau se îndreaptă spre. Oameni trimişi pe străzi să "apere libertatea" exact în locurile ideale ca să fie ucişi de alţii. Cine avea tehnica să intre pe frecvenţele armatei? Cine avea numerele de telefon (secrete) ale unităţilor militare, ca să sune să le trimită ba la cuca măcăii, ba să se împuşte militarii unii pe alţii? Cine, din interiorul armatei dădea ordine care să se bată cap în cap? Toate acestea le-au făcut soldaţii proşti şi civilii beţi, nu?
În paralel, pe fondul băieţilor isteţi care omorau nevinovaţi, care zăpăceau armata, care  apăreau şi dispăreau, vechii tovarăşi deveneau noii domni. Forumurile democratice ale revoluţionarilor au fost anulate (chiar cu forţa armelor, ca la Sibiu) pentru a se impune oameni "de-ai noştri", în acel odios Front al Salvării Naţionale în care, până prin finele lui ianuarie 1990, am şi avut încredere.
Ceauşescu e urmărit pas cu pas şi văzut peste tot, în locuri unde a fost, sau nu a fost. Nicu Ceauşescu este prins, înjunghiat, expus ca un animal de panaramă la televiziune, înconjurat de o gaşcă de apucaţi, apoi dispare undeva şi reapare în puşcărie. Cei care pupau regimul în fund din toate poziţiile nu mai au decibeli ca să urle la fel de convinşi, despre"odiosul dictator", "criminalul", "sinistra lui soţie", "prinţişorul Nicu". "Scînteia" devine "Scînteia poporului", apoi "Adevărul". "Scînteia Tineretului" se metamorfozează în "Tineretul liber". "Munca de partid" devine chiar "Democraţia". "Drapelul roşu" de Timş devine "Luptătorul bănăţean".
*
Nici noi, în orăşelul Caransebeş, nu am scăpat de "bolile" revoluţiei şi de terorişti. Unitatea noastră, mică, a fost cruţată de atacuri directe sau de gloanţe în cap din porumbi. Dar ne-am apărat de elicopterele teroriste care veneau dinspre Oţelul Roşu. Adică ne-au adunat grămadă, sub un şopru care era depozit de lemne. Am stat acolo o juma' de oră, degeaba. Am mai avut un atac dinspre lunca Timişului, în care singurul fapt remarcabil a fost că m-am trântit "pentru luptă culcat" fix într-o baltă. "De ce te-ai aruncat chiar acolo?", mă întreabă un cadru. De prost. Şi că în faţă erau nişte maldăre de ţigle care mă protejau în caz de foc direct de la ăia.
Cred că am fost, din zonele cu terorişti, unitatea cu cele mai puţine gloanţe trase la revoluţie. Un tamajor a tras după o pisică (sau un câine?), altul a ciuruit cu 29 de cartuşe, un manometru.  
Nu ştiu cum arătam, în niciun caz ca soldăţeii aia "ţais" şi septici din pozele propagandistice. "Cucii" de la căciuli i-am aruncat încă de pe 22 şi chiar ameninţările comandantului că "nu s-au abrogat regulamentele" şi că o să ni se impute cucii ăia, nu ne-au speriat. El avea 14 cartuşe la pistol, noi aveam 120 la pistolul mitralieră. Eram deja prea liberi şi prea periculoşi pentru nişte soldaţi (proşti) aşa că, sub pretext de suplimentare de forţe în lupta antiteroristă, se aduce o mitralieră care e amplasată la fereastra pavilionului şi care avea ca "target" pe noi în primul rând. Deci oricând, dacă pica ordinul, puteam deveni eroi martiri, buni de depus ulterior coroane şi jerbe de flori, pe "Presăraţi pe-a lor morminte".
De când "Armata e cu noi", boierim în materie de mâncare. Cei de pe sate renunţă la legendara zgârcenie gugulană (ce, credeaţi că doar mărginenii sunt aşa?) şi ne aduc nouă, sărmanilor soldaţi ce au ei mai bun 
dintr-ale porcului. Umplem lada de pâine cu "cadourile" (lada aia de pâine putea primi 50 de pâini cazone pe puţin) şi hop, apare din nou maiorul Păpurică, cu scopul de a ne buli bucuria. "Pot fi otrăvite, mai bine e să le aruncăm"). Am spus ceva de genul că nu-s mai otrăvite decât LĂTURILE care ni se dau de la cantina regimentului. Preventiv, ne făcusem şi rezerve, dar nu a fost cazul. Oricum, spre după Crăciun mai era ceva slănină şi nişte oase afumate, că totul s-a consumat.
Asistăm cu lacrimi în ochi la primul concert de colinde LA TELEVIZOR. Era incredibil. Colinde, Iisus, Dumnezeu, pe ecranul unde vedeai de obicei ceauşeşti şi comunişti. La fel, din megafonul unităţii, setat pe Radio Timişoara.  
De Crăciun, masă festivă cu colinde cântate de câteva cadre, cu sg. mj. Cristian la chitară pe post de lead-vocals. Eram cu arma la picior, şi cu ochii spre ferestre, din motive de terorişti. Noi garda, nu am avut dreptul la bere, dar nu a contat. Într-o noapte fiind la veghe, cer o ţigară lui lt.maj. Dăianu, că nu mai aveam. Mi-a aruncat trei pachete. Nici acum nu l-am uitat pentru gestul ăsta.  
*
La Sibiu, nebunia era în toi. Se trăgea de pe străzi, din acoperişuri, de pe blocuri, din maşini aflate în mers, din macarale. Nu chiar cum se spunea la TVR-Liberă, dar pe aproape. Oriunde visai sau nu, erau filtre civilo-militare, unele OK, altele de o eficienţă de acum ţi-e jenă că ai fost contemporan cu ele. Oricine de pe stradă era socotit terorist. Dacă erai şi cu ţuica-n nas, vedeai şi mai mulţi terorişti. Şi trăgeai. Diversiunea "arme pentru civili" a fost perfectă. Dădeai arme la nişte nepregătiţi, aşa ca pe credit, "doar cu buletinul", le dădeai drumul în decor. În paralel, băieţii isteţi cu arme care ştiau să le folosească, îşi făceau treaba, că erau acoperiţi de ăştia amatorii. Profesioniştii se deosebeau de amatori pentru că ei te împuşcau în cap, nu cu rafale trase de-aiurea. Când profesioniştii cădeau la datorie, pentru apărarea cuceririlor socialismului, cadavrele zăceau pe străzi după care subit, dispăreau, de ziceai că vin de la salubrizare. "Uniforma" era cam aceeaşi, combinezon negru, sau geacă neagră, sub care se aflau rânduri de haine. Unele arme nu erau "de armată", ca de exemplu acea servietă a morţii (un diplomat cu pistol în el). Unele muniţii nu erau de armată, dar asta doar ni s-a părut. Băieţii nu trăgeau a exterminare, ci doar ca să tulbure situaţia şi să arate că-s acolo. Un militar, un civil, o rafală de-aiurea, un simulator. Nu se expuneau mult la soare, conform sugestiilor din Scînteia Tineretului.  
Din macarale s-a tras în zona pieţei Aurel Vlaicu şi în zona Gării. Acolo erau macarale de unde se vedea fain şi puteai trage fain. Acum vin unii ca să îmi explice că ăştia nu au existat şi că nu a fost de fapt nimic. S-a tras asupra dispensarului de la Cedonia, devenit punct de prin ajutor "de campanie", undeva la etaj mai existând încă o gaură de glonţ despre care nu trebuie să ai doctoratul în balistică să vezi că NU a fost trasă de la sol.  
 Sibiu a excelat atunci prin celebrul "Bazin", unde erau adunaţi, tot aşa, la grămadă, oricine, ceea ce iar pare să fi fost o chestie în principiu deşteaptă. Pentru că aici erau strânşi orice părea suspect armatei, revoluţionarilor, celor de la filtre şi cam oricui. Erau aduşi şi ţinuţi în condiţii ce au devenit celebre (dar era totuşi RĂZBOI, nu uitaţi asta),de la cei prinşi (vii) că au tras, la persoane suspecte, persoane găsite cu arme asupra lor, tot ce era Securitate, Miliţie, cu sau fără amestec în evenimente, unii care au venit chiar bine intenţionaţi, să se pună la dispoziţie, oameni culeşi de pe străzi de filtrele alea comice, chiar revoluţionari. Ca şi dincolo, în cazul armelor pentru civili, grămada putea acoperi tot, iar pe 8 ianuarie TOŢI au fost eliberaţi cu scuzele de rigoare. Adică TOŢI, da? Fără alte cercetări care să stabilească vreo vinovăţie sau nevinovăţie. Aşa că TOŢI au devenit cumva eroi, ceea ce a fost interesant şi comic.  

25 decembrie, primul Crăciun liber în care a fost ucis Ceauşescu

Nu spuneţi, cei care aţi trăit momentul 1989, că nu v-aţi bucurat, atunci, de Crăciunul lui 1989, că Ceauşescu a fost împuşcat. Părerea de rău şi regretele creştine că "l-am omorât chiar de Crăciun" au venit după aceea. Îl doream mort. "Ceauşescu la Sibiu, te aşteaptă un sicriu" scria pe vechiul gard dintre Maternitate şi Pediatrie.
Dar ia să ne gândim bine. L-am omorât NOI de Crăciun pe dictator (că era dictator, oricum ar întoarce-o unii şi ar regreta tot ăia)? Nu. Au făcut-o alţii, din interesele lor. Da, avem şi noi o parte din păcat, că ne-am bucurat. Că am scăpat de el, că nu mai era riscul ca el să fi fugit în Cuba, Libia, Iran sau Coreea de Nord, sau locurile numite generic "la urâţii ăia". Că poate aşa nu vor mai trage ăştia în oameni şi va fi linişte. Doar noi, care am trăit, vom înţelege ce a fost şi cum am fost. Voi veţi emite doar judecăţi.
*
Seara, la tv-ul din sala de mese, devenită un fel de club al tuturor, ne-a spus, aceeaşi voce a lui Marinescu, prezentatorul care ne spunea mai înaine despre măreţele realizări şi depăşirea sarcinilor de plan, pe un fond de poză în care abia-i puteai recunoaşte pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, cum că:
"În ziua de 25 decembrie 1989 a avut loc procesul lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu, în faţa Tribunalului Militar. Extraordinar. Capete de acuzare au fost: Genocid – peste 60.000 de victime; Subminarea puterii de stat prin organizare de acţiuni armate împotriva poporului şi a puterii de stat; Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraş etc.; Subminarea economiei naţionale; Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine.
Pentru aceste crime grave săvârşite împotriva poporului român şi a României, inculpaţii Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi confiscarea averii. Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată".
Ne-am bucurat, am zis că ce bine, apoi am stat ca proştii până târziu, stricându-ne "somnul" să vedem şi imaginile video. Dar nu a fost nimic. Şi ne-am văzut de ale noastre: pază şi apărare.
*
Multă vreme prin anii '90 a circulat zvonul că la Târgovişte au fost împuşcate dublurile Ceauşeştilor iar ei, adevăraţii, ar fi bine-mersi în Cuba lui Fidel Castro. Abia după mulţi ani s-a prezentat, la televizor, înregistrarea completă a procesului celor doi. A fost ceva perfect definit chiar de către inculpat: "Puteam fi împuşcaţi fără MASCARADA asta!". Şi aşa a şi fost. O mascaradă, un pretext legal ca să fie executat. Pentru că împuşcat nu mai risca să vorbească. Asta aveam să o înţelegem mai târziu.
 
NU noi l-am împuşcat, ci ei: "tribunalul poporului". Respectiv colonel Gică Popa, colonel Ioan Nistor, căpitan Corneliu Sorescu, locotenenţii-majori Daniel Candrea şi Ion Zamfir -asesori populari, faimosul Dan Voinea – procuror, Constantin Lucescu şi Nicolae Teodorescu, avocaţi din oficiu. Generalul Victor Stănculescu era pe post de "producător", adică "organizator", după ce a jucat rolul de "salvator" al Ceauşeştilor de pe CC-u. Cică ar fi spus, înainte de proces, "tăiaţi-o scurt şi terminaţi repede. N-o lungiţi".
 
Tot procesul Ceauşeştilor aduce şi prima victimă "suspectă" post-revoluţionară: chiar Gică Popa. Pe 1 martie 1990 se împuşcă în cap. Pe un bilet scrie că el nu a găsit altă soluţie "pentru a mă elibera de TEAMA şi SPAIMA care mi-au făcut insuportabilă viaţa pe care aş mai fi avut-o de trăit". De ce teamă şi spaimă? Faţă de ce? Din cauza ce şi a cui? Doar sentinţa a fost a poporului, nu? Cine erau cei datorită cărora Gică Popa avea asemenea stări? Cine îi întreţinea "TEAMA şi SPAIMA"?  Răspunsul e simplu, soldaţii proşti şi civlilii beţi.  
*
Cert e că, paradoxal şi nu prea, toţi necunoscuţii care au tras în oameni DE LA PLECAREA LUI CEAUŞESCU, imediat după anunţarea execuţiei lui, s-au potolit. Interesant, nu? Pentru că ei, fiind fideli Conducătorului Iubit şi jurându-i credinţă şi apărând, prin acţiunile lor, patria socialistă şi creând confuzie "în spatele liniilor inamice", care erau oraşele României, aflate în mâna bandiţilor şi trădătorilor, odată cu dispariţia celui faţă de care au jurat credinţă (mai ştiţi, cei care nu au trădat marea pentru munte din articolul-semnal din Scînteia Tineretului), au fost dezlegaţi ori s-au autodezlegat de tot ce îi lega. E cât se poate de normal şi militar asta.  Răzbunarea urma să continue în alt mod.  
*
Dar cu sau fără execuţia pe repede înainte a Ceauşeştilor, Crăciunul 1989 a fost frumos. Pentru că a fost liber. Adică ne-blocat de ateii comunişti. Care atei comunişti au născut pui vii care fac urât acum tot la modul ateist.
Cine e curios despre atmosfera de atunci, să asculte "Crăciun însângerat" a lui "Roşu şi Negru". Sau "22" lui Doru Căplescu. Sau imnul neoficial al Revoluţiei, "Nopţi", a lui Valeriu Sterian, cunoscut mai mult ca "Vino Doamne".  (va urma)

Foto: Liviu CATALAN