Articol
Pe agenda şedinţei de Consiliu Local de joi se află şi un proiect de hotărâre care prevede "amnistierea" datoriilor sub 40 de lei ale persoanelor fizice şi juridice.
Prin aceasta vor fi anulate "creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie 2024, mai mici de 40 lei". Valoarea totală a lor este de 1.201,85 lei, dintre care 990,71 lei – persoanele fizice şi 211,14 lei – persoanele juridice.
Hotărârea de Consiliu Local se bazează pe Art. 266 alin.1 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, unde se prevede că "În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare silită poate aproba anularea debitelor respective." Conform aceluiaşi articol de lege, "creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori."
Motivul anulării acestor datorii nu este dovada vreunei generozităţi administrative, ci doar că valoarea cheltuielilor de executare silită ar fi mare decât banii datoraţi, făcându-se referire aici la cât ar costa emiterea şi comunicarea somaţiilor "şi a altor acte de executare", respectiv peste 40 de lei.
De această HCL vor beneficia 94 de persoane fizice şi 23 de persoane juridice.