Remember 1989, faza pe rutină

Da, în fiecare an, cu puţin înainte de Crăciun şi în mijlocul sezonului de hăulit colinde prin supermarketuri şi restaurante, în plin Becuri-Fest, când i-e omului mai drag shoppingul şi ţuica fiartă, ne găsim hop şi noi să aniversăm atâţiaşpe ani de libertate, de la revoluţia anticomunistă, anticeauşistă, anti ce-o mai fi fost şi pe cei care au căzut "pentru libertate şi demnitate" şi alte valori care nu mai sunt importante acum, că am evoluat şi suntem cool.

Poate e şi vina festivismului tot de un fel pentru ducerea unei asemenea sărbători în derizoriu. De la 1990 încoace avem, în fiecare decembrie, aceleaşi evocări deseori de la aceiaşi oameni. Mai nou de la mulţi care atunci nu puteau fi în stradă pentru că nu aveau vârsta. Aflăm a miltirepetata oară, despre cum au pornit muncitorii din fabrici, pe 21, despe cum au aprins ei lumânări în atelier şi au cântat "Deşteaptă-te Române", cum au trecut podul Gării, cum au intrat în conflict cu forţele de ordine, cum au ajuns în Piaţa Mare, cum au făcut hora mare, cum a venit armata, cum a fost împuşcat Mititelu. De acolo se sare la ce a fost la Miliţie şi apoi brusc se ajunge la ziua de 22 şi la începutul "războiului" armată-terorişti, cu accent tot mai accentuat pe vina armatei, pe cei arestaţi la Bazin şi cu flori şi osanale pe adresa eroismului Miliţiei şi Securităţii. Se mai zice despre Casa de Cultură şi Casa Armatei, despre Forumul şi Frontul, despre Nicu şi Dragomir. Se depun coroane şi jerbe de flori la Casa de Cultură şi la Cimitir-secţiunea eroi 1989 unde două locuri de veci nu au nume, unde se cântă "Presăraţi pe-a lor morminte" şi se asistă cu plicitiseală din zona oficială la Te-Deum. Se mai face un simpozion şi-o expoziţie, ultima chiar cu elemente interesante care nu interesează pe nimeni. Autorităţile şi politicienii transmit mesaje scrise de PR-ii lor pe tema lui 1989. Revoluţionarii apar şi ei, fiecare cu grupul său de regulă afiliat politic, că nu mai sunt nici ei uniţi ca atunci. În ziare apar diverse amintiri şi rememberuri, tot mai rare şi ele, cu nu prea aduc reach şi vizualizări ca chiloţii unei starlete de TV sau ultima bârfă "pe surse" despre cine ştie c epolitician cu sete de imagine. Apoi salut calu', viaţa merge înainte, despre morţi numai de bine şi să fie sănătoşi că au murit degeaba că uite că ne descurcăm şi fără ei. Şi-apoi ne vedem la anul, tot pe vremea asta. Trist şi vesel în acelaşi timp. Dar cîţi ne-au ajutat ca să nu ne pese aşa de tare?

1989 faza pe insultă şi defăimare a nostră

A fost aranjat totul de dinainte, la Malta. A fost un parandărăt între KGB şi CIA, adică vorba aia, "agenturili". A fost un aranjament al marilor puteri ca să-l dea jos pe "cel mai mare român" care a făcut România o superputere galactică virgulă care deranja la nivel supraînalt. A fost o lovitură de stat cu unii care au fost răniţi sau au murit doar aşa, pentru ca să dea bine. A fost în încercare a Ungariei să ne ia Ardealul Sfânt cu mai mult scandal decât era nevoie. A fost mâna ruşilor. A fost degeaba că tot ăia-s la putere. De ştiam ce va veni, nu mai ieşeam atunci. "Îmbulzeala", "Loviluţia", "Mascarada" "manipulare", "lovitură de stat" şi alte epitete care mie îmi fac cel puţin o enormă greaţă. Pun pariu că cei care folosesc cel mai mult şi mai public expresiile astea referitoare la ce a fost la 1989 ori au trăit-o în faţa televizorului cu berea sub nas şi cârnaţii pe masă (adică au auzit şi ei că a fost pe aici o revoluţie). Ori au interes să o minimizeze, de ciudă că li s-a dus lumea lor aia cu tovarăşi, ori ca să îşi mascheze activităţile "gri" desfăşurate atunci şi după. Mai sunt, da, marii experţi care atunci ori nu ştiau diferenţa dintre caca şi papa ori nici nu erau la stadiul de proiect sexual. Dar care sunt invitaţi să spună public păreri despre asta.

Încă din 1990 cineva a avut ceva cu Revoluţia noastră, de se chinuie de atunci să o facă praf, să arate că de fapt românii nu au avut niciun merit, că totul a fost scenariu şi regie şi figuraţie şi că mai trebuia doar să strige regizorul "Motorrr!" şi înceapă filmările.

Ce aveţi cu Revoluţia noastră? V-a deranjat prea tare şi a fost nevoie de muncă multă să vă repliaţi? Aporpo, nimeni nu a spus că gata, ea a fost şi este 100% "Made in Romania". A fost şi contextul, că Rusia bătuse palma cu America prin Gorbaciov şi Reagan (ulterior Bush). În noiembrie 1989 deja cădea Zidul Berlinului, moment esenţial în desfiinţarea blocului comunist estic. Toate ţările satelite URSS din Europa, cu excepţia Albaniei şi României, renunţaseră la comunism sau la rolul conducător al partidului comunist şi unic. Reţeta a fost aceeaşi, semn că a venit dintr-un singur loc: proteste ale tineretului, solicitări de democraţie şi alegeri libere, ceva vânzoleală minoră cu forţele de ordine ca să apară deva pe la ştiri, Occidentul care mima că e revoltat şi implicat, apoi concucerea comunistă lăsa şurubul tot mai lejer, dictatorii "legendari" se retrăgeau lăsând loc unor intermediari care să ghideze regimul socialist spre pieire până la noi ordine. La noi trebuia parcă să fie mai altfel şi nimeni nu a negat asta. Toţi ştiam că şi ceasurile lui Ceauşescu erau numărate. Toţi speram atunci că Tovarăşul cel bătrîn ("Cel Bun-Cel Drept-Cel Mare-Cel Viteaz", vorba cântecului) să facă un pas înapoi la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie (deja interziseseră un film românesc nevinovat şi ne-politic doar pentru că se numea, profetic, "Noiembrie – ultimul bal") şi să-i cedeze locul mult mai liberaluluilui şi chiar popularului său fiu Nicu Ceauşescu, numai bun pentru a se ocupa de o tranziţie lentă şi nedurerosaă de la socialism la capitalism. Ar fi fost exact schema standard aplicată în celelalte ţări. Dar nu a fost să fie aşa.

A-i trata pe cei care atunci şi-au riscat viaţa, sau şi-au pierdut-o, pe cei care au avut curajul să renunţe la tot pntru a se lupta cu un monstru invincibil, ca pe nişte momâi de teatru de bâlci, depăşeşte simpla insultă şi ajunge la rangul de mârlănie de neam prost. Dar nici asta nu e o simplă întâmplare, ci s-a muncit mult la ea.

Revoluţia din 1989 văzută în 2023: să înţelegem că Ceauşescu a avut dreptate

Spre bucuria mea, eu şi colegii mei de generaţie am prins momentele acelea "live", cum se spune, aşa că supercampaniile de prosteală nu s-au prins nici de mine, nici de alţi trăitori ai lui 1989.

Ne amintim cum Ceauşescu, în faimosul lui discurs din 20 decembrie 1989, spunea că revoluţionarii erau "grupuri de elemente huliganice". Aflăm acum (şi nu doar acum) mai ales pe filiera PCR-miliţie-securitate, că cei care au ieşit în stradă în 1989 au fost, majoritatea, oameni certaţi cu legea, golani, interlopi, bulangii, alcoolici, indisciplinaţii şi prăpădiţii fabricilor.

Ceauşescu spunea că din cauză că golanii şi fasciştii au atacat "instituțiile de stat și de partid", inclusiv unități militare, s-a tras pentru ca să se apere "ordinea și bunurile". La Timişoara şi implicit, în toată țara. Exact ce se spune acum când e vorba de "cine a tras în noi" înclusiv înainte şi după 22. Cei ucişi şi răniţi în faţa Miliţiei şi Securităţii la Sibiu au beneficiat de apărarea ordinii şi bunurilor întregului popor. S-a acţionat conform regulamentului, nimeni nu e vinovat. Urmele de gloanţe din pereţii blocurilor de vizavi confirmă asta. Nu avea cum să le tragă armata decât dacă le aruncau cu mâna sau praştia.

Ceauşescu spunea că "organele de ordine" au efectuat "cercetările corespunzătoare" petru a vedea cine e vinovat de aceste acte fasciste, provocatoare de distrugere. În menorialistica "cu ochi albaştri" sau cu uniforme tot albastre, referirile sunt asaemănătoare. Nimic despre bătăi, arestări la grămadă, atacuri asupra manifestanţilor (ca în Sibiu la Casa Modei, pe 21). Doar reţinerea turbulenţilor şi "cercetări corespunzătoare" şi încercare de dialog.

Ceauşescu spunea că revoluţia a fost organizată "în strânsă legătură cu cercuri reacționare imperialiste, iredentiste, șoviniste" și cu "serviciile de spionaj din diferite țări străine". Şi spunea de "agenturili de spionaj". Ei? Ce auzim acum? Nu tot aia? Felicitări tovarăşi, aţi reuşit prosteala unei ţări întregi, vă meritaţi pensiile.

Mai spunea Ceauşescu despre cum momentul 1989 "face parte dintr-un plan mai general împotriva independenței și suveranității popoarelor", şi trâind acum, în 2023, nici nu îl mai pot contrazice.

Deci e clar, la cum trâmbiţează o majoritate amuzant de mare de "experţi", "istorici", "cercetători", "analişti", universitari activi sau în rezervă şi retragere şi chiar oameni simpli şi culmea carahgioslâcului, chiar revoluţionari, la cum citeşti în articole, reviste (cu dedicaţie şi în uniformă) la televiziuni sau aiurea pe net, Ceauşescu a avut 200% dreptate. Chiar e de mirare că l-au mai împuşcat, puetau să-l facă ministru secretar de stat sau măcar invitat permanent la emisiuni de analiză politică. Cum au făcut la naţionalizare comuniştii cu unii don foştii patroni, îi angajau pe post de directori sau şefi de birou că nu aveau tovarăşii idee cum funcţionează fabrica "poporului".

Nu au existat terorişti, oamenii au murit că aşa au avut ei chef

Deci să fie clar. Revoluţia au suportat-o şi făcut-o în marea ei parte, românii. Ei au riscat, ei au murit, ei au suferit după aceea (zic de revoluţionarii adevăraţi, nu de isteţii care s-au descurcat şi au ajuns social bine mersi, uneori chiar colegi cu cei împotriva cărora au ieşit în stradă). Cu sprijin extern, OK, dar mult mai mic decâd se fâlfâie.

Dar nu aici e problema. Problema e că au fost ucişi oameni. Dacă înainte de 22 măcar era o justificare a crimei de către regimul "poporului şi pentru popor", după plecarea lui Ceauşescu de la putere (că asta a făcut, a plecat. Cu elicopterul) nu se mai justifică nicio moarte. Sa nu uităm cum a fost pe 22. Ceausescu a plecat, ura-ura, iar ARMATA s-a RETRAS in cazărmi. Asta până a început să se tragă, iar armata a fostc hemnată afară din cazărmi. Deci nu armata a început. La scurt timp după plecarea lui Ceauşescu. Şi s-a tras până aproximativ (cu ceva prelungiri la Sibiu) până imediat după executarea lui Ceauşescu. Să spui acum că nu au existat terorişti şi că victimele au fost făcute de soldaţi proşti care nu ştiau nimic despre armament sau de civili beţi şi retarzi care au primit arme de la armată, o consider o glumă cinică şi sinistră. Din simplul motiv că dacă ar fi fost aşa, focul ar fi continuat, chiar s-ar fi dezvoltat în timp pentru că alarma nu s-a ridicat la armată imediat după ce Ceauşescu a fost pus la zid, iar civilii ar fi tras şi ei ca la nuntă, ei fiind de necontrolat.

Apoi, cine mai ţine minte, majoritatea focurilor trase de terorişti erau foarte economice şi denotau profesionalismul făptaşilor. Glonţ în cap, foc la mişto exact unde "doare" mai tare, trăgători izolaţi din poduri, de la ferestre, din maşini, de pe anumite clădiri care dominau zona sau un anumit obiectiv. Adică exact ce NU putea să facă un soldat tâmpit şi nemâncat sau un civil cu alcoalele-n nas. Da nu e de negat, au avut şi ei militarii şi civilii contribuţia lor la haos, dar nu in exclusivitate şi nici măcar în majoritatea cazurilor. Deci cine a tras în noi DUPĂ 22? Că înainte de 22, ştim: toţi: armată, miliţie, securitate, conform consemnului sau uzului legal de armă. Sau nu.

Evident că şi soldaţii şi cilvilii au aranjat şi marile diversiuni cu simulatoarele, cu ţintele false de pe radare, cu telefoanele care te duceau nicăieri sau cu ordinele contradictorii care duceau la mini-măceluri.

Cu teroriştii avem aşa. Imediat după 1989 se ştia că cei care au tras erau structuri armate fidele lui Ceauşescu: Securitate, USLA, susţinători fanatici, "speciali" străini. Şi uneori armata.

După aceea, a început tot mai mult să câştige teren culpabilizarea armatei în totalitatea ei, victimizarea miliţiei şi "curăţirea" securităţii. Armata era o adunătură de sălbatici nepregătiţi care atâta aşteptau, un semn să începă un tămbălău enorm şi nejustificat, miliţia a asigurat ordinea şi liniştea şi nu a-a atins nici cu un fulg de protestatari, ba chiar căuta să aplaneze conflictele şi rezolva problemele de comunicare, securitatea anihila sau măcar supreveghea spioni străini mai ales ruşi şi dorea şi ea să scape de Ceauşescu.

Apoi, pe lângă armată, au apărut agenturili. Agenţi KGB sau de alt fel, aduşi de Iliescu şi ai lui ca să creeze debandadă pentru a ajunge mai uşor la putere (altă teorie tembelă, toată lumea dorea ca cineva, ORICINE să fie la putere tocmai pentru că era prea mare debandadă). Au mai fost şi câţiva defecţi fanatici, dar efectiv de capul lor, fără a fi coordonaţi de vreo structură, ba chiar acţionând împotriva ordinelor. Şi au intrat pe piaţă diversioniştii de la DIA, adică înţelegeţi, trupe speciale şi "secrete" ale unei armate pline de soldaţi habarnişti care nu ştiau unde începe şi udne se etrmină arma din dotare. Se mai pomeneşte de civilii cu arme, dar nu obsesiv, că bate la ochi.

Acum, e clar. Singurii care au fost terorişti au fost armata şi civilii. Aşa li s-a spus, aşa scrie în revistele "de specialitate", aşa strigă cei de la televiziuni şi de pe siteuri. Apariţilie serioase ca de exemplu cele ale lui Hodor, Ursu sau Thomasson sunt prea puţin pentru valul de diversiune şi ceaţă împrăştiat de alţii. Nu au existat terorişti, oamenii au murit că aşa au avut ei chef.

Păi la aşa muncă de zăpăcire şi minimalizare, cine aţi vrea să mai fie încântat de 1989? Toţi sunt sătui şi plicitisiţi

La vremuri noi, tot voi

O altă cauză a stării de sictir cu privire la ce a fost în 1989 este convingerea tot mai tare că atunci nu s-a schmbat de fapt nimic. Sau nu mare lucru. Tovarăşii din PCR, după câteva luni ori de ascuns pe după boscheţi ori de turnat cenuşă-n cap că "şi noi am suferit", au revenit cu tupeu pe post de indispensabili ai noii vremi. Tov. director a devenit dom' director dacă nu chiar dom' patron. Tovarăşii activişti au devenit domnii membri din Front, apoi de Partid apoi din structuri administrative. Ideologii marxism-leninismului şi ai neamestecului în treburile interne au devenit corifeii integrărilor de orice fel şi ai promovării valorilor occidentale. Tovarăşii de la Consiliul Culturii au devenit domnii de la direcţiile de cultură. Copiii şi alte rude ale securiştilor şi "colaboratorilor" au bubuit în noua politică la fel cum au făcut şi pe atunci activiştii UTC şi UASCR. Niciunul dintre cei care au dus-o bine sub comunism, în uniformă sau nu, nu a sărăcit în democraţie sau UE-ism. Cele câteva "accidente" nu fac altceva decât să confirme regula.

Aşa că ce să serbezi? Şi aşa se spune acum? "Au murit degeaba". Nu nu au murit degeaba, noi nu trăim cum trebuie şi am lăsat lucrul la jumătate.

Încă mai există teamă. De ce şi de la cine?

Am aflat cu uluială că o carte (şi) despre terorişti, "Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989",coordonată de Andrei Ursu şi Roland O. Thomasson, a fost CENZURATĂ (da, aţi citit bine) de chiar conducerea Institului Revoluției Române din Decembrie 1989, vezi aici: https://www.contributors.ro/din-avatarurile-unei-carti-despre-crimele-securitatii/.

De ce, pentru că făcea legături deranjante şi ajunsese la concluzii ne"standard" cu privire la cine a tras, cum a tras şi ce diversiuni majore au mai fost pe lângă că s-a tras. La fel, mulţi participanţi la momentul 1989 se abţin de a povesti în detaliu ce a fost şi ce au văzut, sub pretexte că "oricum nu mai are rost", sau "ce mai contează"; ori chiar direct, de TEAMĂ. O teamă, o "jenă" şi o secretomanie care a fost prepetuată dîn… 1989 încoace. Dar s-a continuat cu succes pretetarea până al pilciiseală arelatărilor triumfalist lozincarde şi aruncarea de vini fictive mai ales aspura cailor principali de bătaie, armata şi civilii. E bună ca perdea de fum.

Între timp mulţi dintre cei care au văzut, au fost în mijlocul evenimentelor sau prea ştiau, au murit. Ba i-a pocnit o boală de inimă ca pe generalul Macri, ba au fost internaţi pentru "tulburări psihice" ca generalul Puiu, ba au murit "din eroare" ca Nuţă, Mihalea, Trosca sau cei de la Băneasa, ba s-au sinucis din motive ciudate sau fără motive, ca generalul Milea, revoluţionarul clujan Călin Nemeş, Gică Popa – judecătorul din procesul lui Ceauşescu, sau în "accidente" de vânătoare. Sau au murit suspect de de natural şi galopant încât nu s-a mai încercat inevstigarea lor. Ori au avut accidente banale ca intoxicarea cu insecticid în timp ce stropeau cartofi, ori să cadă cu elicopterul cum a păţit Vasile Maluţan, pilotul care l-a scos pe Ceauşescu din CC. Şi lista poate continua, doar daţi cu Goagle şi aveţi. Păi la asemene atmosferă şi cu asemenea încurajări, cum să mai ai chef să spui ceva?

De la aniversare la împiedicare de aniversare

Cum să nu te împiedici de o sărbătoare a LIBERTĂŢII atunci când aşa cum s-a dovedit şi în pandemie şi în alte contexte, tu urăşti libertatea? Cum să mai fii impresionat de jertfa tinerilor din 1989 când tu îngroşi rândul jumătăţii aceleia de români care spune că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu? Ce "schimbare" să mai serbezi când după aceea i-ai văzut la putere tot pe ăia de dinainte iar acum îi vezi la putere pe copiii lor?

S-a lucrat aşa de eficient şi insistent încât evenimentul care atunci a adus cea mai mare bucurie românilor din întreaga lor istorie, să ajungă la "etc" la "şi altele". Să spui "că şi ce dacă", iar generaţia de acum să nu aibă habar că graţie nouă celor de atunci şi prin jertfa celor din generaţia noastră sau mai veche, s-a câştigat unul dintre cele mai de preţ bunuri de pe pământ, Libertatea. Pe care urmaşii ideologici ai comuniştilor de atunci vor să-i pună iar botniţă sub diverse motive şi pretexte şi în aplauzele unor spălaţi pe creieri. Ei, asta e, dacă am ieşit o dată pentru libertate şi dacă unii au murit pentru ea, cel puţin o parte din noi nu o cedăm.

Apropo: între două îmbucături de clătide şi un gât de ţuică fiartă sau vin fiert la Târgul de Crăciun, gândiţi-vă că acolo a fost sânge de om pe jos. Ucis de cei care urau libertatea şi iubeau dictatura. Şi că plăcile acelea pe care călcaţi miserupist arată locul unde au căzut oameni.

Dar mulţi dintre noi nu vom uita acel moment 1989. A fost al nostru, l-am trăit mai mult decât intens. Ce au făcut alţii din el, treaba lor şi vina lor şi păcatul lor. Urmele încă se mai văd, chiar dacă s-a lucrat şi se lucrează intens ca ele să dispară. Urme de gloanţe pe ziduri (care arata că nu doar armata a tras), pe hornuri, plăci memoriale care mai sunt sau au fost mătrăşite, locuri de unde s-a tras şi în care s-a tras. Sunt uşor de găsit.

Apropo, ce aţi avut cu placa lui Octavian Niţă de la fostele Telefoane de pe Mihai Viteazu? Avea probleme, e jenant să arăţi că ce a apărat el a devenit sală de jocuri, outlet şi magazin second-hand? Numa-ntreb.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ şi Liviu CATALAN