Ajutor financiar pentru pensionarii cu pensii mai mici de 2.574 de lei

Acasa >

Articol

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale aduce la cunoștința cetățenilor că Executivul a aprobat o ordonanță de urgență privind acordarea (în anul 2025) unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aceștia vor primi 800 de lei în două tranșe egale, de câte 400 de lei, în aprilie (înainte pe Paști, odată cu pensia lunii aprilie) și în decembrie (înainte de Crăciun, odată cu pensia lunii decembrie). Sprijinul se adresează pensionarilor români cu domiciliul în România sau în străinătate.

„Această sumă este echivalentul valorii nete a salariului minim, care reprezintă o măsură de protecție socială. Având în vedere că pensia este un venit de înlocuire, s-a decis acordarea acestui sprijin celor care au venitul din pensie mai mic sau egal cu salariul minim net. Suma de 800 lei va fi acordată în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, iar în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.

De asemenea, în cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG nu se iau în considerare aceste drepturi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

În prezent, aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei. Dintre aceștia, 86.263 locuiesc în străinătate”, au transmis reprezentnații Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

(I.D.)

14 martie 2025 la 04:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit