(ACTUALIZARE) FC Hermannstadt pierde în prelungiri cu CFR Cluj și ratează play-off-ul. Sibienii intră în play-out de pe locul 9 și vor avea 5 meciuri acasă și 4 în deplasare până la finalul sezonului. Primul meci, pe ”Municipal”, cu Dinamo

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa sibiană cedează cu 1-0 în Gruia și termină sezonul regular pe locul 9 în Superligă. FCHermannstadt va juca cinci jocuri pe teren propriu în play-out.

Diferența în meciul cu CFR-ul a făcut-o golul lui Otele, din prelungiri.

Ultimele două locuri în Top 6 sunt ocupate de Sepsi OSK, după victoria cu 2-1, la Ploiești, și Farul Constanța, campioana en-titre, care a remizat (0-0) pe terenul ”lanternei” FC Botoșani, jucând cu un om în minus din minutul 77.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe ”Ilie Oană”; meciul a avut un final dramatic. Sepsi a deschis scorul în prima repriză, dar s-a văzut egalată cu 3 minute înainte de final, pentru ca Debeljuh, croatul adus în fotbalul românesc de FC Hermannstadt, în 2019, să le aducă celor din Sf. Gheorghe calificarea în play-off cu un gol marcat în prelungiri.

FC Voluntari – ”U” Cluj (0-0) și Dinamo – UTA (1-0) au fost celelalte meciuri ale zilei.

Clasamentul locurilor 5-9 din Superligă la finalul sezonului regular: 5. Sepsi OSK (43 pct.), 6. Farul (43), 7. ”U” Cluj (42), 8. UTA Arad (40)., 9. FC HERMANNSTADT (40), 

 

(LIVETEXT)

* Sepsi OSK preia din nou conducerea la Ploiești și covăsnenii se întorc pe loc de play-off;

'90+3 – Philip Otele îl surprinde pe Căbuz cu un șut  din marginea careului mare, de pe stânga, la colțul lung, mingea țopăie înainte de a intra în poartă;

'90+2 – Deac șutează la colțul lung, de la 10 metri, lateral dreapta, e deviat în corner;

'​90+1 – ”galben” Oroian;

* minim 4 minute de prelungire pentru repriza secundă; dacă sibienii înscriu și câștigă la Cluj, iar celelalte rezultate nu se mai modifică, sibienii merg în play-off;

* Petrolul o egalează pe Sepsi în minutul 87. La aceste scoruri, Sepsi coboară pe 7, iar pe loc de play-off urcă ”U” Cluj;

* sibienii cresc presiunea la poarta lui Sava, dar golul întârzie să apară;

'83 – Jipa combină cu Neguț dar trage exact pe direcția lui Sava de la 12-13 metri;

'81 – Opruț șuteaz imprecis din marginea careului mare;

'​80 – Fonseca și Oroian intră în locurile lui Paraschiv, respectiv Balaure;

'79 – Neguț îl surprinde pe Boben, îi ia fața lui Sava, dar trage în plasa laterală, din apropiere, cea mai mare ocazie de până acum a sibienilor;

'78 – Avounou intră în locul lui Bîrligea la CFR;

'75 – sibienii, aproape de deschiderea scorului; Jipa se descurcă bine în duelul cu Bîrligea, pe stânga, și scoate pentru reuluarea din prima a lui Neguț, care trage alături, la prima bară, de la 11-12 metri;

'72 – Otele șutează mult peste transversală de la 22 de metri;

'71 – dublă schimbare la Hermannstadt, Jipa intră în locul lui Ianis Stoica, iar Cristi Neguț, în cel al lui Gabi Iancu;

'​67 – Matei Ilie intră la CFR în locul lui Ayeti, accidentat;

'67 – voleul lui Balaure, de la 12-13 metri, după o centrare în cros a lui Opruț, trece alături, la prima bară;

'66 – Gabi Iancu încearcă să-l surprindă cu un șut din prima pe Sava, de pe 16 metri, dar portarul CFR-ului reține fără probleme;

'61 – Bîrligea trimite peste transversală, cu capul, de pe 6 metri, în urma unei centrări în cros a lui Mogoș;

'55 – Căbuz reține mingea șutată de Otele de la 20 de metri și deviată de un coechipier;

'54 – mingea reluată cu capul de Michael de pe 6 metri e deviată de un adversar în corner; centrare Mogoș din flancul drept;

'53 – Găman trimite prea moale acasă și un jucător clujean e aprope de interceptare, dar în cele din urmă Căbuz e mai rapid și dejagează;

'49,1-0 – Karlo Muhar reia în plasă, cu capul, din centrarea lui Deac de la colțul terenului, dar reușita e anulată pentru că mingea ieșise în afara terenului la centrarea lui Deac;

* clujenii au început în forță, două șuturi, ambele pe poartă și două cornere pentru aceștia în numai 3 minute;

'47 – Căbuz respinge în corner, de sub transversală, mingea șutayă de Peter Michael din marginea careului mare;

'46- Căbuz reține mingea șutată de Otele;

'46 – a început repriza secundă;

'46 – Adi Mutuface prima schimbare, intră Peter Michael în locul grecului Tacsidis;

* după primele 45 de minute, rezultatele sunt următoarele:

Dinamo – UTA Arad 1-0

FC Botoșani – Farul Constanța 0-0

CFR Cluj – FC Hermannsttadt 0-0

Petrolul – Sepsi OSK 0-1

FC Voluntari – ”U” Cluj 0-0

La aceste scoruri, Sepsi și Farul ar fi în play-off, ambele cu 43 de puncte, iar Hermannstadt s-ar afla de-abia pe 8, cu două puncte mai puține.

'45+3 – final de primă repriză;

'45 – prima repriză e prelungită cu 3 minute; 

'41 – Balaure centrează pe partea opusă, unde Iani Stoica e nemarcat, iar jucătorul de 21 de ani caută colțul lung, cu o execuție cu mult efect, din marginea careului mare, dar mingea trece alături;

'31 – Murgia șutează în Boben de la 25 de metri;

'28 – ocazie mare pentru sibieni, Balaure trimite pe colțul lung dintr-o lovitră liberă de la 35 de metri, lateral stânga, Găman recentrează pentru Bejan, în careul mic, dar Muhar e primul la minge;

'24 – mingea centrată în cros de Mogoș e prea puternică și Bîrligea nu ajunge la ea;

'21 – Bîrligea trage în blocaj din maeginea careului mare, apoi Tacsidis trimite în brațele lui Căbuz de la 25 de metri;

* Dinamo – UTA e 1-0 din minutul 21;

'16 – mingea șutată de Butean din afara careului e deviată de un adversar și apoi reține Sava;

* Sepsi deschide scorul la Ploiești ('14);

'9 – Keita șutează mult alături, la colțul lung, dinmarginea careului mare, uor lateral stânga;

'7 – Mogoș trimite alături, cu capul, sin careul mic, un balon centrat pe bara a doua de Camora;

'5 – Mogoș respinge în afara terenului mingea centrată de Ianis Stoica, e primul corner al meciului; din nefericire, Ianis Stoica reia defectuos o minge bâlbâită de defensiva gazdelor și în cele din urmă pericolul e îndepărtat;

'2 – Ianis Stoica îi așează mingea lui Murgia, care trimite, de la 20 de metri, primul șut pe spaiul porții adverse, fără probleme pentru Sava;

'1 – a început meciul cu o întârziere de 8 minute; sibienii sunt în alb complet, la fel ca în tur, iar ”ceferiștii”, în vișiniu complet;

* toate cele 5 meciuri trebuie să înceapă în același timp, motiv pentru care startul întârzie;

* Camora este premiat pentru al 500-lea meci susținut în toate competițiile în tricoul CFR-ului.

 

 Sibienii au ajuns să se lupte până în ultima etapă din sezonul regular pentru un loc în play-off. Din nefericire, ”alb-roșii” și-au complicat foarte mult situația după înfrângerea de acum o săptămână și jumătate, cu Dinamo (1-0). FC Hermannstadt se numără printre cele cinci echipe care mai speră la clasarea pe unul din locurile 5-6, iar dacă va reuși să ajungă în cele din urmă în play-off, va fi o premieră pentru clubul de pe ”Municipal”.
Calculele sunt complicate, dar să sperăm că, la finalul celor cinci meciuri care se desfășoară de la ora 20:00, sibienii vor avea câștig de cauză. Pentru asta, prima condiție ar fi să câștige în Gruia, pe terenul fostei campioane, apoi depind și de celelalte rezultate.

RĂMÂNEȚI ALĂTURI DE NOI ÎN ONLINE PENTRU CĂ, DE LA ORA 20:00, VĂ VOM OFERI AMĂNUNTE ÎN TIMP REAL DE LA MECIUL DINTRE CFR CLUJ ȘI FC HERMANNSTADT, PRECUM ȘI SITUAȚIA DE PE CELELALTE PATRU ARENE.

Așadar, de la aceeași oră se mai dispută Dinamo – UTA Arad, FC Voluntari – Universitatea Cluj, FC Botoșani – Farul Constanța și Petrolul Ploiești – Sepsi OSK. Toate cele cinci echipe care joacă în deplasare se mențin în cursa pentru un loc în play-off.

Antrenorul Marius Măldărășanu a păstrat în primul ”unsprezece” jucătorii cu care a început și cu Oțelul, la victoria cu 4-1, de pe ”Municipal”, de acum o săptămână. Din primul minut vor intra pe teren 25. Cătălin Căbuz – 17. Mihai Butean, 27. Valerică Găman, 5. Florin Bejan (cpt.), 28. Raul Opruț – 96. Silviu Balaure, 16. Alessandro Murgia, 14. Mino Sota, 7. Ianis Stoica – 10. Gabi Iancu, 30. Daniel Paraschiv. Lipsește primul căpitan, Ionuț Stoica, fundașul central fiind în continuare accidentat. 
Pe bancă se regăsesc portarii 31. Vlad Muțiu și 22. Ionuț Pop, 2. Paolo Medina, 6. Paul Antoche, 9. Kablan Davy N'Goma, 11. Dragoș Iancu, 26. Cristi Neguț, 29. Ciprian Biceanu, 51. Alexandru Oroian, 97. Alexandru Jipa, 98. Kevin Ciubotaru și 99. Ruben Fonseca.
De cealaltă parte, Adrian Mutu a apelat la următoarea formulă: 90. Răzvan Sava – 19. Vasile Mogoș, 42. Matija Boben, 6. Arlind Ajeti, 45. Mario Camora – 73. Karlo Muhar, 18. Abdul Keita, 77. Panagiotis Tachtsidis – 10. Ciprian Deac, 9. Daniel Bîrligea, 17. Philip Otele.
Rezerve sunt 89. Otto Hindrich, 34. Cristian Bălgrădean – 4. Cristian Manea, 3. Aly Abeid, 27. Matei Ilie, 22. Alan Aussi, 8. Robert Filip, 29. Durel Avounou, 82. Alin Fica, 14. Yacabo Serebe și 99. Peter Michael.

Arbitrează cel mai bun arbitru român al momentului

Meciul de pe ”Dr. C-tin Rădulescu” i-a fost încredințat celui mai bun ”central” din România, Istvan Kovacs. Asistenții acestuia sunt Vasile Marinescu (București) și Ovidiu Artene (Vaslui), iar al patrulea oficial este Mircea Ardelean (Arad).
În camera VAR îi regăsim pe Cătălin Popa (Pitești) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț), iar observatori sunt Ioan Onicaş (Zalău) pentru arbitri și Romolus Gabor (Hunedoara) din partea LPF.

Sibienii au câștigat ultimele ultimele două meciuri directe în campionat, ambele cu 1-0, primul pe terenul din Gruia, în sezonul trecut, al doilea pe ”Municipal”, în toamnă, prin golul lui Cristi Neguț.

Înaintea ultimei etape, clasamentul Superligii se prezintă astfel:
Custom Image

Autor
08 martie 2024 la 17:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit