Anunţuri importante!

Acasa >

Articol

Cu mare regret anunţăm doritorii de toate vârstele despre suspendarea temporară, după 30 de ani de activitate neîntreruptă a Şcolii Altfel – ŞCOALA NATURII ÎN NATURĂ din Sibiu -,decizia fiind impusă de restricţiile PANDEMIEI şi de alte probleme obiective.
Tot din aceste motive se amână şi a doua oară întâlnirea noastră din 30 mai 2022 în Valea Moaşei, a tuturor beneficiarilor educaţiei şi instruirii preventive oferite de această şcoală zecilor de mii de elevi iubitori de natură de-a lungul anilor.
Trăim cu speranţa să ne putem revedea la toamnă, cu ocazia lansării ultimului volum demascator: "Vremuri, locuri şi destine", scris de Bunicul IOSIF DERZSI (volum oprit la publicare până acum).
Tot aici se cuvine să reamintim pe foştii membri fondatori şi colaboratori voluntari trecuţi în nefiinţă, cu contribuţia cărora am reuşit să obţinem rezultate remarcabile, greu de egalat în Şcoala Altfel, realizat în natură şi celelalte acţiuni pentru binele comunităţii sibiene:
1. Î.P.S. Antonie Plămădeală, 2. ing. Blaj Robert, 3. ing. Burduhoz Viorel, 4. Blazsanyi Eugen (Avrig), 5. ing. Cotârlea Ioan, 6. ing. Cibu Mircea, 7. prof. Ciortea Doina, 8. ing. Constantinescu Alexandru, 9. dr. Cristea Mihai, 10. Derzsi Iuliana, 11. Derzsi Dionisie, 12. ing. Făţan Gheorghe (Avrig), 13. prof. Găluşca Ana, 14. Găluşca Mihai, 15. ec. Heintz Dezideriu, 16. arh. Ispas I. Virgil, 17. ec. Kebelei Emma, 18. dr. Lenghel Ioan, 19. Maxim Aurel, 20. Mathe Ştefan Găbrian, 21. prof. Mălaiu Ioan, 22. ing. Moisei Ioan, 23. prof. Muntean Olimpia, 24. ing. Munteanu Ştefan, 25.dr. Nadai Csaba (Budapesta), 26. ec. Ostrovăţ Antonie Victor, 27. col. Părean V. Ioan, 28. rad. Ploiaş Aurelian, 29. Ştefan Brandeş Lăţea, 30. ing.Trifu Romeo Marius.
Mii de mulţumiri şi veşnică recunoştinţă pentru aceşti minunaţi oameni, modele pentru urmaşi.
Aş încheia cu câteva cuvinte din discursul majestăţii sale MIHAI, în plenul Parlamentului României, în 2011:
"Avem nevoie de istorie şi memorie despre ce am fost şi ce am ajuns pentru a putea merge mai departe pe drumul ales. Dar, cine nu are o istorie reală şi memorie corectă nu poate să aibă nici viitorul dorit".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

IOSIF DERZSI – BUNICUL,
La 86 de ani,
Fondatorul Şcolii Naturii în Natură

08 februarie 2022 la 00:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 minute
Ziua Forțelor Terestre Române, sărbătorită cu depuneri de coroane, la Casa Armatei
Pe 23 aprilie, începând cu ora 10, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 51 minute
„FLY – În Familie” – o zi specială la Aerodromul Măgura, dedicată zborului, relaxării și bucuriei de a fi împreună
În 1 Mai, Aerodromul Măgura din Cisnădie devine gazda unui eveniment deosebit dedicat familiilor: „FLY - În Familie”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Ianis Stoica și Tiago Goncalves ”rotunjesc” conturile clubului FC Hermannstadt! Aproximativ 3 milioane de euro ar urma să încaseze sibienii, la vară!
Gruparea de pe ”Municipal” e pe cale să-i vândă pe Ianis Stoica și Tiago Goncalves la finalul sezonului....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
După doi ani, sibianul Victor Cornea părăsește Top 100 mondial de dublu
Tenismenul legitimat la TC Pamira a coborât zece poziții față de săptămâna trecută și, pentru prima dată din...
Actualitate
2 min de citit