Faptul că unii au murit, au fost răniţi sau au suferit ATUNCI, chiar numai pentru ca tu să-ţi umpli coşul când ieşi de la mall şi ca juniorii tăi să arunce petarde printre blocuri şi cu culmea tupeului, să spui că au făcut-o degeaba, înseamnă ceva. Faptul că unii şi-au riscat libertatea, viitorul şi viaţa lor pentru a se ridica împotriva unui regim dictatorial odios şi tot mai insuportabil, o fi nimic pentru cei care şi-au tras certificat verde ca să meargă la sală sau la club sau pentru ăia care chirăiau că să avem încredere în autorităţi şi să ne informăm din surse oficiale, dar pentru cei din generaţia lor a fost TOTUL. Că Revoluţia a fost șmecherită, asta nu o neagă nimeni. Că după aceea de atunci şi până acum, asistăm la o răzbunare împotriva românilor care au ieşit atunci alegând să-l zboare pe "multiubitul şi stimatul" nu e de mirare, doar trebuie să vezi. Că sunt multe "pete albe" şi chestii peste care se pune capac, asta iar e clar. La fel cume clar că ceea ce urmează este un îndemn la a nu uita. Că cine uită, riscă să repete. Am aici un fel de fals jurnal al perioadei revoluţiei, cu Crăciun cu tot, aşa cum a fost atunci, în 1989. A. şi că nu au tras doar soldaţii proşti şi neinstruiţi sau civilii cu alcoalele-n nas şi arme luate pe buletin.

17 decembrie 1989, ziua vânătorii de oameni de la Timişoara

…Am fost printre puţinii care au aflat direct de la sursă, timişorenii (de fapt timişoreanul, camaradul Aftion, că restul care s-au întors din învoire nu mai spuneau nimic. Erau încă în stare de şoc după ce au văzut ce e acolo. La Timişoara "e groasă rău". Adică grav. Lumea a ieşit în stradă. S-a tras. Scene de nici în filme nu văzusem, ca de exemplu soldatul care a băgat baioneta în piciorul unui civil care l-a atacat. Sau o femeie călcată de un TAB. Oameni împuşcaţi peste tot prin oraş: copii femei, bărbaţi. O vânătoare de oameni. Apoi s-a dat alarma de luptă, din care nu am mai ieşit anul acela. Era alarmă pe bune. Dar despre asta am mai povestit.

Analizând metoda de "tras în noi" de la Timişoara şi cam din toate zonele unde a fost asta PÂNĂ pe 22 decembrie, reiese că a fost aceeaşi procedură. Personaje: manifestanţi, armata, miliţie, securitate. Câţiva dintre manifestanţi căutau permanent să provoace armata, din motive multiple, de la faptul că odată ce au pornit, nu mai aveau ce pierde, ori că aşa le era în fire, ori de frică, ori din alte motive. Ori ca să provoace o reacţie. Armata, conform regulamentului, atunci când era atacată, proceda conform regulamentului, secţiuena "Uzul de armă": somaţie, foc în aer, foc la picioare. Ei bine la momentul "foc în aer", la Timişoara ca şi la Sibiu ca şi la Bucureşti, cineva trăgea DIRECT. Foc deştept, de expert, care ucidea instant, de obicei pe cei mai vocali protestatari. Sau rafală de la şold, nu neapărat mortală, dar de efect.

Acum, un soldat oricât de prost şi neinstruit precum se pretinde de către "experţii" de acum, o dată, nu trăgea aşa de la fix. Apoi, oricât de prost şi neinstruit să fii, focul în aer era foc în aer, nu în aerul din plămâni. E cel mai uşor lucru sa tragi un foc în sus, că susul e o ţintă uşoară: e loc destul. Sunt relatări uitate despre civili "ataşaţi" plutoanelor care erau faţă în faţă cu protestatarii, sau despre soldaţi cam prea în vârstă ca să fi fost simpli soldaţi sau despre focuri din podurile clădirilor.

Asta cu trasul evident că ducea la escaladarea conflictului şi la un război deschis civili-militari lăsat cu morţi şi răniţi. Că nu mai contau somaţiile. Cine au fost "isteţii" aceia? Agenturile străine? Să pui spioni străini în linie cu militarii si securitatea? Să îi urci în poduri în plină stare de urgenţă când toată lumea e cu ochii pe toată lumea? Hai, pe bune…

19 decembrie. Ziua când Nicu a spus că în caz de ceva îşi va aduce "oamenii lui" de la Bucureşti iar Mircea Bozan a chemai sibienii la luptă

Ziua de 19 decembrie 1989 mi-o amintesc ca prin ceaţă, pentru că noi, soldaţii, eram rupţi de oboseală, de teamă pentru ce va fi, de faptul că erau toate cadrele în unitate şi ele pline de nervi şi nesiguranţă. "Momentul" Timişoara încă îl mai aveam în memorie, dar nu ştia nimeni (nici măcar timişorenii) ce mai e pe acasă pe la ei. Şi civilii din oraş aveau Timişoara în memorie, că aruncau priviri pline de ură când ne vedeau, aşa, peste gardul unităţii.

Timişoara era o zonă izolată, carantinată, nu mai ţinea de Republica Socialistă România. Oricum, ne închipuiam o "curăţenie" la maximum, mai tare de cum a fost la Braşov în 1987. Nu era bine. Curăţenie a fost. Cei aflaţi răniţi în spitale au fost împuşcaţi în cap de către soldaţii proşti. Apoi încărcaţi în dube frigorifice şi expediaţi, alăturid e alţi morţi, la crematoriul din Bucureşti. Cenuşa au aruncat-o într-un canal. Alţi morţi din 17-18 decembrie au auuns la groapa comună şi au fost regăsiţi abia prin 1990. În zonele "de luptă" se căzneau să facă totul lună-stele-să-bei-cafea-din-ele: curăţenie pe străzi, vitrinele schimbate pe rapid. Patrule patrulau şi înhăţau de regulă pro oricine li se punea pata, că aveau voie. Armata cu toată tehnica sa se afla pe străzi, având în pază şi apărare. Cei arestaţi îşi luau porţia de bătaie de la miliţienii şi securiştii cei blâzi care nu au făcut nimic decât datoria. De fapt, Timişoara deja se oţelise în luptă şi trecuse la contraatac. Încep grevele. La "ELBA" care au fost cei mai tari, l-au reţinut pe prim-secretarul de partid de abia a fost recuperat de "negociatorul" generalul Guşă, care atunci a priceput şi el că nu e vorba de golani, huligani sau "agenturili". Atunci s-a strigat prima oară "ARMATA E CU NOI". La UMT, doi foşti prim-secretari PCR au fost trimişi să "pacifice" muncitorii şi au avut noroc că au scăpat întregi. Deja protestul e organizat. Se emrge iar în oraş, la protest. Se mai trage în mainfestanţi (armata plus civili interesanţi).

Europa Liberă intră hop şi ea pe felie, inventând munţi de cadavre şi menţinând atmosfera sub pretextul că uite, nu suteţi singurii, Occidentul e cu voi, spre ciuda celor de acum care au impresii cu agenţi ruşi în Lăzi albe. Noaptea la ordinul lui VASILE MILEA (cel pe care hashtagii care încă se cereau afară la vremea aia îl fac "trădător"), militarii se retrag din decor, sau adoptă o atitudine de non-combat. Timişorenii au câştigat.

Conform anumitor declaraţii, în vremea asta, la Sibiu, primul secretar, legendarul (că s-au inventat destule legende pe seama lui) Nicu Ceauşescu spunea pe un ton colocvial, că era "off record" pe la wiskeane, că dacă la Sibiu "se întâmplă ceva" se va trage şi că "nu ne vor învinge ei pe noi". Şi că de acest aspect nu se va ocupa Miliţia şi Securitatea locală (care au tras, dar aşa de subtil ă a aflat toată lumea) ci "specialiştii mei din Bucureşti”. Mai există şi variantele "băieţii mei din Bucureşti" sau "oamenii mei din Bucureşti".

Citatul apare original în cartea scoasă pe filieră Interne: "Şase zile care au zguduit România – Ministerul de Interne în decembrie 1989", autori fiind patru generali: Florea, Pitulescu, Lazăr şi Constantin. Şi în presă.

Tot la Sibiu, dar de partea calaltă a baricadei, Mircea Bozan a lipit, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, 300 de afișe în Sibiu, care chemau sibienii la revoltă împotriva regimului comunist.

Iată povestea lui, spusă/scrisă chiar de el şi publicatăd enoi într-o ediţie ainerioară a ziarului:

"18 decembrie 1989. Pe la ora 23, am plecat la Atelier incercând să formulez un text potrivit, având în vedere că aveam acceptul printr-o persoană de legătură cu Vasile Paraschiv pentru realizarea acestui apel la protestul din 21 decembrie… Eram obosit, aveam dureri foarte mari încă la coloană, la coaste, la mâini, aveam mereu senzaţia vomatului… În prima fază, m-am gândit să-l sun pe colegul meu, Dan Rusu, să mă ajute, dar eu fiind urmărit, acţiunea mea îi putea pune libertatea în primejdie, aşa că am hotărât să o termin singur… Rămânea lipirea lor…lucru greu, având în vedere cantitatea şi mobilitatea mea în acele momente…

În centrul orasului, o patrulă legitima trecătorii răzleţi care mai erau la acea oră. M-am strecurat schiopătând până la Atelier, unde am scris relativ rapid, fără să compun-corectez, pe o folie transparentă de montaj pentru desenele animate, cu Vitolit, un text de mobilizare… Eram extrem de surescitat, iar starea de nervozitate şi atenţie la fiecare zgomot de afară m-au făcut să realizez o variantă "antitipografică din punct de vedere estetic", dar stresul a fost factorul dominant. Era singura variantă de a imprima un text, făcând copii prin contact direct pe hârtie fotografică BC Azomureş. Obloanele Atelierului de lângă Casa Artelor, lângă Podul Minciunilor, erau trase, dar de afară se auzea bocănitul bocancilor unui grup de militari care s-au oprit pe gangul Casei Artelor şi frânturi de discuţii. În chiuvetă şi într-o cuvă din plastic, erau la fixat şi spălat aproape 1000 de coli de carton fotografic A4. Le-am adunat împreună într-o geantă de voiaj, în ideea că trebuie să dispar spre casă… (…) Acasă, am spălat înfrigurat manifestele în baie (…) Cristina s-a oferit să mă ajute să le distribui sau lipesc, dar am refuzat-o foarte ferm. Sanda plângea, implorându-mă să nu plec singur. Mi-am îndesat un teanc de 200 de manifeste ude între corsetul de ghips şi stomac, un borcan de muştar cu aracet, o pensulă… Ştiam că hârtia udă se lipeşte aproape instantaneu cu aracet. Am plecat spre ora 3 dimineaţa, lipind manifestele pe stâlpi, pe partea dinspre trotuare, în zonele staţiilor de autobuz, pe geamurile Policlinicii, ale Spitalului, pe geamurile a 40 de blocuri, pe un TAB de pe strada unde locuia Nicu Ceauşescu, în centru, la Magazinul Dumbrava, pe strada care ducea spre uzina Independenţa, în Autogara de la Gară şi pe strada Magheru care cobora spre gară, Uzina Mecanica – Balanţa. Pe la ora 5,30 m-a oprit o patrulă în zona Spitalului, care mi-a cerut buletinul, eu justificând că nu-l am pentru că veneam de la spital, unde am "primit" un corset de ghips după un accident. M-au percheziţionat, au văzut că ghipsul era ud şi s-au oferit să mă ducă ei acasă cu un ARO militar. Am refuzat, îngăimând câteva cuvinte, iar aceştia m-au lăsat să plec, târâindu-mi cu greutate paşii spre casă. Ajuns pe Alba Iulia, la ora când plecau navetiştii, am văzut efectul acestor manifeste lipite…. Grupuri de sibieni citeau de pe geamul interior al staţiei de autobuz şi stâlpi conţinutul manifestului, comentau cu glas tare cele ce citeau… efectul se făcea simţit. Ajuns acasă, Sanda, soţia mea, mi-a sărit în braţe, plângând. Eram fericit că am reuşit acţiunea. Rămânea să văd ce voi face cu restul de manifeste, unde le voi lipi. Era deja ziua de 19 decembrie…"

20 decembrie, ziua când Timişoara era liberă, când Aradul şi Lugojul s-au ridicat şi ele iar la Sibiu au venit "băieţii" cu ROMBAC-ul

Chestia cu revoluţia este exact ca în bancul acela spus mie de col. Părean fie iertat, cu satele şi cu trenul. Adică, parafrazând, în România, la 1989, au fost trei categorii de localităţi. În care a fost revoluţie, în care s-a auzit revoluţia şi care au auzit de revoluţie.

Eu am "făcut" Revoluţia într-un oraş în care a fost revoluţie, dar nu se face panaramă pe tema asta că era doar oraş, nu municipiu cu CV şi fiţă. De exemplu, uite Timişoara a eclipsat atunci două orale care au ieşit înaintea Bucureştiului şi a Sibiului: Arad şi Lugoj.

La Arad, încă din seara lui 20 decembrie, lumea s-a adunat pe străzi "provocator" şi aparent neorganizat şi tăcut, deşi erau foarte organizaţi de fapt, pregătind "explozia" protestului de a doua zi. Aradul chiar dacă şi-a dat şi el, în 1989 tributul uman pentru libertate – 19 morţi şi 38 de răniţi, încă e trecut la "şi alţii" de oficialii "experţi" faimoşi de la tv şi din presă. Interesan că, deşi e faimoasă "duşmănia" dintre Timişoara şi Arad (şi între Poli şi UTA), acum au fost solidari. În noaptea de 20 spre 21, armata deja era pe străzi. Preventiv.

La Lugoj, treaba a fost mai serioasă pe 20 decembrie Aflasem şi noi că lumea a ieşit dar că a fost în general linişte, nu ca la Timişoara. Adică nu au fost atacaţi soldaţi, nu a fost măcel, nu s-a tras în plin. Cu excepţia a doi băieţi care, inconştienţi, au vrut să sară gardul unităţii militare şi au fost împuşcaţi, regulamentar şi justificat, de santinelele aflate în post, asta ca aluzie că şi noi atunci eram santinele în post şi că "uite cum se face". Am zis "Uf" uşuraţi, mai ales că era riscul ca să fim trimişi la Lugoj pentru "pacificare". Din Lugoj era Biba, sergentul nostru, băiat simpatc, cult, muzician, cu umor şi cu o voce ce semăna cu a lui Călin Pop de la "Celelalte Cuvinte". Din camaraderie, eram şi noi legaţi de oraşul acela bănăţean

Am zis "Uf" uşuraţi degeaba că în tăria nopţii, pe la 3 parcă, năvălesc în corpul de gardă Maiorul Păpurică, împreună cu un lent major de intendenţă-finanţe. Eram la somn, Păpurică urlă înăuntru ca posedat că "DUMNEZEII MAMILOR VOASTRE!!!!!!!!!! DEŞPEPTAREAAA!!!!!!!!!! E ALARMĂ DE LUPTĂ!!!!!!. Fără a explica prea multe. Încet încet, după ce ne dezmeticim iar Păpurică îşi revine parţial la o relativă raţiune. Aflăm aşa, doar ca pentru noi, for our eyes only, de la tov. lt. maj., că ăştia de la Timoşoara şi din alte locuri "vor să-l dea jos pe Tovarăşul Ceauşescu – DAR NU VOR REUŞI!", suntem trimişi să păzim mijlocul şoselei, actualul drum E70. De ce? Pentru că cei de la Lugoj şi-au făcut treaba în oraş şi vin PE JOS, spre Caransebeş, iar noi trebuie să… Nu ştiu nici acum nu ştiam nici atunci ce trebuia să. Să nu-i lăsăm în oraş? Să nu-i lăsăm în unitate? A, că e absurd să faci cam 45 de kilometri PE JOS pentru a porni revoluţia într-un oraş (tot mic), care se putea descurca şi singur la asta (cum s-a şi petrecut dealtfel), nu a avut loc în creierii cazoni ai lu tov. maior care se ocupa, oau, de "pregătirea de luptă". După ce am stat ca proştii cam o oră pe şosea ca idioţii, ne-am băgat la somn, transmiţându-i cele bune tovmaiorului. Oricum la cums e comporta, ura lui faţă de soldaţi era nelimitată.

A, ce a fost cu cei doi morţi de la Lugoj? Au fost doi băieţi de vârsta mea. Daniel Brocea şi Valentin Rosada. Au fost împuşcaţi mortal de un subofiţer, când treceau cu coloana de manifestanţi, pe lângă unitatea militară din localitate. Subogiţer care NU A RESPECTAT ORDINUL comandantului său de a NU SE TRAGE. Plutonierul a tras "din patriotism" şi pentru că nu mai putea suporta ce se striga împotriva tov. Ceauşescu.

La Timişoara deja era libertate, nu mai exista conducere care să ţină de PCR sau de Republica Socialistă România. De la balconul Operei, se transmite proclamaţia Frontului Democratic Român. Timişorenii cer: alegeri libere, libertatea cuvântului, a presei, a radioului şi a televiziunii, deschiderea graniţelor, respectarea drepturilor omului, eliberarea deţinuţilor politici, revitalizarea economiei, reforma învăţământului, libertatea cultelor, îmbunătăţirea asistenţei medicale şi a alimentaţiei publice.

"Cerem întregului Popor Român să ni se alăture în lupta pentru democratizarea ţării", spunea proclamaţia de la Timişoara. Se chema la proteste paşnice şi fără violenţă.

La Sibiu aterizează faimoasa şi intenţionat uitata cursă ROMBAC 1-11, care aducea, printre alţi pasageri de umplutură, 37 de băieţi tot de-un fel, voinici, atletici şi atipici. Erau poate "oamenii" de la Bucureşti invocaţi de Nicu Ceauşescu cu o zi înainte, sau alţi "oameni" cu misiune clară care urma să facă victime în următoarele zile la Sibiu. Suspect de la început a fost faptul că NICIODATA până atunci nu a aterizat, la Sibiu, un ROMBAC, cursa regulată Bucureşti-Sibiu şi retur fiind făcută de simpaticul şi ultracunoscutul Antonov An-24.

Explicaţia de noaptea minţii a fost că erau prea multe colete venite din străinătate pentru Sibiu. A, cum au apărut ele aşa, subit, multe, nu contează. A, cum aceleaşi colete în aceaşi eprioadă încăpeau lejer întrun AN-u, asta iar nu contează.

Conform informaţiilor ulterioare, adresele de pe buletinele voinicilor aterizaţi "în vizită de lucru" la Sibiu, erau sau fictive, sau sedii de fabrici şi uzine. Au stat în partea dreapta-faţă a avionului, NEAMESTECÂNDU-se cu ceilalţi pasageri. Deci e clar: un grup special, de speciali.

21 Decembrie -ieri în Timişoara, azi (aproximativ) în toată ţara sau revolta muncitorilor

Ziua de 21 decembrie este cea în care, oficial, se "marchează" începutul Revoluţiei din 1989 la nivel naţional, deşi majoritatea localităţilor, municipii oraşe, comune, dormeau liuniştite isând că a doua zi poate vor mai băga ceva la alimentara, cu sau fără coadă, sau dacă aud estulă ţuică şi vin pentru mesele de Crăciun şi Anul Nou. Din cele oficial 103 municipii şi 320 de oraşe doar 18 sunt declarate "oraş martir". Să vedem ce a fost pe 21 în ele.

La Alba Iulia, revoluţia a început pe 21 seara, cu un marş de protest, fără incidente.

Aradul începuse din seara lui 20, iar în 21 muncitorii au pornit spre centrul oraşului. Un baraj al armatei îi opreşte, se trage un foc de avertisment dar nu se lasă nici cu violenţe, nici cu victime şi se protestează paşnic până seara.

La Braşov, pe 21, ies muncitorii. La fel, sunt opriţi de armată, se trag focuri de avertiment, dar nu sunt semnalate violenţe.

La Cluj, pe 21, s-a ieşit. Clujul este unul dintre oraşele care are mărturii fotografice exact din momentul deschiderii focului în Piaţa Libertăţii. Tot ca la Timişoara, soldaţii sunt atacaţi de manifestanţi. Momentul deschiderii focului a fost model Timişoara, dar mai dezordonat: Foc de avertisment cam de-aiurea, cu un plus de focuri exacte trase din altă parte. După împrăştierea manifestanţilor, printre cadavre se plimba un tov. în civil., nederanjat de nimeni. O imagine surprinde o fereastră DESCHISĂ la una din clădiri. Care nebun ar deschide geamul când riscul e să se tragă? Clujul are oricum un număr consistent de civili împuşcaţi ÎN CAP. Un soldat tâmpit (cum spuneţi voi) nu poate să tragă în cap cu aşa talent.

La Cugir a fost cea mai sîngeroasă revoluţie raportată la dimensiunile oraşului, dar nu e de mirare având în vedere importanţa strategică a lui. Muncitorii se adună, protestează pe străzi, dau foc la Consiliul Popular, merg la miliţie, la miliţie sunt ameninţaţi de comandant dar nu se lasă, ci atacă sediul şi îi dau foc. Comandantul Miliţiei şi un subofiţer sunt linşaţi de mulţime.

Reşiţa iese şi ea pe 21, ca orice centru muncitoresc serios. Un singur miliţian a făcut urât, deranjat că un grup cânta "Deşteaptă-te Române", dar e redus paşnic la tăcere. Aici este probabil unicul loc unde primul secretar de partid trece de partea revoluţionarilor, Reşiţa devenind liberă fără violenţe.

Tărgu Mureş, oraş pe nedrept uitat, a ieşit şi el pe 21. Muncitorii vin dinspre periferii spre centru, unde se lovesc de represiunea forţelor de "ordine" miliţie, securitate, armată, cu care s-au bătut de la egal la egal aproape. Seara se şi trage, şase oameni fiind ucişi. Mulţi au mai fost arestaţi şi bătuţi de Miliţie-Securitate. Dara sta s-a uitat. I-a bătut armata şi soldaţii proşti

*

Despre Bucureşti se ştie, aşa că nu mai spun decât micul detaliu că, de credeaţi că mitingul acela al lui Ceauşescu s-a terminat dupa busculada aia generata de (?????), strigătele disperate de "A-looo" ale lui Ceauşescu şi de întreruperea emisiei, vă înşelaţi. Manifestaţia pro-PCR a continuat ca şi când nu s-ar fi petrecut nimic, Ceauşescu tuna, fulgera, promitea, lumea scanda, agita lozinci şi aplauda. Poate unii dintre agitaţii aceia au şi certificat de revoluţionar.

Iar dacă restul ţării nu era motivat să iasă în stradă, s-a petrecut măcelul de la Intercontinental, unde toţi şi-au dat mâna tovărăşeşte să omoare oameni.

*

La Caransebeş a început tot pe 21. Ceva era oricum în aer. Muncitorii s-au pornit spre centru unde s-au lovit de miliţieni. Sediul miliţiei a fost devastat, vila secretarului de partid incendiată. Miliţia trage în oameni. Eu aud toate acestea, pentru că eram toţi în alarmă, postaţi din 3 în 3 metri, în jurul unităţii, dar pe partea interioară a ei. Eu eram, cu un ofiţer "de birou", în zona Postului 3, spre şosea. A fost o noapte de coşmar. Dar faţă de alţii care au şi văzut, noi am fost mai norocoşi. Se auzeau, dinspre oraş, focuri de armă şi strigăte. De seara până la jumătatea nopţii. Aflăm şi lucruri care ne bucură. Cei de la Partid au cerut ca armata să vină împotriva manifestanţilor dar comandantul Garnizoanei, colonelul Nicolicea, a refuzat. La Caransebeş, conducerea de partid a tăiat-o, iar miliţienii s-au "refugiat" la Regiment unde, "ştiam" noi, au fost arestaţi.

Primim ordine din ce în ce mai "pacifiste". De la a trage (regulamentar, conform Anexei "Uzul de armă" din regulamentul serviciului de gardă) asupra celor care INTENŢIONEAZĂ să atace unitatea, la a trage asupra celor care forţează intrarea în unitate, până la a-i lăsa să intre în incinta unităţii şi a trage doar dacă au intenţii agresive. Pentru că eram soldaţi proşti, nu?

Spre dimienaţă, Caransebeş era oraşul din România condus de nimeni. Drept pentru care, Armata a preluat puterea.

*

La Sibiu a fost începutul unui măcel care a durat până după Crăciun. Era normal, erau (poate?) băieţii din Rombac plus alţi băieţi. Sibiul era oraş cheie. Dublu cheie: A doua garnizoană după Bucureşti şi… Nicu. Trebuia ceva mai tare şi or ezistenţă mai acerbă în apărarea nobilelor diealuri ale socialismului.

Şi despre Sibiu am scris şi s-a scris, ba chiar a apărut un film "Libertate".

La Sibiu în Piaţa Mare, a fost acelaşi meniu clasic ante 22 decembrie: protestatari, Miliţie ultra agresivă, bătăi, arestări. Când s-a tras în Piaţa Mare foc de avertisment, paradoxal, au murit oameni. Vina s-a dat pe armată, dar fără a veni cineva cu argumente clare, doar aşa, că armata era la îndemână. Era EXCLUSIV armată în Piaţa Mare (incluzând aici şi podurile)? NU.

La, fel s-au ascuns sub preş mai multe aspecte despre "eroismul" şi implicatrea Miliţiei: atacurile de pe str Gheorghe Lazăr, atacul cu câini din zona Blocului Plombă-Casa Modei, ARO-ul care "culegea" revoluţionari până a fost întors cu fundu-n sus şi incendiat, şi mai ales la Miliţie unde s-a tras în oameni ŞI pe 21. La pariu ca ce am pomenit aici nu a apărut în filmul "Libertate", tare trâmbiţat peste tot. Am înţeles că şi la Sibiu s-a "marcat" ceva.

21 Decembria a fost revolta muncitorilor. De aceea ăştia s-au răzbunat crunt pe fabrici după Revoluţie.

Apropo, preşedintele Iohannis deşi sibian, nu a lansat niciun mesaj pe şi despre 21 decembrie. Dar " a susținut luni, 18 decembrie 2023, o alocuțiune în cadrul evenimentului „O lume mai bună este Made in Romania: Commit Global”, care a avut loc la Museum of Immersive New Art din București". Era mai important. (va urma)