Articol
În urmă cu un an, la Avrig şi-a început activitatea Asociaţia "Timp şi Suflet", o structură asociativă ce a impresionat prin ambiţiile, scopul şi obiectivele promovate de fondatori şi simpatizanţi. Asociaţia
şi-a propus să sprijine, în plan material şi moral, copiii, tinerii şi persoanele aflate în nevoie sau dezavantajate social din oraşul Avrig şi din împrejurimi, să desfăşoare activităţi şi acţiuni cu caracter social, educativ, cultural – artistic, sportiv şi privind protecţia mediului etc.
Pentru a sărbători prima lor aniversare, reprezentanţii Asociaţiei "Timp şi Suflet" Avrig îşi invită toţi membrii, simpatizanţii, colaboratorii şi partenerii la o întâlnire de suflet, un eveniment aniversar, caritabil, ce se va desfăşura în Duminica Floriilor (17 aprilie 2022), începând cu ora 17, la sala "Pavilion" a Casei de Cultură a oraşului Avrig.
Evenimentul "Alături de Timp şi Suflet" va oferi comunităţii locale posibilitatea de a afla toate detaliile despre activitatea şi proiectele ambiţioasei asociaţii avrigene, de a petrece câteva ore frumoase într-o atmosferă de bună dispoziţie, de a socializa.
Organizatorii au pregătit un program muzical de calitate, distracţie, jocuri, concursuri şi o tombolă cu premii atractive, puse la dispoziţie de antreprenori locali. Banii încasaţi din vânzarea biletelor de tombolă vor fi folosiţi pentru ca Gigel (un manechin uman, ale cărui organe interne sunt detaşabile) împreună cu fratele lui "mai pudic", să ajungă în toate şcolile din Avrig şi din localităţile aparţinătoare, prin intermediul cursurilor de cunoaştere a corpului omenesc, prim-ajutor, igienă şi dezvoltare personală, susţinute de voluntari ai asociaţiei.
"Este un eveniment organizat de asociaţia noastră, sponsorizat integral de o parte din mediul de afaceri local, cărora le mulţumim pentru implicare. Ne-am dorit să facem o punte de legătură între antreprenori şi comunitate", ne-a mărturisit Cătălina Tămăşel, preşedinta Asociaţiei "Timp şi Suflet".