Articol
Știu că nu mai citiți povești de foarte mult timp. Sunt mult mai importante filmele ori desenele animate. Adică ceea ce au înțeles alții din ele. Pentru aceea vă provoc, măcar din când în când, la o carte de povești. De data aceasta vă propun volumul scris de Laura E. Wolfe, Leul și Sfântul (Ed. Doxologia, Iași, 2021, 93 pg.). Vi se par puține pagini. Încercați lectura și veți vedea cât de interesant este să surprinzi în doar câteva pagini viața unui leu special și a unui babuin, ucenicul lui, dacă vreți. Povestea este simplă. Din savană, leul ajunge în ucenicie la Sfântul Gherasim de la Iordan. De altfel leul va purta, undeva la miez de înțelepciune, numele Iordan. O legendă de Pateric trece astfel spre copii noștri. Frumos și destins. Autoarea, biolog și cu un atestat în filozofie, creștină în Biserica ortodoxă Antiohiană, din Emmaus (Pennsylvania, USA) reușește să îmbine la modul cel mai simplu și curta c putință, cunoașterea naturii și vibrația gândirii și voinței lui Dumnezeu în viața animalelor. Desigur cartea nu este recomandată doar celor mici. Pentru că și noi, cei mari, avem nevoie câteodată să ne aducem aminte că Dumnezeu vede lumea și prin ochii leilor, babuinilor…Ori prin ochii Sfinților. Deopotrivă semne ale purtării de grijă a lui Dumnezeu în ce privește Natura.