Articol
Polițiștii din Mediaș au intervenit miercuri la un accident care a avut loc pe strada Cloșca din municipiul Mediaș. O femeie în vârstă de 58 de ani a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
„În timp ce traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure, o femeie de 58 de ani a fost acroșată de un autoturism condus de către un bărbat de 54 de ani, ambii din municipiul Mediaș. Femeia a fost transportată la spital conștientă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.