I. Doamna prof. ANCA SÎRGHIE, ne trimite o carte „singulară” în creaţia d-sale şi chiar în literatura română „ca pluralitate a unghiurilor de abordare”. Este vorba de trilogia „AMERICA VISULUI ROMÂNESC”, o impresionantă culegere de texte oglindind experienţa a două decenii de promovare a valorilor culturale româneşti în comunităţile românilor din America de Nord.

Prin urmare, cele trei volume apărute la Editura D*A*S* din Sibiu (I, 2017, 408 p.; II, 2019, 480 p.; III, 2020, 421 p.), sub genericul deopotrivă incitant atât memorialistic, dar şi ştiinţific „America visului românesc”, înmănunchează, cu deosebită râvnă şi grijă, inclusiv pentru o iconografie color ilustrativ-punctuală, articole, reportaje, studii, eseuri, interviuri, dar mai ales conferinţe atât de apreciate de cei din comunităţile româneşti, pentru care compatrioata noastră a fost apreciată cu titlul de „Ambasador al literaturii româ­neşti în diaspora româno-americană” (Victor Neghină, Sebastian Doreanu), „o admirabilă mesageră a marii culturi naţionale” – Silvia Popescu (Vol. II, V. Ecouri, 1. Interviuri, p. 375), „ambasadoa­rea românilor dincolo de ocean în Lumea Nouă – SUA şi Canada” (Mihai Posada, III, p. 285).

Noutatea acestor abordări complexe, în genurile literare amintite, constă în faptul că, după cum ne scrie, autoarea nu s-a rezumat doar la impresiile călă­toriilor făcute în USA şi Canada, „ci am completat reportajele literare cu interviuri şi cu textele conferinţelor rostite în diferite comunităţi care m-au invitat să le vorbesc.” Şi totodată susţinând cu toată convingerea că „orice intelectual care are ceva de comunicat conaţionalilor lui diasporeni, indiferent pe ce meridian sunt aceia, ar trebui să le ofere conferinţe, care întreţin spiritul naţional. Într-o asemenea perspectivă, trilogia mea poate fi un exemplu şi un îndemn.” Gândul autoarei a fost dintru început acela de a înţelege cum Atlanticul poate deveni azi „un liant între părţile îndepărtate geografic, dar unite spiritual, ale unui popor”.

THE AMERICAN DREAM – scrie Anca Sîrghie – „a devenit şi visul meu, născut din credinţa că acolo, în Lumea Nouă, avem multe de făcut şi noi, românii din ţară./ Destin de familie!/ Destin de gene­raţie!/ Destin naţional în universalitate!”

Participând cu implicări unanim apre­ciate la diferite sesiuni de comunicări ştiinţifice, la simpozioane şi festivaluri internaţionale, atât în ţară cât şi dincolo de Ocean (recent, ne-am întâlnit la ediţia a XLII-a a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” de la Sebeş-Alba, apoi d-sa a continuat cu Colocviile „Emil Cioran” de la Sibiu-Răşinari, precum şi alte lansări de cărţi etc.), „doamna culturii române” Anca Sîrghie se află mai tot timpul anului în veritabile peripluri culturale, ceea ce-l determină pe pr. Gheorghe Naghi din Sacramento (California) s-o numească, în prezentarea de pe coperta vol. I „ade­vărată ambasadoare a slovei şi culturii sibiene din ţară, Europa şi America”.

Neobositul cărturar român, încununat de o experienţă universitară semi­centenară, dar mai ales de o asiduă muncă de cercetare (peste care nu se poate trece în materie de Radu Stanca, Lucian Blaga, Nicolae Cristea ş.a.), a descoperit pe cont propriu, pas cu pas, „imaginea caleidoscopică” a lumii ame­ricane, consemnând, cu obiectivitate şi lucidă filtrare raţională, varietatea, bogăţia şi consistenţa lumii şi vieţii americane…

Legăturile d-nei Anca Sîrghie cu America sunt, desigur, mai vechi (mai întâi prin două mătuşi şi un unchi, când copila, în anii comunizării României, trăia din plin mirajul Americii intangibile/ terra meravigliosa), dar demersul efectiv a fost prilejuit, mult mai târziu, după Revoluţia din decembrie 1989, de stabilirea în Lumea Nouă a fiilor săi, ingineri: unul, cel mic, Sabin, la Detroit (de unde autoarea ajunge la Cleveland şi Chicago, apoi la Winona în Minnesota, la nişte rude), celălalt, Răzvan, locuind la Denver împreună cu soţia profesoară care este director la Cenaclul „Mircea Eliade”, alături de Sebastian Doreanu (tânăra familie i-a înlesnit excursii în Sudul Statelor Unite, în Florida şi Insulele Canare, dar şi la Marele Canion ori Las Vegas). De la Den­ver (unde îşi lansează cartea docu­mentar-memorialistică „Lucian Blaga şi ultima lui muză”, apărută în 2015 şi premiată de Filiala Sibiu a Uniunii Scrii­torilor din România, despre care „Portal-Măiastra” a scris elogios), a călătorit şi în California, încheind astfel „periplul de la Atlantic la Pacific”, nu numai ca o „mamă răsfăţată”, dar şi ca un mesager cultural, totodată observator atent al realităţilor din lumea americană (cu Cenaclul literar „Mircea Eliade” din Colorado, autoarea a ajuns în California, mai exact la Casa Română de lângă San Francisco, unde a conferenţiat despre Eminescu, Blaga şi Radu Stanca, în faţa unor oameni „deschişi, dornici să citească literatură de bună calitate”: „Nu sunt în California mulţi conaţionali interesaţi de literatura noastră de acasă, într-adevăr, dar sunt sigură că cei pe care i-am întâlnit la evenimentul din 19 aprilie 2015 pot face multe pentru cultura românească a diasporei americane.”

Acolo, în îndepărtata Californie, conferenţiara află că locuieşte un nepot de-al lui Lucian Blaga şi vrea să afle dacă, în acel florar din 2015, s-a organizat ceva, „nişte reuniuni Blaga”, care să profite de prezenţa nepotului, dar a aflat că nu s-a mai făcut nimic din …2002! „Părerea mea, scrie dna Anca Sîrghie, este că, deşi în California există un centru prestigios, Casa Română de lângă San Francisco, conaţionalii noştri nu au omul potrivit care să-i adune, aşa cum reuşiţi voi la Denver sau Th. Damian organizează evenimente la New York, deşi acolo unii români dovedesc din plin interesul, deschiderea lor pentru literatură, pentru arte, pentru cultură.” (Interviul lui Sebastian Doreanu, vol. I, p. 282- 283).

„Menţinerea legăturii cu arta şi cultura patriei noastre”, scrie autoarea, este esenţială, mai ales că, acolo, tinerii din generaţia a doua şi a treia, care s-au născut şi format direct în America, au o situaţie „mai complicată” în raportul lor cu ţara-mamă, depinzând de orientarea fiecărei familii”. Părerea este că, pe plan cultural „americanii nu ştiu să facă punte peste Atlantic, uneori nefiind interesaţi nici măcar de statul lor vecin… aşa că Europa le rămâne îndeobşte străină”. (Id., 284).

Impresionată a fost dna prof. Sîrghie atunci când a participat la un tradiţional Congres Internaţional de Istorie, organizat la Universitatea din Kalamazoo (Michi­gan), unde a întâlnit şi câţiva români, printre care pe părintele profesor Theodor Damian de la Metropolitan College New York prin Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, pe care-l conduce (editând binecunoscuta revistă „Lumină lină”) şi pe jurnalistul Mihai Gheorghiu, poet şi prozator, editor al publicaţiei „Lu­mea Românească” şi autor al volu­mu­lui „Anamneza eului meu”, unde realizează „o pătrunzătoare privire din afară, care lipseşte, uneori, ziariştilor din ţară”.

Din USA, dna Sîrghie a trecut în Cana­da, dornică să cunoască societăţile culturale de acolo, ajungând la Windsor, unde fiinţează Societatea Culturală „Graiul Românesc”, activă din 1929, derulând „activităţi frumoase” şi sărbă­torindu-se chiar Ziua Naţională, reve­lionul, mărţişorul… Cu emoţie şi entu­ziasm, mesagera noastră a fost primită ca „membru de onoare”. Dar tot în Canada, a participat (în mai multe rânduri, cu noi contribuţii) la anuala întâlnire de la Câmpul Românesc de lângă Hamilton, adunând, în peste 50 de ediţii, compatrioţi din toate „colţurile româneşti”, „unde Săptămâna Internaţională a Culturii Române (în iulie) este poate cel mai semnificativ eveniment tradiţional al diasporei românilor canadieni”.

Revenind la conferinţele ţinute, sunt amintite cele de la Cleveland, de la Catedrala Sfânta Maria („prima parohie românească pe harta Americii, unde azi păstoreşte pr. dr. Remus Grama”), oraş în care este înmormântat marele poet patriot Aron Cotruş, originar din zona Sibiului (Haşag), al cărui mormânt hăşă­ganii vor să-l aducă acasă, dar „demer­surile oficiale sunt foarte greoaie, iar o soluţionare pozitivă a acestei solicitări nu se întrevede prea curând.” (288).

„Ca cireaşa de pe tort”, este mai apoi evocată, în dialogul purtat cu Sebastian Doreanu din Cleveland,  activitatea culturală de la New York, unde au loc frecvent reuniuni literare, iar o revistă patronată de Cenaclul „Mihai Eminescu” de acolo „bate de departe realizările celorlalte centre ale românităţii noastre americane”. Diaspora românească din New York, şi nu numai de aici, este strânsă în jurul preotului şi scriitorului Theodor Damian, care conduce (fie în sala socială a bisericii, fie la restaurantul românesc sau chiar la el acasă „în salo­naşul-bibliotecă”) „cu elan şi competenţă” reuniunile cenaclului, lansări de reviste şi cărţi (acolo Sebastian Doreanu prezentase cartea d-nei Sîrghie intitulată: „Aurel Cioran, Fratele fiului risipitor”, regretând că „avionul cu scriitori nu are escală şi la…Denver”, la poalele Munţilor Stâncoşi). De asemenea, există la New York revista de tradiţie „Lumină lină”, care oglindeşte nu numai feno­menul cultural din Metropolă, dar publică şi scriitori de pe alte meridiane (chiar şi noi am publicat de mai multe ori, primind revista acasă, prin grija aceluiaşi neobosit Th. Damian, publicat, la rândul nostru, cu pagini întregi de poezii, în „Portal-Măiastra”). Multă vreme, elanul părintelui profesor Damian a beneficiat de aportul profesoarei Mihaela Albu, care, locuind acolo, a predat o vreme la Columbia University, devenind chiar redactorul-şef al revistei „Lumină lină/ Gracious Light”, apreciată drept „una dintre cele mai bune ale exilului literar românesc” (recent am comentat cartea Mihaelei Albu „Întâlniri cu Aurora Cornu”, un fel de jurnal cu consemnarea vieţii literare new-yorkeze, a scriitorilor prezenţi la reuniunile literare).

O altă revistă mai de mult cunoscută şi îndrăgită din diaspora americană este „Origini” (Georgia), dar care, după moartea talentatului poet şi jurnalist Gabriel Stănescu, a rămas s-o ducă mai departe, cu mari eforturi şi chiar sincope, prof. Virginia Stănescu, soţia fondatorului.

În California, ziaristul Viorel Nicula scoa­te la Sacramento, „cu o pasiune neîn­duplecată”, ziarul „Mioriţa USA”, iar la Anaheim apare revista californiană „Clipa”.

De asemenea, la Montreal, apare, sub îngrijirea lui Alexandru Cetăţeanu revista „Destine literare”, o revistă cât o carte, „ce s-a impus pe plan cultural, în ultimii ani, atât pe continentul nord american cât şi în ţară”. Revista nu aparţine exclusiv unei zone, nici Canadei ori Statelor Unite şi nici României, fiind „a românilor de pretutindeni, ceea ce îi conferă o valoare deosebită”. Tot în Canada, la Toronto, Puiu Popescu are, pe lângă Cenaclul „Observatorul”, revista cu acelaşi titlu.

În toate aceste reviste din USA şi Canada, dna Anca Sîrghie a publicat materiale pe teme culturale, încercând totodată să înţeleagă cum se reflectă evenimentele din ţară în presa din diaspora: „În ţară, chiar fără să vrem, îmbrăţişăm punctul de vedere al uneia dintre tabere, în timp ce din străinătate totul se vede altfel, mai detaşat şi, de aceea, citesc cu interes presa din exil, chiar dacă uneori mi se pare prea înverşunată şi eu, în principiu, mă feresc de extremişti, căutând adevărul undeva la mijloc.” (292).

nnnnnnn

II. Universitara  Anca Sîrghie scrie cu învederată pasiune şi sagace observaţie despre oameni, locuri, aspecte şi realităţi americane, pe scurt zis, tot ceea ce trăieşte este pus în pagini memorialistice, cu credinţa de a lăsa o mărturie destul de grăitoare şi expresivă despre prezenţa sa pe noul continent. Călătoria cu avionul de la Sibiu, cu escală la München sau Amsterdam, iar de aici către Denver sau Chicago fiind „un drum în spi­-rit” sau, cum formulează într-un articol-eseu, „un salt trans-atlantic între civilizaţii” (I, 92).

O atenţie deosebită este acordată, dintru început, reportajelor, surprinzând atmosfera frenetică, trepidantă, luminat-feerică a oraşelor americane şi cana­diene (Denver, Las Vegas,  New York, Kalamazoo, Cleveland, Monréal, Hamil­ton, Ottawa, Windsor ş.a.), precum şi specificul unor state (Michigan, Florida, Colorado, Pennsylvania, Boston, Ohio, Arizona etc.).

Pe lângă reportajele, studiile şi eseurile dedicate diasporei americane, recenziile de carte, interviurile şi dialogurile realizate, autoarea face loc, începând cu vol. II şi unor secţiuni de „Ecouri” în care reproduce textele celor care au scris despre „America visului românesc” sau despre alte cărţi care au fost prezentate în reuniunile literare din USA, interviuri acordate presei (vol. II: Victor Neghină, Daniela Pănăzan şi Monica Grosu; vol. III: Victor Neghină, Mihai Posada), recenzii (II: Anton Soare, Doina Popa, Mihai Posada; vol. III: Sebastian Doreanu, Gheorghe Mircea, Antonia Bodea, Dorin Nădrău) sau varii consemnări/ reportaje ale unor evenimente  (vol. II: Doina Popa, pr. Gheorghe Naghi, Muguraş Maria Vnuck, Antonia Bodea, prof. Mariana Terra; vol. III: Remus Grama, Muguraş Maria Vnuck, Veronica Pavel Lerner, Silvia Popescu, Doina Popa)…

Volumul al treilea începe cu eseul „Literatura în anotimpul pandemiei”, detaliind faptul că „noul coronavirus nimicitor a schimbat în anul 2000 şi modul nostru de a gândi acum când economia fiecărei ţări are pierderi grave. Nu mă îndoiesc că scriitori se vor inspira din tragediile fizice şi din dramele psihologice care se petrec pretutindeni şi, fără îndoială, nici pictura sau muzica  nu vor rămâne mai prejos.” Aşa cum a făcut la Paris scriitorul român Matei Vişniec, meditând la faptul grav, enorm şi halucinant ce i se poate întâmpla în pre­zent speciei umane… şi totuşi, în faţa unei asemenea calamităţi, oamenii, scriitorii şi artiştii au căutat o adecvare la situaţie, în sprijinul comunicării venindu-le tehnica informatică, aplicaţia Zoom, care altădată se numea „teleconferinţă”. În acest fel
s-au desfăşurat, dincolo de impedimentul fuselor orare, şi unele acţiuni ale dias­porei româneşti, bunăoară reuniunile Cenaclului literar „Destine literare” din Montréal, Canada, şi ale partenerului său din SUA, Cenaclul Românesc „Mircea Eliade” din Denver, făcând „operă de pionierat, dovedind curaj tehnic de a asigura conexiunea participanţilor, tot mai numeroşi”, de pe mai multe continente. Tehnica fiind foarte potrivită şi pentru programe muzicale on line. Prieteni din lumea largă au înţeles şi ei avantajele tehnicii electronice, precum buna prietenă din Buenos Aires, Alina Diaconu (prietenă a lui Emil Cioran, despre care d-na Sîrghie a publicat un întreg documentar epistolar în revista „Portal-Măiastra” de la Tg.-Jiu – nr. 4(53)/ 2017:  Dosar sentimental: Emil Cioran şi corespondenta lui de la celălalt capăt al lumii, pp. 42-45). Şi, totodată, facilitându-i celei mai cunoscute scriitoare românce din Sud-America participarea la acţiuni organizate la Praga, Londra, Tel Aviv etc.

„Drumul în spirit” spre Lumea Nouă de dincolo de Atlantic este, în definitiv, şi o redescoperire de sine, căci dincolo de noutatea privirii în detaliu a realităţilor americane, autoarea se îmbogăţeşte sufleteşte când, comunicând empatic cu interlocutorii, are prilejul de a împărtăşi valori indimenticabile din tezaurul cultural românesc, de la Eminescu la Lucian Blaga, Emil Cioran, Radu Stanca, la Nicolae Cristea (o restituire spectacu­loasă a unui destin eminescian) sau la scriitori şi artişti din generaţii mai recente.

Memorabilă este capacitatea de sinteză şi găsirea unor plastice definiri, precum în „reportajele”: „Aeroportul din Amster­dam – o placă turnantă vie a planetei albastre”, „Acasă la românii din America”, „Specificul emigraţiei române din America”, „Cum şi-au făcut primii români averi în America?”

Sau: „Florida – între oglinzile Terrei şi paradisul americanilor”, „O zi la Biblioteca Centrală Universitară din Ann Arbor, Michigan”, „Arizona – statul Marelui Canion”, „Las Vegas – oraşul viselor fără somn”, „Ochelarii de soare ai Denverului”, „Alteţa Sa Regală, Limba Română!”, „Este Mihai Eminescu Poetul naţional al românilor?”, „Biserica, o instituţie naţională identitară, în optica lui Mihai Eminescu”, „Demitizarea” lui Eminescu şi riscurile ei… Conferenţiind deseori despre Eminescu, d-na Sîrghie constată că toţi compatrioţii din întreaga Americă se reunesc „în jurul unui simbol naţional”, flacăra nestinsă a geniului eminescian fiind întreţinută de zeci de ani nu numai la New York, unde pr. prof. Theodor Damian oficiază cu deplină îndreptăţire „o formă a cinstirii întru sacralitate a poetului naţional”, ci pretutindeni, în USA şi Canada, Eminescu fiind un simbol al rezistenţei prin cultură pe care întreaga diasporă euro-americană l-a împărtăşit (recenta carte a Mihaelei Albu, „Din exil… acasă… cu Eminescu de mână”, restituind dosarul preţuirii necondiţionate de care s-a bucurat poetul, cu spiritul căruia a fost solidară o întreagă emigraţie româ­nească în anii totalitarismului comunist). 

Într-o dedicaţie adresată familiei, autoarea mărturiseşte: „Cât timp locuiesc în Limba Română, limba strămoşilor şi copiilor stabiliţi dincolo de Atlantic, mă simt acasă şi pe continentul american, dialogând cu prieteni de viaţă şi condei.”(II)

Desigur, ceea ce face d-sa este „o muncă misionar-apostolică”, cum apre­ciază pe coperta a patra a celui de-al
III-lea volum pr. prof Theodor Damian, care a avut-o pe autoare în atâtea rânduri invitată şi fiecare întâlnire a avut rezonanţa unui eveniment cultural-literar. Este vorba, cu alte cuvinte, despre convin­gerea d-nei Anca Sîrghie că, în astfel de peripluri transatlantice, „există un tezaur de cultură românească insuficient explo­rat, prea puţin cunoscut şi că ea ar putea face o lucrare semnificativă în acest sens.”

„Departe de a exagera, – aprecia preotul Gheorghe Naghi din Sacramento, California – implicarea Doamnei Profesor Doctor Anca Sîrghie în numeroase se­siuni ştiinţifice, de comunicări, simpo­zioane şi festivaluri internaţionale o recomandă ca pe o adevărată ambasa­doare a slovei şi culturii sibiene din ţară, Europa şi America.”

Spirite voluntare, intrepide şi dotate cultural precum dna prof. Anca Sîrghie, istoric şi critic literar de certă vocaţie, pot concura oricând şi oriunde con brio mi­siunea unor „instituţii” culturale buge­tivore, incapabile să promoveze adevă­ratele valori ale culturii române, pier­zându-se în futilităţi şi facilităţi anoste, de substrucţie globalistă, ba aducând, ast­fel, deservicii imense şi grave prejudicii, cum s-a semnalat deseori în cazul unor filiale ale Institutului Cultural Român… Iată de ce este nevoie de astfel de „amba­sadori”, mai ales în Lumea Nouă, de unde rumoarea „plăcilor tectonice” ajunge până la noi…

ZENOVIE CÂRLUGEA

Tg.-Jiu