Pe vremuri, când auzeam că în 9 Mai toată suflarea festiviștilor perora despre Ziua Europei și mai că nu amintea ceva de cucerirea Independenței României bodogăneam necăjit câte în lună și în stele. Dacă e să fim corecți, am putea descifra această sincopă a comunicării, această tăcere drept o recunoaștere a inexistenței independenței noastre. Da, în 1877 ne-am bătut cu turcii, am ieșit de sub papucul lor, dar ne-am vârât sub alți papuci, așa cum se întâmplă cu toate țările mici, nu neapărat ca întindere, ci ca importanță în marile decizii pe care le iau puternicii continentului sau chiar ai planetei. Nu am fost niciodată, nu suntem și nu vom fi total independenți (istoria ne oferă nenumărate exemple ce susțin acest lucru). Pe de o parte, ni se spune ce și cum trebuie să facem, ce și cum e mai bine pentru noi, iar pe de altă parte avem vocația unei verticalități înșelătoare. Stăm în poziție de drepți, grăbindu-ne să păstrăm o postură impecabilă atunci când vine vorba de gudurat, de cântat în strună marilor meseni de pe la adunările unde se împart pâini și cuțite. Da, da, stăm drepți, dar nu demni, ci într-o regulamentară obediență. Dacă ziua Cuceririi Independenței României ar fi mai puțin invocată pentru că festiviștii conștientizează că neatârnarea e doar un ingredient al enunțurilor șablonarde, mai, mai că i-am putea felicita pentru sinceritatea comportamentului. Ignorarea semnificației zilei de 9 Mai 1877 și canalizarea tuturor discursurilor și activităților pe Ziua Europei este însă rodul unei slugărnicii tăbăcite. Problema e că azi acea Europă căreia îi comandăm tort și șampanie e tot mai costelivă, tot mai șubredă, plină de fisuri. O Europă destabilizată de un nou val de refugiați (să nu uităm despre așa-zișii refugiați din Siria care au umplut Germania, Franța și Italia în urmă cu câțiva ani), cu economiile bumbăcite de criza materiilor prime, de prețurile uriașe la energie, de sărăcire și frământări sociale nu mai e un organism viguros. O Europă care, declarativ, se luptă cu Rusia, dar prin dos parcă, parcă ar mai face niște afaceri cu ea nu are cum să ajungă la statutul pe care încearcă să i-l creioneze niște lideri ipocriți. Oricât ar fi de dureros, România este ba la cheremul Uniunii Europene, ba la cheremul SUA, plus că nici vecinătatea relativă a Rusiei nu îi conferă liniște și confort. Carevasăzică, ce să fi sărbătorit în 9 Mai? O independență iluzorie sau o Europă tot mai slăbită? Odele, cântările, beția de cuvinte, discursurile ce sună a gol nu vor rezolva nici problema independenței, nici criza Uniunii Europene. Dar noi, într-o pornire festivistă de nestăvilit, batem darabana a sărbătoare, indiferent de e aniversare sau comemorare.