Articol
Echipa sibiană a cedat la limită, în aceast seară, pe ”Giulești”. Rezultatul e însă unul nedrept, mult mai echitabil fiind un egal.
Jucătorii lui Măldărășanu au jucat cu tupeu în prima parte a reprizei întâi, dar gafa lui Bejan i-a costat, NJie taxându-l pe Căbuz (27).
Apoi a picat eliminarea directă a lui Selimovic pentru o intrare inexplicabilă la Hromada.
Cu un om în minus pentru ultima jumătate de oră, sibienii au alergat după golul egalizator, dar Siegriest a fost de nebătut.
Rapidul s-a impus cu 1-0 în corul de fluierături al propriilor suporteri, în vreme ce FC Hermannstadt e la a cincea înfrângere consecutivă în Superligă, încheind turul sezonului regular pe locul 15, penultimul, cu 13 puncte.
(LIVETEXT)
90+3 – Ionuț Stoica trimite pe centrul porții, cu capul, din centrul careului, o minge trimisă în fața porții de Neuț dintr-o lovitură liberă;
90+2 – Boupenza ține în teren o minge respinsă de Antwi și centrează în 6 metri, de pe stânga, dar Micovschi se încurcă în minge;
90 – repriza secundă e prelungită cu minim 5 minute;
84 – dublă schimbare la Rapid, Grameni și Micovschi intră în locurile lui Christensen și Petrila;
83 – Nana Antwi scoate pentru șutul din prima al lui Iancu, de la10 metri, dar Siegrist parează încă o dată;
81 – Buș primește în careu de la Neguț și trage slab de la 11-12 metri, Siegrist reține fără probleme;
79 – Tiago Goncalves sprintează pe stânga și șutează la colțul scurt de la 14 metri, dar Siegrist parează;
77 – Cristi Neguț intră în locul lui Ianis Stoica;
73 – Ionuț Stoica trimite în brațele lui Siegrist, cu capul, din centrul careului, în urma unui corner executat de Ianis Stoica;
70 – Sergiu Buș intră în locul lui Chițu, iar Kujabi, în cel al lui Biceanu;
69 – Căbuz boxează mingea șutată de la 20 de metri, lateral dreapta, de Christensen;
67 – Alexandru Dobre intră în locul lui NJie, la Rapid;
63 – câte o schimbare de fiecare parte, Gojkovic intră în locul accidentatului Hromada, iar Dragoș Iancu îi ia locul lui Murgia; italianul, încă un meci modest;
60 – Selimovic are o intrare fără cap la Hromada și e eliminat direct; sibienii joacă în inferioritate ultima jumătate de oră;
56 – Boupenza primește în interiorul careului mare de la Petrila, pendulează și șutează de la 10 metri, mult alături însă;
53 – pe contraatac, Tiago Silva sprintează pe stânga și îl caută pe Murgia în marginea careului mare, dar giuleștenii îndepărtează pericolul; Chițu aștepta serviciul în fața porții;
46 – schimbare la Rapid, Ignat intră în locul lui Săpunaru;
45+2 – pauză pe ”Municipal”;
45+1 – Chițu sare în contratimp la centrarea lui Ivanov și trimite mult alături, cu capul; în spatele lui era Ianis Stoica, șeptarul fiind nemulțumit că nu i-a fost lăsată mingea;
45 – un minut de prelungire pentru repriza întâi;
36 – Selimovic reia alături, cu capul, la bara a doua, după o lovitură liberă executată de Ianis Stoica de la 30 de metri, lateral dreapta;
35 – Borza este primul avertizat din meci pentru un fault asupra lui Antwi;
29 – Siegrist are probleme la un șut de la distanță al sibienilor; în urma cornerului, defensiva giuleșteană respinge până la Biceanu, care reia din voleu, de la 20 de metri, lateral stânga, în cros, de puțin pe lângă vinclu;
27, 1-0 – Bejan o comite nepermis, camerunezul Njie acceptă cadoul și e singur cu Căbuz, pe care-l execută cu un șut din interiorul careului mare;
23 – Ianis Stoica primește în adâncime și sprintează spre poarta Rapidului de la 40 de metri, îl driblează și pe Siegrist și trimite în plasă din marginea careului mic, dar și de data asta Ilinca flutură steagul: ofsaid;
19 – Ianis Stoica primește, de data asta la limita ofsaidului, de la Chițu, dar preia larg și este blocat de Siegrist;
15 – asistentul Ilinca are din nou de lucru, semnalizând poziția de afară din joc al lui Chițu, al cărui șut, din interiorul careului, oricum este parat de Siegrist;
13 – Ivanov trimite imprecis de la distanță;
10 – în replică, Boupenza trimite în brațele lui Căbuz, cu capul, de la 10 metri, o minge centrată în cros de Manea;
8 – Chițu primește și el în ofsaid și trage din unghi, de pe stânga, Siegrist scapă mingea din brațe dar asistentul Ilinca e cu fanionul ridicat și de data asta;
5 – Tiago Silva primește în ofsaid și trimite în fața porții, dar prea în spate pentru Chițu, iar Antwi șutează într-un adversar dar tușierul e cu fanionul ridicat oricum;
1 – a început meciul;
* Dănuț Perjă, oficialul lui Hermannstadt, fost jucător al Rapidului, dă startul festiv.
Marius Măldărășanu vorbea, în conferința de presă de dinaintea meciului, că Marius Șumudică, de la revenirea pe banca Rapidului, practică un sistem 3-4-3. Același sistem vor folosi, pe ”Giulești”, și sibienii, în această seară, în meciul care începe la ora 21:00 și care e ultimul din etapa a XV-a, care pune capăt turului sezonului regular.
Măldărășanu începe cu 25. Cătălin Căbuz – 2. Vahid Selimovic, 5. Florin Bejan, 4. Ionuț Stoica (cpt.) – 30. Nana Antwi, 24. Antoni Ivanov, 29. Ciprian Biceanu, 15. Tiago Goncalves – 8. Alessandro Murgia, 9. Aurelian Chițu, 7. Ianis Stoica.
Pe bancă sunt 22. Ionuț Pop, 31. Vlad Muțiu, 27. Valerică Găman, 66. Tiberiu Căpușă, 51. Alexandru Oroian, 6. Kalifa Kujabi, 33. Alexandru Luca, 45. Robert Popescu, 10. Cristi Neguț, 17. Dragoș Iancu, 77. Ronaldo Deaconu și 11. Sergiu Buș.
De cealaltă parte, Marius Șumudică s-a oprit asupra următoarei formule de echipă: 1. Benjamin Siegrist – 23. Cristian Manea, 22. Cristi Săpunaru (cpt.), 5. Alexandru Pașcanu – 19. Răzvan Onea, 17. Tobias Christensen, 14. Jakub Hromada, 24. Andrei Borza – 9. Clinton Njie, 45. Aaron Boupenza, 10. Claudiu Petrila.
Rezerve sunt 16. Marian Aioani, 21. Cristian Ignat, 47. Christopher Braun, 28. Luka Gojkovic, 15. Cătălin Vulturar, 20. Constantin Grameni, 7. Claudiu Micovschi, 8. Florent Hasani, 55. Rareș Pop, 29. Alexandru Dobre, 11. Borisav Burmaz și 18. Timotej Jambor.
Meciul de pe ”Giulești” va fi arbitrat de Viorel Flueran, acesta fiind ajutat la cele două linii de Adrian Vornicu și Cristian Ilinca. Rezervă e Valentin Porumbel, iar în camera VAR se află Marcel Bîrsan și Vasile Marinescu.
Observator din partea CCA a fost delegat Eduard Alexandru, iar din partea LPF, Marian Salomir.
RĂMÂNEȚI ALĂTURI DE NOI ÎN ONLINE PENTRU CĂ, DE LA ORA 21:00, VĂ VOM OFERI AMĂNUNTE ÎN TIMP REAL DE LA MECIUL DINTRE RAPID ȘI FC HERMANNSTADT.