Alex Pantea se întoarce la Sibiu!

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Unul dintre cei mai buni jucători ai lui Hermannstadt în sezonul precedent, în Liga 2, fundașul dreapta Alexandru Pantea, revine la Sibiu, la sfârșitul acestei luni. Pantea face parte din lotul naționalei U21 a României care va susține, pe ”Municipal”, amicalul cu reprezentativa similară a Germaniei.
Din nefericire, nici Călin Popescu, nici Alexandru Oroian, cei doi jucători under-i ai lui Hermannstadt, nu au fost incluși de selecționerul Emil Săndoi în lotul pentru cele două amicale din această perioadă, cu Portugalia și Germainia. 
Săndoi a convocat 25 de jucători pentru această acțiune: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj) – portari; Alexandru Pantea (FCSB), Alexandru Țîrlea (Gimnastic de Tarragona/Spania), Bogdan Racovițan (Rakow/Polonia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Victor Dican (FC Botoșani), Marco Ehmann (EN Paralimniou/Cipru), Valentin Țicu (Petrolul Ploiești), Andres Dumitrescu (Sepsi OSK Sf. Gheoerghe) – fundași; Vlad Pop (CS Mioveni), Dragoș Albu (FC ”U” Craiova 1948), Mihai Lixandru (CS Mioveni), Constantin Grameni (Farul Constanța), David Miculescu (FCSB), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux/Franța), Rareș Ilie (Maccabi Tel Aviv/Israel), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Marius Corbu (Puskás Akadémia/Ungaria) – mijlocași; Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Birligea (CFR Cluj). Louis Munteanu (Farul) – atacanți.
Pe lista selecționerului Emil Săndoi s-a aflat și Andrei Coubiș, însă jucătorul legitimat la AC Milan a refuzat convocarea, preferând să meargă la naționala U20 a Italiei, conform site-ului Federației Române de Fotbal
Meciul cu Portugalia U21 va avea loc vineri, 24 martie, de la ora 19:00, pe Stadionul ”Steaua”, iar cel cu tineretul Germaniei, marți, 28 martie, tot de la ora 19:00, pe Stadionul ”Municipal” din Sibiu.
Pentru ”tricolorii” lui Emil Săndoi, acestea vor fi ultimele două teste înaintea participării la turneul final al EURO U21, care va avea loc în România și Georgia.

 

Autor
18 martie 2023 la 10:28

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Finala de pe ”Francisc Neuman”, a treia pentru o echipă sibiană. Aradul, în premieră gazda ultimului act al Cupei României
FC Hermannstadt dispută pentru a doua oară finala Cupei României, după cea din 2018, pierdută cu 2-0 în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ianis Stoica: ”Finala Cupei trebuie să o jucăm cu zâmbetul pe buze”
Autorul singurului gol din meciul cu CSM Poli Iași, Ianis Stoica, a declarat, la flash-interviul de la Digi...
Actualitate
2 min de citit