Am fost la Târgul de carte. Parcă mai sărăcuţ ca anii trecuţi, dar simpatic în general

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aşa că m-am bucurat aflând că uite şi anul acesta avem ceva cu cărţi şi altceva decât spectacole cu becuri, boxe, başi, garduri care separă, pozari "de eveniment" care îşi dau silinţa să arate publicului cât se strofoacă ei de banii ăia de-i primesc, transmisii în direct cu cortul de tehnică amplasat la fix ca tu să nu vezi nimic, prezentatori celebri care citesc de pe hârtie şi se poticnesc la denumiri străine şi veşnicele discursuri de slavă sponsorilor, partidului, familiei, ş.a.m.d. Un eveniment cu cărţi este din start mai liniştit, mai aşezat, mai pe felia lui. Că nu poţi citi dacă ţi se urlă refrene îndrăgite, folclor tunat, metale grele sau negre, mai ales că dacă nu au obsesie pentru başi, au pentru înalte, de crapă ţiglele de pe "ochii" ăia beliţi ai Sibiului. M-am gândit să îmbin utilul cu plăcutul, să bag mâna-n buzunare să găsesc ceva parale, vorba unui cântec oltenesc de nuntă cu brad, că nu se ştie, poate mai fac o rocadă prin bibliotecă să mai schimb ceva vechi cu ceva nou.

 

Despre târg, în general

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Târgul din weekend e sau a fost, depinde când citiţi asta, "Târgul de Carte Gaudeamus Radio România", a doua ediţie (prima a fost la Braşov, parcă) din acest an. Organizatorii spun că ceea ce e în Piaţa mare e amenajat "într-o formulă atractivă și accesibilă, potrivită atmosferei de vacanță care stăpânește orașul în această perioadă" şi că "va fi și în acest an unul dintre principalele puncte de interes pe harta evenimentelor culturale ale verii sibiene". Eu ca băştinaş, nu prea vibrez la chestii din astea de marketing şi PiaR dar na, poate unora le place.

Tărgul are 15 pavilioane expoziționale unde expun "cele mai prestigioase edituri din țară" şi 40 de participanți (sunt socotiţi şi expozanţii online), iar oferta este de carte, jocuri, muzică și materiale educaționale. Fiecare ediţie are un preşedinte de onoare, la cea din anul acesta fiind Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Județene ASTRA. Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu. Asta este oficial. Să vedem cum e şi în teren.

 

În teren: mă aşteptam la ceva mai mare

Mai sărăcuţ decât data trecută. Cel puţin aşa văd. Tărgul de carte se întinde în formă de "U" sau "n" (depinde de unde vrei să priveşti) cam pe jumătate din Piaţa Mare, cu baza spre restaurantul "La Turn" şi spre statuia (sărmanu)lui Gheorghe Lazăr care la cum e amplasată, dă tot timpul impresia că iese de la "Turn". Am numărat 12 corturi mai mici plus unul mai mare, genul "de eveniment". Fiecare găzduieşte, înăuntru şi în afară, standuri care au legătură mai mare, mai mică sau deloc cu cartea. Fiecare este mai mult sau mai puţin plin, dat fiind oră de ne-seară, ci de avertisment de caniculă corcită cu furtună (care nu a mai venit dar, na, deranjul). Standul de jocuri creative pentru copii este mai sărac faţă de alte dăţi dar totuşi cu succes la clientela-target. M-aş băga şi eu la unele, deşi ştiu că nu mai am vârsta, doar de dragul jocului, chestie pe care unul din categoria "gospodar" nu o va pricepe vreodată. A, sunt reduceri. Chiar şi consistente, ceea ce e destul de ne-românesc, noi fiind obişnuiţi cu mari reduceri de 3% "în limita stocului disponibil" şi bonusuri de 2 lei la 200 cheltuiţi.

 

Cărţi noi, cărţi vechi şi alte chestii

Ce ne mai atrage atenţia pe aici: cărţi pentru copii cu urşi. Dragi copii, tocmai s-a dat liber la killerit urşi, deci ursuleşul care o întreabă pe mami lui dacă il va mai iubi în continuare sar putea să întrebe degeaba, că mami ursoaica e de mult trofeu, iar el, urs-orfan, candidat şi el la ceva gloanţe în el. Uite titlul ăsta e mai realist, tot cu urşi şi din lumea lor: "Tata nu e mereu lângă mine". Nici nu va fi. Din aceleaşi motive vânătoreşti. Ceva mai încolo, "maimuţe" din alea de le mai vezi la puberii şi puberele de a VI-a atârnate de rucsaci, când vin de la şcoală, pe post de port-bonnheur. Fiind Festival de carte, sunt multe cărţi. De orice fel, la orice preţ. Cărţi serioase istorice sau politice, la preţuri la fel de serioase, ştiţi, sistem "ia de te uită", că nu eşti bugetar să îţi permiţi. Cărţi de beletristică de orice fel, de la bestsellere de vacanţă la experimente literare autohtone sau străine. Cărţi de medicini alternative, spiritualitate, yogă, zenuială, motivaţionale… A, astea cu motivaţionale şi cu "dezvoltare personală" văd că sunt la reducere, semn că se caută şi că-s tare eficiente.

Un titlu mă sparge de râs "Fii tu însuţi când vorbeşti!". Sunt curios dacă sunt persoane care se cred altcineva când vorbesc (OK, unii se cred şefi, stăpâni, specie superioară, Napoleoni, dar bănuiesc că aici e vorba de altceva) şi mă mai întreb dacă aşa ceva nu se încadrează la diagnostice. Cărţile bestseller sunt şi la reducere, 14.90 lei.

Mai văd suveniruri. Pietre pentru mineraloterapie. Beţe cu arome din acelea orientale, "pentru când faci sex", vorba unei persoane cunoscute.

În zona "nostalgie", avem CD-uri vechi de pe vremea seriei de filme şi muzică scoase de "Jurnalul Naţional" acum 100 de ani, acum scumpite de la 8 la 10 lei. CD-uri "reduse" la 25-35 de lei bucata, unele chiar cu muzică OK, uitate însă în soare de ajunseseră să fiarbă în carcase, la fel ca DVD-urile cu Andre Rieu, şi ele la 10 lei bucata, că nu mai e perioada când orice tanti se lăuda că e pe clasică doar câ auzise (de) "Second Waltz" al lui "Shostakovicz". (că de scrii normal, Şostacovici, te acuză ăştia de putinism)

Avem şi o secţiune de "Anticariat" cu cărţi de la 4.50 la (de fapt) 10 lei, din categoria "orice". Inclusiv discuri de muzică, de acum le zice "viniluri", care îmi fac cu ochiul. Dar pentru ele trebuie pick-up. Nu-i nimic, iei de la vechituri unul, că sunt. (apropo, am văzut un magnetofon Rostov, nu la târg, altundeva, la doar 600 de lei. Cine ştie despre ce e vorba în propziţie şi cât valora el la vremea lui, se poate oftica) Dar ce te faci cu doza? Unde mai găseşti doze de Akkord, Tesla, Supraphon, Zyphona sau Telefunken? A, sau iei unul nou că au reapărut, în ciuda ăstora care distrug tot în numele evoluţiei tehnologiei.

 

Cu ieşirea pe la intrare şi cum nu am luat nimnic

A, cortul principal are intrarea prin partea cealaltă, prin spate adică, pentru că pe partea cu târgul scrie "ieşire". Deci ca să intri trebuie să încalci regula, că doar nu vei da ocol la toată "instalaţia" doar pentru a fi tu corect. A, sau acolo e intrarea oficială? Prin spate? Prea bătea soarele să mă ocup cu filosofii din astea. Oricum înăuntru, răcoare, lume de orice fel, cărţi de orice fel. Câteva CD-uri "de patrimoniu" pe la Casa Radio, locul unde se lansează cărţi (nu se lansa nimic din fericire). Pe bune, aici, dacă voiai să spargi bani pe cărţi, aveai pe ce. Normal că ies din cort pe la "intrare".

Pe lângă altele mai era şi tradiţionalul stand de muzică "nouă", specializat mai ales în rock, dar nu mă întrebaţi de preţuri.

Ca să nu zic ca aia care a zis că "Merg la târg, Doamne dă să nu găsesc nimica", am pus şi eu ochii pe ceva. Cărţi vechi la 4,5 lei am şi eu acasă plin şi caut să mai scap de ele, donându-le containerului ("Nu se aruncă o carte!" Ba da. Vrei să vezi?), aşa că nu vreau să cumpăr. Rieu nu consum tocmai dim notivele care l-au făcut celebru, împopoţonarea muzicii clasice şi ruperea ei în "best-of"-uri cu priză la semitocţi, chiar dacă e la preţul la care e. Aşa că am ginit ceva românesc, pe când muzica românească era muzică nu ce e acum (Moculescu mă poate contrazice, el e mai deschis la nou): Un Dan Spătaru "Gold" şi un Alexandru Jula, mari la vremea lor, mai ales primul. 20 lei ambele, boierie. Dau să plătesc, băiarul prezent acolo la standul cu multe pietre colorate îmi spune că băiatul care e la audio e plecat puţin şi că pot plăti la el. Nu am plătit la el, nu a avut să schimbe, mai era varianta să aştept pe băiatul care lipsea aşa că am lăsat-o baltă, poate băiatul-eu va lua data viitoare că oricum tot cu alea se vine la Sibiu de mai bine de 5 ani.

Plec rapid, cu ochii pe cer, că venea o furtună dinspre sud. Nu a mai venit. Totuşi am luat nişte cărţi din Piaţa Mică, de la dulap. Cred că-s singurul care lasă bani acolo când se serveşte. Şi nu-s nici 4,50 lei bucata. Asta ca să nu zic că am fost la târg şi m-am bucurat nu am găsit nimica.

A, În Piaţa Huet era târg de artizanat numit acum "handmade" că nu mai suntem români. Treaba lor, oricum când citiţi asta s-ar putea să nu mai fie nimic. Apropo, care e ultima carte citită de voi? A mea "Sfera paralelă" de Gheorghe Păun.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor
16 august 2024 la 20:14

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit