Articol
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Excelența Sa Kathleen Kavalec, a vizitat Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. În cadrul vizitei de la AFF au participat și membri ai Corpului Diplomatic al Ambasadei S.U.A. în România, precum și comandanți ai structurilor militare multinaționale de pe teritoriul țării noastre. Evenimentul a debutat cu briefingul de informare al comandantului Academiei, gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, în cadrul căruia s-au prezentat principalele aspecte care stau la baza derulării procesului educațional din Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și a continuat cu vizitarea spațiilor în care se derulează procesul de formare a ofițerilor de comandă pentru Forțele Terestre Române și pentru alți beneficiari din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.
„Mulțumesc pentru primirea atât de călduroasă. Am fost impresionată de Academie și de facilitățile existente, dar mai ales de cadeți, care s-au dovedit a fi foarte bine pregătiți și talentați. Mult succes în continuare!”a notat în Cartea de Onoare a AFT Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.
Investiția de la Sibiu și angajamentul României de a înființa MNC-SE, remacate de Ambsadorul SUA
Prezența în Garnizoana Sibiu a Excelenței Sale Kathleen Kavalec, Ambasadorul SUA în România, a fost focusată pe Cartierul General al Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE), de la Sibiu, care face parte din structura de forțe a NATO (NATO Force Structure) și are misiunea de a contribui la descurajarea oricăror intenții ostile la adresa NATO implicit de a asigura comanda și controlul operațiilor terestre ale NATO, la nivel corp de armată, în orice situație, de criză sau război, pe teritoriile Bulgariei și României.
Ambasadorul SUA a fost întâmpinat de Comandantul MNC-SE, generalul-maior Cristian Dan. În cursul dialogului purtat cu diplomatul american generalul-maior Cristian Dan a informat-o pe Excelența Sa Kathleen Kavalec despre misiunea, capacitățile și activitățile în desfășurare/derulare din cadrul Corpului. Tot în acest context Comandantul MNC-SE a făcut referiri și la importanța parteneriatul militar româno-american, la rolul și feedback-ul antrenamentelor și exercițiilor comune derulate cu unitățile americane dislocate pe flancul estic al Alianței.
Membrii Corpului Diplomatic al Ambasadei S.U.A. în România, dar și Excelența Sa Kathleen Kavalec și-au exprimat admirația pentru investiția de la Sibiu și au apreciat angajamentul României de a înființa MNC-SE ca un cartier general operațional al Corpului în inima flancului estic al NATO. Ambasadorul SUA a declarat că MNC-SE poate conta pe tot sprijinul Americii deoarece „suntem împreună ca Aliați și Parteneri”. Această vizită a avut darul de a reitera și de a evidenția angajamentul Statelor Unite privind consolidarea legăturilor din cadrul NATO, arătând concomitent sprijinul american continuu pentru inițiativele regionale care vizează consolidarea poziției de apărare a Alianței Nord-Atlantice.